Primarul Toma iese din nou din rând: anunț public privind susținerea lui Nicușor Dan

Primarul Constantin Toma, președinte al organizației municipale a Partidului Social- Democrat, a anunțat, la finele săptămânii trecute, că îl susține pe Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Anunțul lui vine în contextul în care liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat în urmă cu o săptămână că partidul a votat să nu susțină niciunul dintre cei doi candidați din turul doi. „Fiecare simpatizant al Partidului Social-Democrat va vota cum doreşte, pe propria conștiință, un lucru care mi se pare corect”, a spus Ciolacu.
Într-o intervenție la Antena 3, Toma a precizat că între un posibil fascist și democraţie trebuie să alegem democraţia: „Nu ştiu dacă îi voi face campanie. I-am făcut campanie și lui Crin Antonescu și l-am scos pe locul patru la Buzău, pentru că imaginea PSD e foarte proastă și, dacă anunţa susţinerea lui Nicuşor, mai mult pierdea. Dar, ca persoană fizică și primar îl susţin pe Nicuşor Dan, pentru că nu ai cum să faci altfel; între un posibil fascist și democraţie trebuie să alegem democraţia. Iar eu sunt pentru democraţie”, a spus primarul Buzăului.
El susține că mai mulți primari din județ îmbrățișează același punct de vedere: „Eu nu discut cu liderii mari ai partidului, pentru că sunt prea sus pentru mine, aici, la Buzău, dar discut cu primari și îmi împărtăşesc opiniile și chiar m-au felicitat (…) Eu sunt mai vocal (…) Vor susţine și ei pe Nicuşor Dan, pentru că realizează că numai aşa vor avea un viitor mai bun. Probabil, nu o vor face aşa vocal ca mine, dar cu siguranţă se va întâmpla acest lucru, pentru că nu avem o altă şansă de a ne continua viaţa în România”, a subliniat primarul.
Stoiciu: Să ne ridicăm deasupra resentimentelor
Primarul Constantin Toma este al treilea social-democrat important care își declară sprijinul pentru Nicușor Dan. Prima voce care s-a exprimat în acest sens este Victoria Stoiciu, vicepreședinte PSD și senator de Vaslui, care a scris pe pagina de Facebook că a votat împotriva propunerii ca partidul să nu susțină niciun candidat la turul al doilea al alegerilor prezidențiale. „Am votat astăzi (luni, 5 mai), în cadrul Comitetului Politic Național al PSD, împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale. Am fost în minoritate. Cred, în continuare, că în astfel de momente nu e loc de echivoc sau ezitare. Traiectoria pro-europeană a României și, implicit, Nicușor Dan au nevoie de o susținere fermă”, a transmis aceasta pe pagina personală de Facebook.
Politiciana susține că partidul din care face parte trebuie să treacă peste conflictele din trecut pe care le-a avut cu USR, partidul fondat de Nicușor Dan, și să „ne ridicăm deasupra resentimentelor și intereselor personale”: „Înțeleg perfect cât de dificil este pentru colegii mei social-democrați să trecem peste anii în care votanții PSD au fost stigmatizați, etichetați drept <asistați>, <știrbi> sau <needucați> de către USR. Dar mai cred că acum e momentul să ne ridicăm deasupra resentimentelor și intereselor personale. Este în joc viitorul european al României. Nu putem rămâne indiferenți”. Senatorul PSD a mai spus că înfrângerea lui George Simion nu reprezintă o garanție că „viitorul autoritar, cu accente fasciste” nu rămâne plauzibil.
Fifor: spălatul pe mâini este, poate, cea mai toxică și mai lașă opțiune
Tot joia trecută, președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, și-a exprimat speranța că politicienii nu vor fi „atât de imaturi” încât să lase la voia întâmplării soarta scrutinului din 18 mai și spune că „spălatul pe mâini este, poate, cea mai toxică și mai lașă opțiune”. Liderul social-democrat din Arad și-a transmis punctul de vedere printr-o postare pe Facebook, pe care a numit-o „Acum, ori niciodată!”.
„Eu încă mai sper că nu vom fi atât de imaturi politic încât să lăsăm la voia întâmplării ce se va întâmpla duminică, pe 18 mai. <Spălatul pe mâini> este, poate, cea mai toxică și mai lașă opțiune pe care o poate adopta clasa politică din România. Nu, de data aceasta, timpul nu va rezolva de la sine nimic, oricât de mult le-ar plăcea unora să se mintă cu această iluzie. De data aceasta este nevoie de asumare. De poziții ferme. De voci clare, fără echivoc. De lideri care
să-și asume rolul și să transmită un mesaj limpede celor care încă mai cred în noi: pericolul este real! După 35 de ani, România riscă să se abată de la drumul său firesc, să alunece înapoi spre est, spre autocrație, spre dictatura imposturii, spre un model de societate în care non-valoarea devine regulă, iar meritul este călcat în picioare”, a transmis deputatul Fifor, care subliniază că „fiecare este liber să-și aleagă viitorul”, dar arată că, tocmai de aceea votul din 18 mai este esențial.
