Confesiunile unei mame cu șase copii, care și-a început cariera profesională la 40 de ani

La cea de-a treia sesiune de masterclass din cadrul  Festivalului gândirii, Florina Potârniche, managerul Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, a avut-o alături pe  Lavinia Stan, coach în public speaking și cofondatoare „Big Life Project”. Aceasta a acceptat invitația de a se întâlni cu tinerii buzoieni pentru a-i ghida într-o călătorie printr-o temă relevantă „Cum construim relații sănătoase într-o lume complexă?”.

Lavinia Stan este coach, mamă a șase copii și cofondatoare a unei școli de coaching, profund ancorate în valori autentice și dezvoltare personală. Am rugat-o să dezvolte acest subiect în cadrul unui interviu pornind de la valorile sale personale care au ghidat-o în viață. În acest interviu intim și plin de substanță, Lavinia vorbește cu sinceritate despre parcursul său personal și profesional, de la momentele de blocaj și sacrificiu, la revelații, reconfigurări de sens și motivații adânci care o ghidează în fiecare zi.

Valorile  precum iubirea, familia, credința și libertatea de a-ți atinge potențialul i-au fost far în cele mai dificile alegeri ale vieții. A început să-și construiască cariera după vârsta de 40 de ani, în timp ce se desprindea de rolul exclusiv de mamă și se confrunta cu propriile voci de sabotaj interior. A descoperit, în timp, cât de important este să-ți onorezi misiunea de om care a fost înzestrat cu talanți și să aduci lumină și schimbare în jurul tău.

Lavinia este un om format din întâlniri semnificative, cărți transformatoare și o credință profundă în Dumnezeu. Mărturisește cu emoție că nimic nu a fost întâmplător și că fiecare relație sau moment-cheie a fost o oportunitate de învățare și rafinare a propriei ființe. Proiectele sale  precum „Big Life Project” alături de soțul său sau cartea „Organizatorii de vieți”, sunt rodul unei vieți trăite cu sens, dedicare și responsabilitate.

Interviul atinge și subiecte sensibile precum relațiile toxice, greșelile frecvente în construirea conexiunilor autentice, presiunile sociale asupra tinerilor și nevoia de antrenament mental pentru a ne păstra echilibrul și autenticitatea într-o lume haotică. Cu onestitate, Lavinia oferă răspunsuri clare, din propria experiență, și transmite un mesaj esențial: dezvoltarea personală nu este un moft, ci o cale de a-ți înțelege valorile, de a-ți recunoaște lumina și de a trăi în acord cu ea.

Vă invităm să descoperiți un dialog care inspiră, provoacă și oferă un model de viață trăită cu sens.

Reporter: Ce valori v-au ghidat în deciziile dificile din viață?

Lavinia Stan: Eu sunt coach, iar coachingul este un instrument foarte puternic de dezvoltare personală. În acest domeniu, încercăm să descoperim care sunt valorile oamenilor cu care lucrăm. Aceste valori sunt intrinseci. Până să-mi dau seama care sunt valorile mele, eu deja luasem toate deciziile din viața mea în funcție de ele. Faptul că sunt mamă a șase copii se datorează tocmai convingerii mele profunde că viața are o valoare. Copiii, iubirea față de ei, familia – toate acestea sunt valori fundamentale pentru mine.

Valorile pot fi descoperite analizând ce ai făcut cu viața ta și cum ai luat deciziile până acum. Dar, mai ales în momente complicate, ele devin busola care te ajută să alegi. Când știi ce valori ai, poți decide cu claritate, fără să te lași influențat de ceilalți, ci fiind ghidat de cine ești cu adevărat. Sunt momente în viață când simți că trebuie să-ți onorezi valorile, pentru că nu mai poți alege altfel decât în acord cu tine însuți.

Rep.: Care a fost cel mai greu moment din cariera dumneavoastră și cum ați reușit să-l depășiți?

L.S.: Cel mai greu moment din cariera mea a fost chiar începutul ei. Veneam după 20 de ani dedicați familiei, copiilor. Am născut și am crescut copii până la vârsta de 40 de ani. Când primul meu copil a plecat la studii la Paris, am realizat că a venit momentul să fac ceva și pentru mine, pentru viața mea profesională.

Cred că acela a fost cel mai dificil punct: momentul în care trebuie să rupi un pattern profund de atașament față de copii și familie. Să-ți dai seama că o parte din tine trebuie să se desprindă pentru a face loc unei alte dimensiuni a identității tale.

