Actualitate
Calendarul zilei – 3 mai 2025

Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfântul Irodion de la Lainici și pe Sfinții Mucenici Timotei și Mavra, iar Biserica Romano-Catolică îi celebrează pe Sfinții Sfințiți Filip şi Iacob, apostoli.
- 1848 – Marea Adunare Naţională de la Blaj, pe Câmpia Libertăţii. În cadrul adunării, românii ardeleni au adoptat programul Revoluţiei Române din Transilvania: „Petiţiunea Naţională”. (3/15-5/17)
- 1848 – Adunare a deputaţilor bănăţeni din Parlamentul de la Pesta. S-a redactat documentul „Petiţia neamului românesc din Ungaria şi Banat”. (3/15-9/21)
- 1867 – S-a înfi inţat, la Bucureşti, din iniţiativa lui Alexandru Papiu-Ilarian, August Treboniu Laurian şi Florian Aaron, societatea „Transilvania”, care-şi propunea să-i ajute pe românii din Ardeal în lupta pentru emanciparea naţională.
- 1868 – În cadrul Conferinţei de la Blaj a fruntaşilor politici ai românilor din Transilvania, a fost adoptat un act de protest împotriva alipirii Transilvaniei la Ungaria – „Pronunciamentul de la Blaj”.
- 1891 – S-a înfiinţat „Fundaţiunea Universitară Carol I”.
- 1896 – S-a născut prinţesa Elena a Greciei şi Danemarcei, soţia regelui Carol al II-lea al României şi mama regelui Mihai I, Regina-mamă Elena a României. (m. 28 nov. 1982)
- 1904 – S-a născut inginerul Baziliu Remus Răduleţ, membru titular al Academiei Române. (m. 6 febr. 1984)
- 1933 – S-a născut actorul George Constantin. (m. 26 apr. 1994)
- 1944 – S-a născut actorul Eusebiu Ştefănescu. (m. 15 mart. 2015)
- 1946 – S-a născut dramaturgul Mihai Basarab Neagu.
- 1955 – S-a născut Zoltan Crişan, fost fotbalist internaţional. (m. 14 oct. 2003)
- 1975 – S-a născut actriţa şi regizoarea Andreea Bibiri.
- 1977 – S-a născut actriţa Viorica Vodă.
- 1987 – Campionatele europene de haltere de la Reims (Franţa), la care sportivii români cuceresc 3 medalii de aur (Czanka Attila, Andrei Socaci şi Nicu Vlad), 6 de argint şi 4 de bronz.
- 2003 – A murit pictorul Constantin Piliuţă. (n. 4 febr. 1929) (m. 3/4 mai 2003)
- 2004 – Vizita la Bucureşti a cancelarului federal al Republicii Austria, Wolfgang Schussel.
- 2005 – Ministrul Afacerilor Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu, a efectuat o vizită oficială în SUA. (3-6)
- 2005 – A fost lansat primul număr al cotidianului „Gândul”. Din 8 aprilie 2011, ziarul „Gândul” a devenit un produs media exclusiv digital.
- 2006 – Prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu a participat la summitul Procesului de Cooperare din Sud-Estul Europei (SEECP) de la Salonic, Grecia. (3-4)
- 2007 – A murit inginerul Nicolae N. Patraulea, membru titular al Academiei Române. (n. 28 iul./10 aug. 1916)
- 2008 – Operatorul de servicii de telefonie fixă Romtelecom a introdus numărul naţional, format din zece cifre, pentru toate apelurile locale sau interjudeţene.
- 2012 – Prima ediţie a Festivalului „Sergiu Celibidache”, organizată cu ocazia celebrării a 100 de ani de la naşterea marelui dirijor român, sub Înaltul Patronaj al preşedintelui României. (3 mai – 7 iul.)
- 2012 – Prima bancă de celule stem hematopoietice într-un spital de stat din România a fost inaugurată la Institutul Clinic Fundeni.
- 2012 – Vizita oficială în România a preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Franţa
- 1695 – S-a născut Henri Pitot, inventatorul tubului Pitot, instrument destinat măsurării presiunii dinamice. (m. 27 dec. 1771)
Germania
- 1905 – S-a născut matematicianul Werner Fenchel, renumit pentru contribuţiile în geometrie şi teoria optimizării. (m. 24 ian. 1988)
Marea Britanie
- 1830 – A fost inaugurată calea ferată între oraşele Canterbury şi Whitstable, linie pentru călători ce folosea sistemul de tracţiune cu aburi.
- 1860 – S-a născut fi ziologul scoţian John Scott Haldane. (m. 14/15 mart. 1936)
- 1950 – S-a născut solista galeză Mary Hopkin, renumită pentru single-ul nr. 1 în topul britanic din 1968 – „Those Were The Days”.
- 2010 – A murit scriitorul şi creatorul de benzi desenate Peter O’Donnell. (n. 11 apr. 1920)
Polonia
- 2025 – Ziua naţională a republicii. Aniversarea proclamării Constituţiei (1791).
SUA
- 1910 – S-a născut Norman Lewis Corwin, scriitor, scenarist şi profesor de jurnalism. (m. 18 oct. 2011)
- 1975 – S-a născut actriţa Christina Hendricks.
- 2010 – Companiile aeriene United Airlines şi Continental Airlines au anunţat acordul definitiv de fuziune, în urma căruia a luat naştere cel mai mare grup de transport aerian din lume – United Airlines.
- 2010 – A murit inginerul de origine germană Günter Wendt, participant la programul american de zbor spaţial cu echipaj. (n. 28 aug. 1923)
Suedia
- 1860 – Carol al XV-lea a fost încoronat rege (până la moartea sa). (n. 3 mai 1826 – m. 18 sept 1872)
Țările de Jos
- 1960 – S-a deschis muzeul Casa Anne Frank, din Amsterdam.
Internaţionale
- 1715 – O eclipsă totală de soare a fost vizibilă în nordul Europei şi nordul Asiei, aşa cum prevăzuse astrofi zicianul englez Edmond Halley (1656-1742).
- 1960 – A intrat în vigoare Convenţia privind crearea Asociaţiei Europene a Liberului Schimb – AELS, semnată la Stockholm, la 4 ianuarie 1960.
- 2005 – A fost adoptată Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane.
- 2025 – Ziua mondială a libertăţii presei



