Weekend la Muzeul Județean

Daniel DRÂMBU
Te-ai săturat de fotoliul în care îți petreci timpul liber uitându-te la filme? Nici restaurantul nu-ți mai face cu ochiul? Vremea nu este prietenoasă plimbărilor? Atunci hai la Muzeul Județean Buzău, care te așteaptă tot sfârșitul de săptămână cu expoziții de arheologie, istorie, artă și etnografie.
Muzeul Județean Buzău organizează, în data de 17 mai 2025, intervalul orar 17.00 – 24.00 programul cultural internațional Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu acest prilej, instituția noastră a pregătit publicului o serie de evenimente, precum „Escapadă culturală internațională nocturnă”, vernisarea unei expoziții de artă decorativă și a uneia de pictură, prezentarea unei expoziții de etnografie, precum și expunerea publică a fildeșului de mamut, descoperit pe teritoriul comunei Săpoca, la începutul acestui an. Programul „Escapadă culturală internațională nocturnă” reprezintă o întâlnire cu valorile culturale ale Indiei, în acest an programul fiind organizat în colaborare cu Ambasada Indiei de la București. Astfel, pentru ediția din acest an, împreună cu partenerii din India, vor fi organizate următoarele momente: o expoziție de costume tradiționale indiene sari, expoziția fotodocumentară „Incredible India”, expoziția fotodocumentară „Artă și caligrafie în Constituția Indiei”, demonstrații de yoga și dansuri indiene, prezentarea unui stand cu mirodenii indiene, iar un artist va realiza, pentru toți doritorii, tatuaje temporare cu Henna. Evenimentele se vor desfășura după următorul program:
Muzeul de Arheologie, Istorie și Artă (sediul central), Aleea Castanilor, nr. 1, mun. Buzău:
- Ora 17.00 – vernisajul expoziției de artă decorativă semnată Ileana Dana Marinescu, artist vizual cu specializarea artă monumentală, curator Raluca Brașoveanu, muzeograf artă. Ileana Dana Marinescu a absolvit cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. La finalizarea studiilor de specialitate, în anul 1968, devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În anul 2003, a primit premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru organizarea expoziției naționale „Miniaturi Textile”, iar în anul 2004 a primit premiul UAP pentru „Artele Focului”. Lucrări semnate Ileana Dana Marinescu se găsesc în colecții private din: România, Germania, Franța, Belgia, Norvegia, Finlanda, Elveția, Marea Britanie, Africa de Sud, Thailanda, SUA.
- Ora 19.00 – deschiderea programului „Escapadă culturală internațională nocturnă” în colaborare cu Ambasada Indiei la București, care cuprinde) expoziție de costume tradiționale indiene, expoziția fotodocumentară „Artă și caligrafie în Constituția Indiei”, expoziția fotodocumentară „Incredible India” și demonstrații de yoga și dansuri indiene. În acest an, publicul buzoian va avea posibilitatea să exploreze elemente de artă și cultură tradițională indiană. Cu o istorie fascinantă, Republica India reprezintă cea mai mare țară din lume ca număr de locuitori, cu peste 1,460 miliarde de oameni. De-a lungul evoluției sale, India a oferit omenirii importante contribuții în artă, știință și cultură. În India își au originea piperul, cardamonul, șofranul și unele dintre cele mai apreciate condimente din lume; aici s-au născut cele mai vechi religii, medicina ayurveda și yoga.
- Ora 20.00 – prezentarea publică a fildeșului de mamut descoperit în acest an pe teritoriul comunei Săpoca, jud. Buzău, și a replicii acestuia realizată de către elevii Liceului de Arte „Margareta Sterian” Buzău. Una dintre cele mai importante descoperiri paleontologice din ultimii ani, din țara noastră, s-a petrecut la începutul acestui an în județul nostru. Este vorba despre un fragment de dimensiuni apreciabile provenind de la un incisiv superior de mamut, care, după extragerea din sit, a fost supus proceselor de conservare și restaurare. Cu prilejul Nopții Europene a Muzeelor, piesa va fi prezentată publicului, împreună cu o replică 1:1 realizată de elevii Liceului de Arte „Margareta Sterian” Buzău.
Centrul Muzeal „I. C. Brătianu”, bd. Nicolae Bălcescu, nr. 40, mun. Buzău:
- Ora 18.00 – vernisajul expoziției de pictură semnată Ștefan Friguraș, curator Alexandru Anghel, muzeograf artă. Expozant în cadrul proiectului artistic „Dialog tactil”, găzduit de Muzeul Județean Buzău la începutul acestui an, artistul revine cu o expoziție dinamică și plină de culoare, pe simezele de la Centrului Muzeal „I. C. Brătianu”. Artistul, fost elev al profesorului Răzvan Mihalcea, se caracterizează prin dorința de a experimenta mijloace vizuale prin intermediul picturii. Spirit dinamic, avid de noi mijloace de comunicare, Ștefan depășește granițele artelor plastice și își extinde creativitatea și în domeniul muzical.
Vă așteptăm la muzeu pentru a crește împreună minți și suflete!
Daniel DRÂMBU este muzeograf la Muzeul Județean Buzău



