Cunoscutul profesor Merito Dănuț Solcan, care predă Istoria la Colegiul Național „B.P.Hasdeu”, a publicat pe Facebook un text dedicat împlinirii a 35 de ani de la debutul „Golaniadei”, fenomenul Pieței Universității încheiat tragic cu a treia mineriadă, din 13-15 iunie 1990, pe parcursul căreia, conform datelor organelor de cercetare penală, au fost ucise patru persoane, au fost reclamate două violuri, 1.300 de persoane au fost agresate, iar altele 1.200 au fost private de libertate în mod ilegal. Student al Universității București și membru al conducerii Ligii studenților, Solcan s-a aflat printre cei care au participat zi de zi la protestul care a început pe 22 aprilie 1990 și a fost întrerupt prin forță în dimineața zilei de 13 iunie 1990.
Dănuț Solcan spune despre fenomenul Pieței Universității că a fost „Woodstock-ul nostru”: „A fost Woodstock-ul nostru, a fost zona noastră liberă de neocomunism, a fost Golania. Îmi amintesc perfect cum a început. Era 22 aprilie, ca astăzi. Un grup de tineri a ocupat piața, veneau de la un miting al partidelor istorice; unii au rămas peste noapte. Nu era ceva chiar neobișnuit pe vremea aceea, doar că polițiștii au intervenit, spre dimineață, în mare forță, bătând tot ce-au prins, inclusiv (se spune) pe măicuțele care se rugau în zona cu lumânări aprinse pentru morții Revoluției. S-a aflat rapid, pe la 11.00 erau deja zeci de mii de oameni în Piață, scutierii au fost literalmente zburați de acolo. A început, apoi, o aventură de 53 de zile cu totul unică, încheiată dramatic în 13-15 iunie”, scrie pe Facebook Dănuț Solcan.
El își exprimă dezamăgirea că, nici până la această dată, nimeni nu a fost tras la răspundere în dosarul Revoluției și în cel al mineriadei: „La 35 de ani de la <fenomenul> Piața Universității, Iliescu este – din nou – trimis în judecată. Are 95 de ani și a devenit, de o bună bucată de vreme, erou de bancuri (…) Unii spun că nu dă bine ca un fost președinte să fie condamnat pentru infracțiuni contra umanității, alții spun că unii dintre cei implicați atunci alături de Ion Ilici sunt influenți și acum. Oricum ar fi, tergiversarea dosarelor Revoluției și Mineriadei spune foarte mult despre complicitățile, neputințele și stilul de a (nu) rezolva lucrurile din România postdecembristă”, mai scrie Solcan.
Ce a fost fenomenul Pieței Universității
Evenimentele care aveau să rămână cunoscute în memoria postcomunistă sub denumirea de „Fenomenul Piaţa Universităţii” au debutat la 22 aprilie 1990. Începând cu această zi, grupuri de manifestanţi au ocupat Piaţa Universităţii scandând lozinci anticomuniste şi contestând deturnarea de către FSN a caracterului anticomunist al Revoluţiei. La 22 aprilie 1990, după un miting electoral al PNŢCD din Piaţa Aviatorilor, manifestanţii au ocupat Piaţa Universităţii constituindu-se o baricadă. În zilele următoare, au continuat mitingurile de protest, la care au participat şi intelectuali, studenţi, elevi, funcţionari etc, acestea fiind coordonate de mai multe grupuri ale societăţii civile precum: Asociaţia „21 decembrie”, Alianţa Poporului, Liga Studenţilor, Grupul Independent pentru Democraţie. „Libertate”, „Timişoara”, „Jos Iliescu”, „Jos nomenclatura”, „Jos comunismul”, „Iliescu nu dezbina ţara”, „Proclamaţia de la Timişoara, lege pentru toată ţara”, „Apel din Timişoara, trezeşte, Doamne, ţara”, „16-22, cine-a tras în noi”, „Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, „Treziţi-vă, români, aveţi din nou stăpâni”, „Iliescu pentru noi este Ceauşescu II”, „Adevărata emanaţie a Revoluţiei – Proclamaţia de la Timişoara”, „Nu vă fie frică, comunismul pică” etc, au fost o parte dintre lozincile strigate de protestatari în acea perioadă.
Perimetrul din preajma Universităţii a fost denumit „Zonă liberă de neo-comunism” sau „kilometrul zero” al expresiei democratice post-comuniste din România. Acest spaţiu a fost delimitat între clădirea Universităţii şi a Facultăţii de Arhitectură şi avea ca limite periferiale intersecţia Universităţii – nod de circulaţie vital al oraşului şi Intercontinentalul – care exprima simbolic deschiderea europeană şi internaţională, linia fostei baricade din 21 Decembrie 1989, de la Universitate.
