VIDEO / Lecția celei mai bune spadasine a lumii pentru hasdeieni

Amfiteatrul Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din Buzău  a devenit, vineri, 9 mai, scena unei întâlniri cu totul speciale. În fața elevilor a pășit nu doar o campioană olimpică, ci un om frumos, cald, plin de sinceritate și înțelepciune. Este vorba despre Ana Maria Brânză, campioană olimpică și mondială, simbol al excelenței, dar, mai ales, om. Ea a venit să-și  spună povestea într-o conferință în amfiteatrul colegiului, în cadrul „Ateneului hasdeian”, o adevărată lecție despre cum să nu renunți, mai ales atunci când  ești la pământ și pare că totul îți este împotrivă. Nu a venit cu medalia de aur la gât, ci cu o energie caldă, sinceră, care a umplut amfiteatrul ca o îmbrățișare. Medalia de aur pe care a obținut-o Ana Maria Brânză a ajuns totuși în mâna copiilor la finalul întâlnirii când sportiva le-a prezentat copiilor și sabia și masca de protecție pe care le-a folosit în acea întrecere de la Tokyo unde a devenit vicecampioană olimpică.

Ana Maria Brânză (40 de ani) și-a încheiat cariera în 2021, după Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde a cucerit argintul în proba individuală de spadă, după o carieră în care a câștigat aproape tot ce se poate câștiga. Amintim aici câteva dintre reușitele sale asupra cărora a făcut scurt popas și în relatarea sa în fața hasdeienilor: cele trei medalii olimpice – aur  la Rio de Janeiro în 2016 cu echipa,  și argint de două ori, la Beijing în 2008 și Tokyo 2021, la proba individuală; la acestea adăugăm noi și alte rezultate, precum șapte medalii la Campionatele Mondiale, dintre care două de aur, cu echipa, cele 13 medalii la Campionatele Europene, dintre care șapte de aur – șase cu echipa României și una individuală -, campioană mondială de junioare și cadete și campioană europeană de junioare. Cu acest palmares impresionant în spate, Ana Maria Brânză nu a vorbit despre victorie ca despre un podium de neatins, ci ca despre un drum presărat cu eșecuri, oboseală, îndoieli, dar și cu acea forță interioară care se naște din convingerea că nu renunți.

Cu voce caldă și zâmbet larg, „Brânzica”, cum îi spun prietenii și apropiații în cercul cărora i-a introdus când a pășit în amfiteatru și pe tinerii hasdeieni, a început povestea chiar de la început, adică de la momentul în care, copil fiind, a intrat pentru prima dată într-o sală de sport pe care scria „Crimă”, pentru că  litera „S” căzuse, la îndemnul fratelui ei, Marius. A fost fascinată de acest sport din prima clipă. Nu știa ce este scrima, dar a simțit că acolo e locul ei. Și-a amintit cum, în lipsa unei florete pentru stângaci, i s-a dat o spadă. Aceasta a fost, de fapt, și întâmplarea care i-a scris destinul.

Lecția unui campion: nu renunța, chiar și când pare că totul e pierdut

Ana Maria Brânză nu a vorbit doar despre medalii. Le-a vorbit hasdeienilor despre începutul modest, care nu anticipa ceea ce avea să urmeze. Le-a vorbit astfel despre eșecuri timpurii și cum la primul concurs a ieșit penultima, dar că a reținut că în orice înfrângere se ascunde un potențial pas spre reușită. A vorbit mai ales despre lupta nevăzută. Despre diminețile fără motivație, despre accidentări, despre frustrarea de după locul șase de la Jocurile Olimpice din 2012, când echipa visa la aur. Și despre cum o fotografie cu ea plângând a fost, ani de zile, motivul pentru care s-a ridicat de pe canapea și a mers la antrenament.