Este ceea ce, în limbajul dezvoltării personale, numim un blocaj. A trebuit să mă confrunt cu voci interioare de sabotaj extrem de puternice, care îmi spuneau: „Rămâi acasă, rămâi cu copiii, nu ești o mamă bună dacă faci asta”. Simțeam că îmi trădez familia. Acela a fost, pentru mine, cel mai intens și mai puternic moment de luptă interioară.

Rep: A existat o relație personală care v-a schimbat fundamental perspectiva despre lume?

L.S.: Eu sunt un cumul de experiențe și de relații. Așa cum spunea părintele Arsenie Papacioc, care s-a săvârșit lângă Constanța: „Nu există om pe care Dumnezeu să-l pună întâmplător lângă tine. Ori ai ceva de învățat de la el, ori ai ceva de dăruit”.

De-a lungul vieții, din liceu și până astăzi, au apărut constant oameni, lecturi și contexte din care am știut că trebuie să selectez, să învăț. Un reper important pentru formarea gândirii mele a fost Sfântul Paisie Aghioritul. I-am citit cărțile începând cu anul 2002; el s-a săvârșit în anii ’90; am fost contemporani. A avut o gândire extrem de profundă și evoluată, iar lecturile din scrierile lui m-au ajutat enorm.

De atunci, au urmat multe alte lecturi, cursuri și experiențe. Modelul de coaching pe care l-am urmat și practicat este unul extrem de puternic: te învață să vezi aceeași realitate din trei-patru perspective, toate valabile, fără a distorsiona adevărul. Realitatea este un adevăr, dar adevărul este asemenea unui diamant cu mai multe fațete – niciunul dintre noi nu deține întregul adevăr.

Dezvoltarea personală îți oferă perspective. Îți dezvoltă flexibilitatea mentală necesară pentru a înțelege că există mai multe unghiuri valide din care poți privi același lucru.

Rep.: Dacă v-ați putea întoarce în timp și să îi dați un sfat Laviniei Stan adolescenta, care ar fi acel sfat?

L.S.: Să aibă încredere în ea că va ajunge unde trebuie.

Rep.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră relație sănătoasă dincolo de  teoria pe care o predați?

L.S.: O relație sănătoasă, pentru mine, înseamnă o relație în care fiecare persoană implicată are libertatea de a-și atinge potențialul. Cred că fiecare dintre noi vine pe lume cu o misiune, iar această idee este exprimată frumos în parabola talanților spusă de Mântuitorul. Fiecare dintre noi primește un „talant” , adică un dar, o chemare, un potențial de împlinit.

Dacă nu ne împlinim acest potențial, riscăm să trăim o viață incompletă, marcată de frustrare și neîmplinire. Ajungem să privim înapoi și să spunem că viața a fost un chin, când, de fapt, ea este un dar.

Tocmai de aceea, o relație este sănătoasă doar atunci când îți oferă spațiu și susținere să-ți descoperi și să-ți dezvolți darurile. Dacă acest lucru îți este interzis sau limitat, atunci nu vorbim despre o relație sănătoasă.

Rep.: Cum reușiți să vă păstrați echilibrul între carieră, proiecte internaționale și viața personală?

L.S.: Proiectele internaționale, pentru mine, în acest moment, înseamnă participarea la cursuri internaționale și colaborarea cu mulți clienți din afara României. Toate aceste activități le desfășor online. Din punctul meu de vedere, nu există o diferență reală între un client din țară și unul din străinătate – relația de lucru și profunzimea procesului sunt la fel de valoroase.

Reușesc să păstrez echilibrul datorită reperelor puternice pe care le am în familie. De exemplu, anul acesta, fiica mea Elisabeta, al cincilea copil, susține Evaluarea Națională. Ca mamă, este esențial pentru mine ca ea să treacă cu bine prin această etapă, să intre la un liceu bun, să fie liniștită și pregătită de profesori de calitate. Nimic nu este mai important decât acest lucru. Indiferent de ce fac în carieră, ea trebuie să știe că mă
are alături, complet disponibilă pentru proiectul ei – pentru că asta înseamnă, până la urmă, prioritizare.

Îmi aleg clienții în funcție de timpul disponibil și de capacitatea mea emoțională, pentru că nici aici nu pot lucra nelimitat – deși cererea este, uneori, uriașă. Am susținut sesiuni de coaching la ora 23.00 cu cineva din Seattle și la ora 6.00 dimineața cu cineva din Los Angeles. Dar există o limită. La un moment dat, trebuie să spui: „Sunt om, am nevoie de odihnă, nu mai am 20 de ani”.

