Actualitate
Incendiu la o locuință din Bâsca Chiojdului

În această dimineață, în jurul orei 7.00, pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Bâsca Chiojdului.
La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la nivelul acoperișului și etajului imobilului, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.
Nu sunt victime, iar pompierii acționează pentru lichidarea incendiului, precum și pentru protejarea construcțiilor învecinate.



