Ciolacu a convocat de urgență guvernul pe tema riscului pierderii fondurilor PNRR

Premierul Marcel Ciolacu a convocat luni, într-o ședință-fulger, miniștrii pentru renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR). În joc sunt miliarde de euro din fonduri europene pe care România riscă să îi piardă pentru că nu a îndeplinit toate jaloanele prevăzute în plan. Singura șansă ar fi o prelungire a termenelor PNRR.
Întâlnirea urgentă a Guvernului vine și după ce președintele Ilie Bolojan a transmis un avertisment puternic în ceea ce privește o nouă criză financiară. Acesta a declarat că România poate ajunge din nou în situația din 2007-2008 dacă cheltuielile statului nu sunt reduse drastic, iar șansele pentru prelungirea termenului limită al PNRR sunt mici. „Noi luăm împrumuturi mari săptămânal. Aceste împrumuturi ne permit să funcționăm, deci cheltuim mai mult decât ne-am putea permite, dar ele au ca efect dobânzi și cheltuieli cu dobânzile tot mai mari (…) Când se cuplează întotdeauna un grad de îndatorare mare, cu dobânzi mari, cu o ușoară recesiune, înseamnă să ne întoarcem în perioada 2008-2010”, a avertizat Ilie Bolojan.
Absorbție mai bună de fonduri europene sau creștere de taxe și impozite
Președintele interimar susține că sunt doar două soluții pentru evitarea unei crize financiare: reducerea cheltuielilor statului și o absorbție mai mare a fondurilor europene. „Să eliminăm cheltuielile inutile, să aducem instituțiile care au fost scăpate de sub control, companiile de stat, sub un anumit control și, într-adevăr, să lucrăm sistematic la reducerea cheltuielilor, la absorbția de bani europeni”, a spus Ilie Bolojan.
De asemenea, în contextul în care România încearcă să forțeze prelungirea termenului limită pentru PNRR, Ilie Bolojan a spus că șansele sunt foarte scăzute. „La una din discuțiile de zilele trecute, comisarul pentru Buget a fost clar: pentru că orice modificare la acest program PNRR înseamnă un vot în 27 de țări, în parlamente, probabilitatea să se amâne din luna august încolo este foarte scăzută. Deci, ori vă cheltuiți banii pe care-i aveți, ori, dacă nu, o să îi pierdeți”, a explicat Ilie Bolojan, care a adăugat că, în lipsa acestor măsuri, vor urma creșteri de taxe și impozite.
România a primit o alocare de 28,5 miliarde de euro din PNRR, din care a reușit să absoarbă doar 9,4 miliarde, în condițiile în care au rămas mai puțin de doi ani pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene.



