Actualitate
134 de pacienți de la Spitalul Județean au solicitat urna mobilă pentru a vota

La Spitalul Județean de Urgență Buzău, un număr de 134 de pacienți internați și-au exprimat dorința de a-și exercita dreptul de vot la alegerile de duminică. Potrivit conducerii unității medicale, dintre aceștia, 88 de pacienți se află internați în sediul central al spitalului, iar 46 de pacienți se află în secțiile exterioare.
Pentru toți acești pacienți, se vor asigura condițiile necesare votului prin intermediul urnei mobile, în baza solicitărilor depuse în termenul legal.
Demersul evidențiază interesul crescut al cetățenilor, chiar și al celor aflați sub supraveghere medicală, de a participa activ la viața democratică a țării.