În încheierea postării, deputatul spune că depinde de fiecare dintre oamenii politici dacă se ascund „cu lașitate” sau ies în fața celor care le-au acordat încrederea.
Și Simonis îl susține pe Nicușor Dan
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, social-democratul Alfred Simonis, a anunţat, vineri, că-l va vota pe Nicuşor Dan în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, deşi există multe lcururi care-l despart de viziunea acestuia. În ceea ce-l priveşte, însă, pe George Simion, Simonis afirmă că-l desparte totul de viziunea acestuia. „Nicuşor Dan nu este candidatul ideal, dar acum este singura alegere care lasă deschis drumul către democraţie”, a mai transmis Alfred Simonis, care a adăugat că, dacă îl votăm pe Simion, s-ar putea ca peste cinci ani să nu mai avem dreptul de a vota.
„Ne aflăm într-unul dintre cele mai grele momente de după Revoluţia din 1989. Poate cel mai greu. Este o bătălie pentru viitorul României. O luptă între democraţie şi autoritarism, între drumul european şi întoarcerea spre est, între o Românie aşa cum e ea, imperfectă, dar liberă, şi o ţară în care libertatea de exprimare, presa independentă, dreptul de a protesta şi dreptul de a spune ce gândeşti ar putea deveni amintiri. Societatea noastră este, în aceste zile, profund divizată. România… este divizată. Între ură şi raţiune. Între frustrare şi responsabilitate”, a scris, vineri, pe Facebook, social-democratul Alfred Simonis, preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.
Potrivit acestuia, „pentru un om politic, mai ales ca reprezentant al unui partid care nu este direct implicat în această competiţie, cel mai comod ar fi să stea deoparte”: „Dar eu nu vreau şi nu pot să stau deoparte! Suntem în faţa unei noi situaţii în care avem obligaţia de a fi oameni de stat, nu politicieni! Cum ne poziţionăm? Suntem anti-europeni? Ce moştenire lăsăm tinerilor şi generaţiilor viitoare? Vor fi nevoiţi şi ei să dea explicaţii, peste ani, pentru deciziile pe noi le luăm azi? Nu e vorba doar despre loialitate faţă de un partid sau faţă de un curent politic. Este vorba despre responsabilitatea faţă de un drum comun, european, pe care România a ales să-l urmeze cu greu, cu sacrificii, dar şi cu speranţă. Mă despart multe lucruri de Nicuşor Dan. Nu e omul cu care să împărtăşesc aceeaşi viziune socială, aceeaşi direcţie economică. Dar, de George Simion mă desparte TOTUL. Absolut totul!!”, a mai scris Simonis.
Acesta afirmă că, în jurul candidatului AUR, „nu e doar un curent antisistem, este un plan periculos de deturnare a României de pe calea democraţiei”: „Este o atmosferă agresivă în care vocile critice trebuie amuţite, iar dispreţul faţă de instituţiile statului atinge cote alarmante. Dacă azi deschidem drumul unui lider populist care flutură tricolorul în timp ce calcă în picioare valorile constituţionale, cine ne garantează că vom mai avea alegeri libere? Cine are impresia că populismul va aduce justiţie, curăţenie şi echilibru greşeşte grav. Va aduce haos, izolare internaţională, criză economică şi, în cele din urmă, tăcere. Votul din razbunare se va întoarce ca un bumerang împotriva copiilor noştri, a părinţilor noştri, asupra tuturor celor care trăim aici, în România! Când nu vor mai fi bani de pensii, de salarii, de alocaţii, când nu mai avem bani de investiţii şi nici locuri de muncă, vom realiza că răzbunarea a dăunat în cele din urmă României”, susține Alfred Simonis.
Potrivit acestuia, „între George Simion şi Nicuşor Dan nu este o alegere în functie de simpatie, ci una pur raţională”: „Nicuşor Dan nu este candidatul ideal, dar acum este singura alegere care lasă deschis drumul către democraţie, spre Europa, spre siguranţa oferită de NATO. Alegerea este despre lumină şi întuneric. Despre libertate sau dictatură. Despre România, un stat naţional, suveran, independent şi indivizibil sau un stat satelit. Sunt un om de stânga, dar voi vota cu Nicuşor Dan. Ştiţi de ce? Pentru că peste 5 ani îmi doresc să avem posibilitatea să alegem un alt preşedinte, unul mai bun. Cu cealaltă opţiune, nu ştiu dacă peste 5 ani vom mai putea vota”, şi-a încheiat liderul social-democrat postarea.