A vorbit și despre rolul antrenorilor, în speță al profesorilor. A spus cu emoție și gratitudine: „N-aș fi fost niciodată sportiva care am fost fără domnul Dan Podeanu. El a creat nu doar un campion, ci o generație întreagă de spadasini care au făcut performanță”. Când l-a întrebat, la retragere, ce și-ar fi dorit mai mult, răspunsul lui a fost simplu și cutremurător: „Timp. Mai am atâtea de învățat despre scrimă”. Acela a fost momentul în care Ana a înțeles că trebuie să lase și ea ceva în urmă. O moștenire. O lecție. Un model. Poate acesta este declicul care o face să se întâlnească cu tinerii și să îi îndemne ca orice și-ar propune să facă în viață, indiferent de domenul pe care îl aleg,  să nu renunțe, pentru că drumul nu este presărat numai cu succes, dar efortul de a ajunge la rezultatul dorit este recompensat de bucuria reușitei, iar ceea ce fac, să facă cu bucurie.

Filosofia victoriei de la Rio: joaca din pasiune câștigă lupta

A fost sinceră cu elevii. Le-a spus că talentul nu e suficient. Că în adolescență, de multe ori se oprea la a noua fandare, deși antrenorul cerea zece, până a înțeles că trebuie să o facă și pe a 11-a dacă antrenorul spune zece. Că a învățat pe pielea ei că medalia nu vine doar cu dorință, ci cu muncă, refacere, disciplină și auto-depășire.

Le-a mai povestit despre momentul-cheie de la Jocurile Olimpice din 2016, când, în sferturi, simțea că totul depinde de ea. „Fă doar ce știi. Bucură-te!”, i s-a spus și de către psiholog și de către antrenor. Atunci a renunțat să mai fie adultul responsabil care voia să salveze planeta. A intrat pe planșă copilul care iubea jocul. Și a câștigat. Aurul de la Rio a fost victoria unei generații, dar și victoria unei filosofii: joaca, atunci când vine din pasiune, câștigă lupta.

„Cea mai importantă medalie? Cea pe care nu o aveam încă”

Ana le-a spus hasdeienilor că nu contează câte medalii ai. Ea nu le-a numărat niciodată. Cea mai importantă pentru ea era întotdeauna următoarea. Cea pe care nu o avea încă.

A fost o întâlnire de suflet, în care campioana a mărturisit că părinții nu ar trebui să pună presiune pe copii, ci să vină spre ei cu încurajare, așa cum au făcut și părinții ei, care deși au întreptat-o inițial către tenis, nu au insistat să facă acest sport care nu a atras-o.

Deși nu și-a propus să continue ca antrenor în acest sport, după retragerea din activitatea de performanță, Ana Maria Brânză continuă să sprijine cu sfaturi și să susțină performanța motivând tinerii să obțină rezultate în domeniile pe care ei le aleg.

Nu se vede implicată în atrenorat, așa cum poate mulți se așteptau. Ne spune că are  întotdeauna are acest lucru în minte: „Nu e musai dacă ai fost un sportiv cu anumite rezultate să poți să fii un la fel de bun antrenor. Nu consider că este potrivit. Prefer  să rămân acest prieten al micilor sportivi, să îi ajut cu sfaturi, să fiu lângă ei, să îi corectez, dar nu să mă înham pe termen lung la ceea ce înseamnă această responsabilitate. Târziu am realizat că munca antrenorului, al profesorului este să crească și să educe copilul altui părinte“.

Concluzionând mesajul către tineri din relatarea făcută este  să creadă în ei chiar și atunci când totul pare pierdut. Să nu renunțe. Să caute în ei puterea unui pas înainte. Pentru că, uneori, diferența dintre o înfrângere și o victorie e un singur pas.

Emoția întâlnirii: lacrimi, reflecții și o sală plină de speranță

A plecat din Amfiteatrul Hasdeului lăsând în urmă nu doar o sală emoționată, ci și un aer nou: de speranță, de curaj, de ambiție. Căci emoție a fost din plin, chiar până la lacrimi și din partea elevilor și din partea profesorilor. Directorul adjunct al colegiului a mărturisit la final că i-a trebuit autocontrol la final pentru a nu da frâu liber lacrimilor, pentru că povestea motivațională a campioanei a ținut auditoriul cu sufletul la gură, chiar dacă multe dintre reușitele sale au făcut înconjurul lumii.

