Sănătatea buzoiană, reprezentată la conferința națională de la Palatul Parlamentului

Astăzi, în Capitală, la Parlament, s-a vorbit despre femei. Despre sănătatea lor, despre provocările pe care le înfruntă în tăcere, despre nevoia de a fi ascultate, înțelese și îngrijite cu empatie și știință.
Printre vocile care au contat în acest dialog național s-au aflat și cele ale județului Buzău. Directoarea medicală a Spitalului Județean și directoarea DSP Buzău, au participat la conferința „SĂNĂTATEA FEMEII – GENDER MEDICINE. Management performant și soluții de finanțare eficiente”.
„Astăzi” , spune directoarea medicală a Spitalului Județean Buzău, Ștefania Szabo, „am avut onoarea de a participa, alături de doamna director DSP Buzău, Cristna Ungureanu, la conferința „<SĂNĂTATEA FEMEII – GENDER MEDICINE. Management performant și soluții de finanțare eficiente>, desfășurată la Palatul Parlamentului”.
Evenimentul a reunit lideri din domeniul sanitar, factori de decizie și specialiști din întreaga țară, într-un demers comun de consolidare a colaborării instituționale și de identificare a celor mai eficiente metode pentru îmbunătățirea serviciilor medicale.

A fost o zi plină de idei, în care lideri ai sistemului medical din toată țara au discutat despre cum putem transforma prevenția într-o regulă, nu o excepție. S-a vorbit despre sănătatea materno-infantilă, despre importanța unei nașteri sigure, despre bolile tăcute, dar grave, transmise sexual. Și mai ales, despre nevoia unei medicini de gen, care să țină cont de diferențele reale dintre oameni și să ofere soluții personalizate, nu doar tratamente standard. Astfel, printre temele centrale abordate s-au numărat prevenția în sănătatea femeii, sănătatea materno-infantilă, nașterile asistate în condiții de siguranță, precum și bolile cu transmitere sexuală, toate privite prin prisma unei abordări moderne și personalizate, specifice medicinei de gen.
„A fost o onoare să luăm parte la acest dialog esențial despre sănătatea femeii. Mulțumim doamnei senator, prof. dr. Carmen Orban, pentru invitație și pentru deschiderea spre colaborare”, a mai transmis directoarea medicală a Spitalului Județean Buzău.
Într-o lume în care medicina evoluează rapid, astfel de întâlniri reprezintă pași concreți spre un viitor în care fiecare femeie să se simtă protejată, respectată și în siguranță.