Este o realitate uneori frustrantă: toată înțelepciunea și maturitatea apar după o anumită vârstă, tocmai când energia  nu mai este ca cea de  la 18 ani.

Rep: Există o  carte, un mentor sau o experiență care v-a marcat profund drumul profesional?

L.S.: Da, este un cumul. Eu „am văzut” mâna lui Dumnezeu în toată viața mea. În clasele a IX-a și a X-a am urmat un liceu cu profil Matematică-Fizică, iar dirigintele îi spunea mamei: „Lavinia va face Politehnica”. Apoi a venit Revoluția, iar directorul liceului – profesor de limba română – m-a îndrumat să merg la profilul uman. Așa am făcut, iar acolo am întâlnit un profesor extrem de pasionat de literatură. Sub influența lui, în clasele a XI-a și a XII-a am ajuns, aproape ca într-un vis, la Olimpiada Națională de Limba Română. Acolo mi-am găsit cu adevărat locul.

Am urmat Facultatea de Litere, unde am avut parte de profesori admirabili. Tot acolo mi-am întâlnit sufletul pereche și a început călătoria mea în viața de familie.

În ultimii ani, m-a marcat profund lectura lui Gabor Mate. Mă regăsesc mult în felul său de a gândi, în mesajele sale puternice către umanitate, ideea că trebuie să ne vindecăm rănile emoționale este, în opinia mea, fundamentală. Nu este o glumă: dacă nu ne vindecăm, vom transmite suferința noastră în relații, în familie, în propriii noștri copii.

Privind în urmă, realizez că în fiecare etapă a vieții a existat o figură puternică, un mentor care m-a influențat și m-a ajutat să îmi formez gândirea. Chiar dacă nu toți au fost români, m-am identificat profund cu literatura română, însă în zona de dezvoltare personală cei care m-au
modelat au fost, în mare parte, oameni din afara țării.

Rep.: Ce vă motivează ca în fiecare dimineață să mergeți mai departe cu atâta pasiune?

L.S.: Sunt foarte mulți oameni care nu mă înțeleg, și sunt perfect conștientă de asta. Pentru a înțelege un anumit tip de gândire și de parcurs, este nevoie de un anume antrenament mental.

Sunt o femeie care a născut pentru prima dată la 20 de ani, apoi la 23, la 28, la 31, la 35 și la 39 de ani. La 40 de ani am pierdut o sarcină – ar fi fost al șaptelea copil. Patru dintre copiii mei au studiat în afara țării. Iar după tot acest munte de efort și dedicare, am început să îmi construiesc cariera.

Am lucrat cu sute de oameni, atât în sesiuni de grup, cât și individual, din toate categoriile sociale: avocați, farmaciști, medici – oameni din România și din afara țării. Ca să înțelegi un astfel de parcurs, o astfel de mentalitate, trebuie și tu să fii, într-un fel, antrenat pentru asta.

Sunt profund motivată de credința mea. Sunt o femeie credincioasă și mă raportez constant la Dumnezeu. Știu că Dumnezeu nu vrea să trecem prin viață superficial, „ca rața prin apă”. Nu trăim doar pentru noi. Și, de la un punct încolo, dacă nu înțelegem asta, apar inevitabil consecințele.

Observ în viețile oamenilor că exact asta este rețeta: nu suntem aici doar pentru noi, nici măcar doar pentru propriii noștri copii. Am fost trimiși pe pământ ca să creăm cercuri în jurul nostru, să influențăm în bine viețile celorlalți.

Aceasta este motivația mea: să împlinesc talantul care mi-a fost dat, să fac ceva bun cu viața mea și, dacă este posibil, să-i ajut și pe alții să-și găsească drumul.

Rep.: Ce v-a determinat să porniiți „Big Life Project”? Dar să scrieți cartea „Organizatorii de vieți”?

L.S.: Proiectul acesta de dezvoltare personală, Big Life Project, este inițiativa soțului meu. El are, de altfel, mult mai multe cursuri și formări la activ decât mine – și este firesc să fie așa. Nu sunt deloc supărată pe el (râde), pentru că eu am stat acasă cu copiii. El a avut libertatea să călătorească, să se formeze, să participe la toate cursurile lui Tony Robbins, în timp ce eu eram în mijlocul examenelor copiilor: Bacalaureat, admitere la facultate… Este meritul lui că a construit această platformă, că a gândit-o și a dus-o mai departe. Rolul meu a fost să fiu alături de el și să contribui atunci când am putut.