„Doamna Brânză s-a uitat la doamna Popescu și când am întors privirea am văzut că realmente plângea. Cineva spunea că inimile se deschid atunci când curge o lacrimă. Lecția de astăzi – deși corect ar fi să spun lecțiile -, a fost despre fiecare dintre noi, indiferent dacă suntem sau nu campioni, dacă vom fi sau nu campioni. La un anumit moment, în povestea dumneavoastră, toți așteptam: și vine medalia și vine medalia! Și doamna Brânză zice: <Ce credeți că s-a întâmplat?… Am pierdut. Ce credeți că am făcut în momentul al doilea? M-am ridicat!>. Asta este marea lecție pe care fiecare dintre noi, campioni sau nu, o învățăm în fiecare zi, dacă vrem să o învățăm în fiecare zi. Este o lecție despre faptul că autosuficiența este contraproductivă”, a spus la finalul întâlnirii profesoara Anca Florea. Tot ca o concluzie, ea a punctat și necesitatea depășirii unor mentalități care duc la judecarea greșită a semenilor, în cazul de față a performanțelor unei sportive aflată în elita mondială, făcând referire la  episodul amintit de Ana Maria Brânză în care s-a întors acasă cu medalia de argint de la o competiție internațională, iar reușita a fost privită ca un eșec prin faptul că presa de specialitate a titrat că a pierdut medalia de aur, nu că a câștigat   medalia de argint. Referindu-se la acest episod, directoarea Anca Florea le-a spus liceenilor: „De multe ori greșim, fiecare dintre noi (…) Spunem, cum au spus și jurnaliștii de la vremea respectivă la care Ana Maria Brânză a făcut referire: <Nu e medalia de aur, e medalia de argint? Cum așa? Suntem dezamăgiți>. Cine ne dă dreptul să fim dezamăgiți? Când nu am consumat și nu am sacrificat uneori nimic. Cine ne dă dreptul să judecăm pe celălalt. Asta e o formă de mentalitate; și tare mi-e teamă că este de mentalitate colectivă; și ce s-a întâmplat astăzi aici este un pas în a depăși această mentalitate”.

Descoperind Buzăul: de la amintiri din copilărie la prietenii noi

Un lucru este clar: când un campion vorbește, o generație ascultă. Iar vineri, în întâlnirea cu Ana Maria Brânză, hasdeienii  au respirat mai altfel: mai hotărâți, mai încrezători, mai puternici. Și campioana a venit de la bun început cu ideea că va da peste tineri dornici de performanță, chiar dacă nu neapărat sportive. „Am auzit câte lucruri grozave se întâmplă în acest liceu. În scurta mea vizită, am avut ocazia să merg în atelierele de robotică, să văd infrastructura de aici care arată extraordinar. Să văd că există și copii sportivi. Am văzut și terenurile și mesele de tenis de masă. Am participat și la un podcast organizat de elevii de aici. Mi se pare extraordinar”, a spus Ana Maria Brânză.

Mărturisește că nu este  familiarizată cu Buzăul și că singura sa legătură era faptul că în copilărie bunicii paterni au locuit în  Focșani și atunci drumul ei trecea pe aici. Însă este bucuroasă să descopere Buzăul, mai ales că vara trecută a participat la activități aici fiind invitată de Paula Ispas. „Vara trecută”, spune aceasta, „am participat la evenimentul organizat de Paula Ispas și Asociația <Îmbunătățirea calității vieții din Buzău>. Deja am prieteni în Buzău cu care mă văd regulat în sezonul de schi alături de prietenii de la <Caiac Smile> în evenimentele de accesibilizare a sportului pentru persoane cu dizabilități. Cu siguranță voi veni și la vară, dar tot așa, în vizite scurte”.