Toma dă startul revoltei pesediste împotriva lui Ciolacu

Primarul social-democrat al municipiului Buzău, Constantin Toma, a cerut, luni, într-o intervenție telefonică la Antena 3, demisia întregii echipe de conducere a PSD.
„Trebuie să plece toată echipa de conducere. Trebuie noi alegeri în PSD cu oameni care să reformeze acest partid”, a spus Toma. El susține că trebuie să plece de la conducerea Partidului Social Democrat atât președintele Marcel Ciolacu, cât și Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Paul Stănescu și Daniel Băluță, alături de toți vicepreședinții. Toma a mai s-pus și că, „în mod normal”, PSD ar trebui să iasă și de la guvernare. Acesta a mai spus că „speră” ca PSD să nu facă o alianță cu AUR.
„Este o rușine pentru Partidul Social Democrat și, așa cum a spus domnul Paul Stănescu, care este cel mai ascultat om din PSD, dacă Crin Antonescu nu va intra în turul doi, vom pleca cu toții acasă. Noi suntem acasă, vorbesc ca primar, să plece și ei de acolo, din conducerea partidului, pentru că ne-au făcut de râs și, prin măsurile luate în timp, am ajuns la această situație în care retrăim într-un fel aceeași ură care era împotriva lui Dragnea sau pe timpul lui Dragnea împotriva PSD. Și nu este normal”, a spus Toma și pentru la Digi24.
La rândul său, Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat, tot luni, că demisia, în primul rând de la partid, este o opțiune pentru Marcel Ciolacu. „Este momentul să ne abţinem de la comentarii definitive la nici măcar jumătate de zi de când s-au închis urnele şi să vedem ceea ce ar putea declanşa fiecare gest al nostru. Acum vorbim despre situaţia în care suntem după aceste alegeri, înainte neavând niciun pic de îndemn la analiză la ceea ce înseamnă acest act, până la urmă, de pedepsire a clasei politice. Suntem în această situaţie, vedem cum ieşim din ea”, a declarat Lucian Romașcanu, la Digi24.
„Sigur că toţi trebuie să ne facem o analiză şi eu şi toată echipa (de la PSD Buzău, n.r.). Domnul Ciolacu şi-o va face singur (…) Este o opţiune când eşti într-o poziţie în care ai rezultatele pe care le-am văzut, aceea de a-ţi da demisia. Domnul Ciolacu a mai făcut-o o dată”, a afirmat Romaşcanu, la Digi24.