La manifestaţiile din piaţă au participat şi personalităţi culturale şi publice care s-au adresat celor prezenţi de la balconul Universităţii. Revendicările demonstranţilor au fost grupate într-o declaraţie care a fost publicată/citită la 26 aprilie 1990. Una dintre principalele revendicări era Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, prin care se cerea ca foştilor activişti comunişti şi foştilor ofiţeri de Securitate să li se interzică dreptul la candidatură pentru trei legislaturi consecutive. În acele zile, s-a redeschis şi balconul Universităţii, care va fi, din acel moment, tribuna expresiei anticomuniste a demonstraţiei.
La 30 aprilie, o parte dintre protestatari a intrat în greva foamei, instalându-şi corturi pe spaţiul verde din faţa Teatrului Naţional. Au existat şi încercări de stabilire a unui dialog între reprezentanţii organizaţiilor prezente la proteste şi guvern, personalităţi publice precum Doina Cornea, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Octavian Paler, adresându-se mulţimii.
La 27 mai 1990, o parte dintre organizaţiile care au coordonat protestele (Grupul Independent pentru Democraţie, Liga Studenţilor) s-au retras din Piaţă, în timp ce altele au rămas, alăturându-li-se celor aflaţi în greva foamei (Consiliul Naţional pentru Alianţa Poporului, Mişcarea Independentă, Asociaţia „16-21” Decembrie). Cei de la guvernare au etichetat evenimentele din Piaţa Universităţii ca fiind acţiunea unor „golani”, care au obiectivul de a destabiliza ţara. Pentru acest apelativ care a circulat în mediul public din ţară şi din afară la acea vreme, preşedintele Ion Iliescu şi-a cerut scuze ulterior, mai notează volumul citat.
Procuratura generală a cerut Ministerului de Interne, la 12 iunie, să se ia toate măsurile corespunzătoare pentru încetarea abuzurilor contra legalităţii comise în Piaţa Universităţii. Manifestaţiile începute în Piaţa Univesităţii împotriva FSN şi a lui Ion Iliescu, la 22 aprilie, au durat 53 de zile. La 13 iunie, mitingurile de protest au fost reprimate de forţele de ordine, începând ceea ce se numeşte Mineriada din 13-15 iunie 1990. Astfel, în dimineaţa zilei de 13 iunie, Poliţia a degajat din Piaţa Univesităţii ultimii grevişti ai foamei, recurgând şi la arestări. În jurul orei 9.00 dimineaţa, ca urmare scandării de lozinci anticomuniste şi antiprezidenţiale de către grupuri de manifestanţi, s-au făcut din nou arestări. În jurul prânzului, un grup de bărbaţi a pătruns în Institutul de Arhitectură unde erau adăpostiţi studenţi. Au urmat ciocniri între forţele de ordine şi manifestanţi, aceştia din urmă incendiind sediile Poliţiei, MAI, SRI şi ocupând sediul Televiziunii în seara aceleiaşi zile. Zilele ce au urmat, 14 şi 15 iunie, au fost marcate de venirea minerilor în Bucureşti, pe care preşedintele Ion Iliescu i-a îndemnat să ocupe şi să cureţe Piaţa Univesităţii. Manifestanţii au fost bătuţi de către mineri, iar forţele de ordine au făcut noi arestări. Înainte de plecarea minerilor din Bucureşti, Ion Iliescu le-a mulţumit acestora pentru restabilirea ordinii în Capitală.
Dosarul Mineriadei, din nou în instanță
Procurorii Secției parchetelor militare au dispus, la începutul acestei luni, trimiterea în judecată a mai multor inculpați pentru infracțiuni contra umanității în dosarul Mineriadei. Printre aceștia se numără Ion Iliescu – președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României, Petre Roman – prim-ministru al Guvernului provizoriu al României, fostul senator de Buzău din legislatura 1990-1992 Gelu Voican Voiculescu – viceprim-ministru al Guvernului provizoriu, Virgil Măgureanu – director al Serviciului Român de Informații, Adrian Sârbu – consilier al prim-ministrului. De asemenea, au fost acuzați și alți inculpați, precum Miron Cozma – lider de sindicat, gen. (r) Vasile Dobrinoiu – comandant al Școlii Militare Superioare de Ofițeri, col. (r) Petre Peter – comandant al Unității Militare 0575 Măgurele.
Este a doua tentativă de a trimite în judecată acest dosar, după ce, inițial, în iunie 2017, fostul președinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității, alături de fostul premier Petre Roman și fostul director SRI Virgil Măgureanu, însă în decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei. Judecătorii au decis atunci anularea tuturor probelor strânse de procurori, fiind constatată nelegalitatea rechizitoriului prin care Ion Iliescu a fost trimis în judecată, alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, amiral (rez.) Emil „Cico” Dumitrescu (decedat între timp), Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu și Miron Cozma.