Avem deja 10 ani de când activăm sub această umbrelă: „Big Life Project”, o școală de coaching acreditată la nivel național, alături de două programe de dezvoltare personală care au fost urmate de câteva sute de persoane. Sunt programe serioase, profunde și construite cu grijă.

Cartea – pentru cei care au curiozitatea să o citească -, merge foarte bine. A apărut acum patru luni și a ajuns deja la al treilea tiraj, ceea ce este remarcabil pentru piața editorială din România, unde știm cu toții că nu se vând ușor cărțile. În această carte se regăsesc atât formarea mea ca și coach, cât și experiența mea de mamă, de femeie care a dedicat 20 de ani exclusiv creșterii și educării copiilor. Este o carte care răspunde nevoilor reale ale părinților din ziua de azi.

Rep.: Cum putem recunoaște rapid o relație nesănătoasă? Ce prim pas ne recomandați să facem?

L.S.: O relație nesănătoasă este aceea în care nu suntem fericiți. Se folosește adesea termenul de toxicitate, iar dacă ne gândim la ce înseamnă să fii intoxicat, știm că poate fi o stare gravă – simți că te sufoci, că îți pierzi viața. La fel se întâmplă și într-o relație toxică: partenerii se pot îmbolnăvi fizic, emoțional sau psihic. Uneori, chiar mor din cauza suferinței acumulate. Și nu e o metaforă.

Într-o relație nesănătoasă, unul dintre parteneri poate ajunge complet doborât. Poate fi dominat, controlat, privat de libertatea de a gândi liber, de a face ceea ce își dorește, de a-și trăi viața autentic. Acest tip de relație nu este doar dăunător, ci profund periculos, pentru că te poate distruge din interior.

Nimeni nu are dreptul să îți anuleze identitatea sau potențialul. Nici măcar partenerul de viață. Nimeni nu are voie să îți stingă lumina interioară sau să pună „obroc” peste cine ești tu cu adevărat. Viața într-o relație sănătoasă înseamnă libertate, respect și susținere reciprocă.

Rep: Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac tinerii când încearcă să construiască relații autentice?

L.S.: Este firesc ca în tinerețe să ai nevoie să fii validat din exterior. Acesta este un concept des întâlnit în dezvoltarea personală: să te simți
centrat, să primești confirmări din partea celor din jur. Alții să îți spună „Ești frumos/ă, ești minunat/ă”.

Poți să fii cea mai minunată și frumoasă adolescentă de pe fața pământului, iar mama ta să îți spună cât de frumoasă ești, cât ești de minunată, și că te iubește. Totuși, răspunsul tău poate fi: „Desigur, spui asta pentru că ești mama mea”. Este o reacție naturală. Dar, până la un moment dat, este nevoie ca și alți oameni, din apropierea ta imediată, să îți confirme valoarea.

Aceasta este o lecție pe care tinerii o învață de-a lungul timpului. Este important să fim blânzi și înțelegători unii cu alții, să nu ne rănim reciproc, pentru că altfel riscurile de a ne distruge sufletele sunt mari. Tinerii, mai ales, se bazează mult pe opiniile celorlalți. De aceea, trebuie să învățăm să lucrăm la încrederea de sine și să îi ajutăm pe cei din jur să își construiască o încredere solidă.

Unii rămân blocați în „gura lumii” și ajung să devină adulți care se tem mai mult de părerea celorlalți decât de orice altceva. Aceasta înseamnă că nu au o identitate puternică și nu știu cine sunt cu adevărat.

Rep.: Într-o lume plină de presiuni sociale și comparații online cu ne putem păstra autenticitatea în relațiile noastre?

L.S.: Ne păstrăm autenticitatea atunci când ne dezvoltăm personal. Asta înseamnă să știi foarte bine cine ești și ce valorezi, să cunoști care sunt punctele tale forte, dar și punctele tale vulnerabile, pe care le poți dezvolta. A fi vulnerabil nu înseamnă să rămâi cu aceste slăbiciuni pentru totdeauna. Poți încerca o terapie pentru a descoperi dacă există traume vechi care te țin pe loc sau poți merge la sesiuni de coaching. O vulnerabilitate este o zonă care necesită creștere și dezvoltare.

Când îți cunoști valorile, îți clarifici alegerile pe care le faci în viață. Deciziile pe care le iei sunt influențate de valorile tale. Dacă nu îți cunoști valorile, este posibil să ai regrete: „Am ales bine?” sau „Nu am ales bine?”. Te vei învârti în cerc și vei rămâne nesigur.

