ActualitateCultură

FOTO / Cinci ani de cultură și inițiativă: Centrul de Artă Aluniș aduce împreună generații

Într-un decor natural spectaculos, la poalele Munților Buzăului, peste 150 de copii, părinți și bunici s-au adunat pentru a sărbători copilăria printr-o serie de activități educative, artistice și recreative. Evenimentul a fost mai mult decât o simplă celebrare: a fost o reafirmare a misiunii centrului de a aduce împreună comunitatea prin cultură, natură și inițiativă, într-un cadru în care fiecare participant, indiferent de vârstă, să se simtă inspirat și valoros.

Pornind de la motto-ul „Copilăria este despre stare, nu despre vârstă”, programul a fost conceput pentru a aduce bucurie și inspirație tuturor, indiferent de vârstă. Ateliere de olărit, creație, pictură, nutriție, jocuri și un campionat de tip „Treasure Hunt” au animat curtea Centrului de Artă, iar drumeția și momentul artistic susținut de Corul Liceului Radu Vlădescu, de  Antonia Duță și  Diana Gabriela Gheorghe, au completat atmosfera de sărbătoare.

„A fost o zi dedicată nu doar celor mici, ci întregii comunități. Am văzut părinți și copii jucându-se împreună, meșterind, râzând – exact cum ne-am dorit: să aducem oamenii împreună, într-un cadru natural și creativ”, a declarat echipa organizatoare.

Evenimentul a avut loc în satul Aluniș, la Centrul de Artă, spațiu cunoscut pentru taberele și inițiativele culturale.

În vara aceasta se împlinesc cinci ani de când s-a înființat Centrul de Artă Aluniș, iar prin această celebrare, fondatoarea, Iulia Gabriela Iordan, anunță că spațiul devine gazdă pentru ONG-uri și grupuri cu inițiativă care doresc să desfășoare evenimente culturale, educative și comunitare pentru toate vârstele.

Proiectul a pornit din dorința de a anima cultural satul Aluniș, iar acum deservește nevoilor întregii comunități extinse a Văii Buzăului (50.000 de locuitori).

În cei cinci ani, proiectele s-au extins și diversificat: de la evenimente de artă și cultură, la ample campanii dedicate protejării mediului („Viitoruri curate! Nu viitoruri murdare!”), de educație în privința alimentației sănătoase („Grădina Sănătății”), de educație emoțională în școli, de sănătate și igienă dentară, la campanii de sterilizări gratuite în orașe precum Pătârlagele și Nehoiu și comunități rurale precum Gura Teghii, Siriu, Colți, Bozioru, Cislău, Calvini, Chiojdu și multe altele. E important de remarcat că, tot în această perioadă, a luat naștere și „Școala de Olărit de la Colți”, primul și singurul centru de olărit din Buzău.

Peste 1.000 de copii participă gratuit, anual, la activități precum ateliere de olărit, ateliere de țesut, drumeții etc.

Articole similare