Spitalul Județean, cursuri de comunicare și o aplicație pentru relația cu pacienții și aparținătorii

Pentru a îmbunătăți relația dintre personalul medical, pacienți și aparținători, conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Buzău implementează o serie de măsuri menite să aducă mai multă transparență și profesionalism în comunicare.
Una dintre noutățile anunțate este introducerea unui chestionar de evaluare a satisfacției pacienților, valabil pentru secțiile Ambulatoriu, Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) și cele de spitalizare. Scopul este de a colecta feedback anonim pentru îmbunătățirea serviciilor oferite.
„Este activă o aplicație cu acces din fiecare salon, cât și la nivel de site al spitalului”, a anunțat într-o conferință de presă Sorin Pătrașcu, managerul Spitalului Județean de Urgență Buzău. Noua platformă digitală, spune acesta, permite pacienților și aparținătorilor să ofere feedback în timp real: „Aplicația permite oricărui pacient al spitalului sau aparținător să completeze acest chestionar de satisfacție al pacientului, în așa fel încât noi să putem avea o analiză obiectivă în ceea ce privește gestionarea relației cu aparținătorii și pacienții.”
Totodată, spitalul pune la dispoziție și o aplicație digitală dedicată informării aparținătorilor cu privire la traseul medical al pacientului pe durata internării. „Mai este vorba despre acea aplicație care va gestiona partea de informare directă cu aparținătorii pacienților noștri în așa fel încât, la o anumită perioadă, să se transmită o informație cu privire la traseul pacientului în unitatea sanitară. Această aplicație va funcționa atât la UPU, cât și la nivel de spital”, a adăugat Pătrașcu.
În paralel, conducerea a decis să introducă cursuri de comunicare pentru întreg personalul medical și auxiliar. „În ceea ce privește schimbarea atitudinii la nivel de comportament al spitalului, ne-am întâlnit cu brancardierii, îngrijitoarele, infirmieri, asistenți, ne-am arătat disponibilitatea și avem discuții cu un formator de cursuri care va asigura o formare profesională, sub aspectul comunicării la nivel de spital a acestei relații cu pacienții și cu aparținătorii”, spune managerul.
Managerul a subliniat că toți angajații care interacționează cu pacienții sau aparținătorii, inclusiv medicii, vor lua parte la aceste cursuri: „Este un curs care, până la urmă, este natural să fie organizat la nivelul angajatorului.”
Prin aceste măsuri, conducerea SJU Buzău speră să reducă tensiunile apărute de-a lungul timpului între personalul medical și aparținători, oferind un cadru mai clar și mai empatic pentru interacțiunile din cadrul unității spitalicești.