Rep: Cum putem să ne identificăm valorile personale atunci când simțim că încă suntem în căutare de sine?

L.S.: Este valabil cuvântul „a simți” în această întrebare, deoarece definiția valorilor este legată de ceea ce căutăm să simțim. Ce caut să simt? Eu caut să simt liniște. Liniștea este valoarea mea. Vreau iubire. Iubirea este valoarea mea. Vreau să simt pace. Pacea este valoarea mea, iar aceasta se reflectă în dorința de a nu mai vedea conflicte sau discuții în jurul meu.

Puneți-vă întrebarea: „Când ești fericit?”. Avem un chestionar care ajută la identificarea valorilor. Acesta conține întrebări precum „Care este filmul tău preferat?” sau „Care este cartea ta preferată?”. De ce îți place acel film? De ce îți place acea carte? Răspunsurile tale te vor ajuta să înțelegi ce valoare este profund onorată în acel film sau în acea carte, pentru că acolo se află o valoare importantă pentru tine.

Rep.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră să ai încredere în sine și cum ne dăm seama că o avem?

L.S.: Pentru a avea încredere în sine, trebuie să îți cunoști foarte bine realizările și să nu le minimizezi. Acesta este un lucru pe care îl fac cu clienții mei, care realizează o mulțime de lucruri minunate în viețile lor, dar tot spun: „Sunt doar eu”. Și eu mă enervez și le spun: „Cum poți să le vezi ca pe lucruri de nimic?”. Dacă tu nu îți dai valoare, nimeni nu o va face, pentru că oamenii intuiește acest lucru. Ei te tratează așa cum te tratezi tu pe tine. Nu este vorba că au ceva personal cu tine, ci că îți reflectă propria percepție despre tine.

De aceea, este important să îți evaluezi corect realizările în viață și să nu le minimizezi. Din păcate, foarte multe persoane fac acest lucru, dintr-o înțelegere greșită a bunului simț și a modestiei.

Rep.: Dacă am putea schimba un singur lucru în felul în care putem comunica cu ceilalți, care ar fi acela?

L.S.: Eu comunic așa cum doresc să mi se comunice. Este cea mai simplă regulă. Dacă vreau să primesc validare, validez. Dacă vreau să primesc respect, în comunicare practic respectul. Lumină, dragoste, iubire, exact ce vreau să obțin. Suntem construiți ca într-o oglindă. Obținem un răspuns similar, cu excepția cazurilor patologice. În mod normal, dacă ești un om care practică respectul, vei obține respect.

Rep: Cum gestionăm relațiile apropiate atunci când evoluăm, dar cei din jurul nostru rămân blocați în tipare vechi?

L.S.: Aceasta este o întrebare la care omenirea nu a găsit încă un răspuns clar și care preocupă foarte mulți oameni. I-au pus-o și lui Gabor Mate la conferință: „Ce fac când eu evoluez, dar partenerul de viață nu evoluează, iar acest lucru mă chinuie și mă face nefericit?” Sunt oameni care răspund simplu: „Divorțez”. Însă nu este chiar așa de simplu, pentru că, altfel, toată lumea ar divorța.

Atunci când o persoană se dezvoltă semnificativ și devine ca un pom roditor, capabil să cuprindă în coroana lui și personalitatea celui de lângă el, relația poate să evolueze. Adică, în loc să te îndepărtezi, înveți să gestionezi punctele slabe ale partenerului și să-i potențezi calitățile.

Rep.: Care este cea mai importantă lecție despre o relație sănătoasă pe care ați învățat-o din propria experiență de viață?

L.S.: Am învățat că și crizele au ceva bun în ele. Crizele pot revitaliza o relație, pot aduce pe masă un adevăr pe care ai încercat să-l eviți ani de zile. Nu este nimic dramatic în a trece printr-o criză, pentru că aceasta poate reprezenta un nou început. Relațiile sănătoase și oamenii sănătoși trec și ei prin crize.

Rep.: Ați mai fost în Buzău și la alte evenimente? Ce v-a determinat să acceptați dialogul cu tinerii din Buzău?

L.S.: Am răspuns pozitiv invitației de aici, de la Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”. În urmă cu o lună, am lansat cartea la Fundația „Sfântul Sava” a părintelui  Mihail Milea, un eveniment la care au participat foarte multe mame și care a fost unul foarte frumos.