FOTO / Festivalul „Antante” sau arta care aduce lumea laolaltă

Primăvara aceasta, în perioada 23-25 mai, cortina se ridică din nou peste un tărâm al magiei și imaginației. Este perioada în care se va desfășura Festivalul „Antante”, cel care are darul de a transforma Buzăul într-un centru efervescent al artei vii, al creativității fără granițe și al poveștilor care prind viață prin dans, teatru, circ și visare.
Născut ca un proiect dedicat copiilor și familiilor, „Antante” a crescut frumos, așa cum cresc lucrurile făcute din pasiune, devenind un adevărat punct de întâlnire cultural internațional, în care publicul redescoperă bucuria artei, iar artiștii împărtășesc cu generozitate din universul lor.
Și anul acesta, în lumina reflectoarelor vor străluci nume de renume din întreaga lume. Vorbim aici de „Zero en Conducta”, „Moi Jordana Cia de Circ”, „Domenyk”, „Montes Morales Family”, „Ray” și „The Gipsy Marionettist”.
- „Zero en Conducta” (Barcelona, Spania) vine cu spectacolul „Trashhh!!!”, un poem scenic în care mimul, dansul, păpușile și teatrul fizic se unesc într-o poveste despre ce aruncăm și ce păstrăm, în lume și în noi înșine. O adevărată bijuterie vizuală, multipremiată, care emoționează fără cuvinte.
- „Moi Jordana Cia de Circ” (Catalonia, Spania) aduce înapoi farmecul clovnilor și umorul rafinat al circului clasic. Cu spectacole pline de culoare și joc, compania spaniolă ne reamintește că râsul este un limbaj universal, iar circ înseamnă emoție pură.
- „Domenyk”, jonglerul australian cu suflet italian, va fascina publicul cu două creații originale: „Ballpark” și „Pyramid”, în care mingile dansează în forme piramidale, sfidând logica și gravitația. Un spectacol tehnic, poetic și perfect calibrat pentru a lăsa publicul cu respirația tăiată.
- Din împletirea dintre Brazilia și Spania vine „Montes Morales Family”, un duo exploziv care jonglează cu arcuri cu săgeți, costume fantastice și povești inspirate din emisiunile TV de altădată. Show-ul lor e o explozie de culoare, umor și spectaculozitate – perfect pentru întreaga familie!
- „Ray”, artist multidisciplinar originar din Curaçao, vine cu „Fish & Chill”, un one-man show poetic și plin de surprize. Cu pantomimă, obiecte care prind viață și o poveste de pescuit unde realitatea se împletește cu visul, Ray ne demonstrează cum se poate spune o poveste fără cuvinte, dar cu mult suflet.
- „The Gipsy Marionettist”, adică Rašid Nikolić, născut în Bosnia, crescut între granițe și culturi, aduce pe scenă o poveste de viață spusă prin marionete. Artist, activist și profesor, Rašid își transformă istoria personală în artă, cu scopul de a dărâma stereotipuri și a clădi punți între oameni.
„Antante” nu este numai un festival. Este și o adevărată sărbătoare a umanității, a diversității, a libertății de a crea și de a visa. Pe scenă se întâlnesc voci și povești din întreaga lume, iar în sală – ochii curioși și inimile deschise ale publicului. Și anul acesta „Antante” demonstrează că arta poate
uni ceea ce pare diferit, că poveștile pot vindeca și că magia încă există acolo unde cineva are curajul să spună: „Hai să ne întâlnim prin artă!”.
În momentul de față, organizatorii au deschis oficial înscrierile pentru cei care vor să facă voluntariat la această a cincea ediție a festivalului. Cei interesați pot intra pe site-ul antante.eu, secțiunea „Fii parte din Antante” și pot completa formularul pentru „Voluntari”.
Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Buzău, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”. Proiectul are și sponsori precum Temko, Voestalpine, Camera de Comerț și Industrie Buzău și BNR. Parteneri în proiect sunt și Trans Bus, Buzău Shopping City și Ramon Llull.










