Ce spune dizidentul anticomunist buzoian Gabriel Andreescu despre apariția declarației  la Securitate a lui Crin Antonescu

„O acțiune de compromitere tipică bătăliei electorale”, spune dizidentul anticomunist buzoian Gabriel Andreescu despre apariția în spațiul public a declarației date Securității de Crin Antonescu – candidatul Alianței „România înainte” PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai – în anul 1988. În ceea ce privește exprimarea de la finalul declarației lui Crin Antonescu, „vă relatez că am posibilitatea să exercit influență pozitivă asupra celui în cauză”, Andreescu a spus, într-un dialog cu HotNews, că o vede ca pe „formularea cuiva care se află sub puterea ofițerului pe care-l are în față”.

„Dacă ofițerul de securitate ar fi pus aceleași întrebări Doinei Cornea, disidenta i-ar fi spus cel mai probabil: <Nu-mi cereți să vorbesc despre un coleg de rău>. Nu oricine a fost Doina Cornea”, a spus Andreescu, care a mai adăugat că  vorbește în cunoștință de cauză, pentru că a studiat dosarul Doinei Cornea. Gabriel Andreescu a adăugat că, din perspectiva lui, de om care a fost îndelung anchetat și închis de Securitate, declarația actualului candidat la alegerile prezidențiale e o dovadă că „în acel moment, în orice caz, Crin Antonescu nu era informator”.

În istoria disidenței românești, buzoianul Gabriel Andreescu, în vârstă de 73 de ani, este unul dintre puținele nume care culege aprecieri din partea a aproape toate taberele, concentrate în funcție de preferința lor politică. Activist pentru drepturile omului și specialist în domeniul științelor politice, Andreescu s-a opus deschis lui Ceaușescu și regimului său și a plătit asta fiind închis, urmărit și interogat până în ultimele minute ale comunismului românesc. Apoi, vreme de 36 de ani, până azi, a continuat să păstreze o distanță critică face de orice Putere. HotNews l-a rugat pe Andreescu să explice pentru public felul în care a „citit” evenimentele din jurul lui Crin Antonescu, dar și informațiile care au devenit publice.

HotNews: Domnule Gabriel Andreescu, cum ați văzut acest subiect din jurul declarației date de Crin Antonescu la fosta Securitate în anul 1988?

Gabriel Andreescu: O acțiune de compromitere tipică bătăliei electorale. Dovadă a insuficientei prezențe în conștiința publică a masivei infiltrări a foștilor ofițeri de securitate, a foștilor informatori, a urmașilor și acoliților lor în viața politică românească. Vocile unor Marius Oprea, Valeriu Nicolae etc. nu acoperă vacarmul alegerilor.  A fost posibil ca Nicușor Dan să fie acuzat de colaborare cu Securitatea de susținătorii formației POT, reprezentată acum în Parlament de fostul ofițer de Securitate Marian Rizea. Sfânta ipocrizie!

HotNews: Dar felul în care s-a comunicat în jurul acestei declarații? Faptul că nota de constatare nu este publică, iar cele prezente la dosar pot fi consultate doar de cel vizat.

Gabriel Andreescu: Notele de constatare pot deveni publice. CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, n.r.) publică adeverințele pe site-ul său. Dosarele de Securitate pe numele lui Crin Antonescu pot fi consultate și de cercetătorii acreditați, dacă acestea sunt relevante pentru studiul lor. Legea nu împiedică CNSAS să publice Notele de constatare după anonimizarea eventualelor date cu caracter privat. Ideea pilon a legii privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității este asigurarea dreptului de acces la informaţii de interes public. În cazul unui candidat la prezidențiale, interesul pentru cunoașterea trecutului său este uriaș. Nepublicarea Notelor de constatare este o cutumă a CNSAS, nu are nicio legitimitate în lege. Presa ar putea lansa o campanie care să determine Consiliul să publice Notele (anonimizate) motivând interesul lor public, principiul fundamental al legii prin care s-a creat CNSAS.

HotNews: Crin Antonescu a negat orice colaborare cu fosta Securitate, afirmând că a fost chemat doar în calitate de urmărit, în anul 1988, în legătură cu un prieten care a încercat să fugă din țară. Ajutați publicul să înțeleagă puțin contextul, vă rugăm?

Gabriel Andreescu: Da, un lucru curent. Investigarea prietenilor cuiva care a intrat în atenția Securității era o procedură standard a Securității. Cum trebuia să dovedească în fața conducerii PCR că își amplifică activitatea an de an, Securitatea propunea mai întotdeauna colaborarea celor cărora le cerea informații.

HotNews: Declarația lui Crin Antonescu a fost dată în nume propriu, nu cu un nume de cod. Ce ne spune acest lucru?

Gabriel Andreescu: Declarația e o dovadă că în acel moment, în orice caz, Crin Antonescu nu era informator. Altfel, i s-ar fi cerut o notă informativă, un raport, i s-ar fi dat o sarcină etc. Când documentul începe cu „Declarație”, sigur cel în cauză nu apare în fața ofițerului din postura de informator, deși în cazurile mai rare poate fi colaborator al unui alt Departament al Securității. Cel mai des, „declarațiile” sunt cerute la anchetarea cuiva – înțeleg că nu era cazul.

HotNews: Era normal ca această notă de constatare, care conține și declarația dată de Crin Antonescu, să fie secretizată de CNSAS? Chiar Crin Antonescu a declarat că  „mi se pare absolut inexplicabil dacă e secretizată, pe mine mă dezavantajează, creează o suspiciune”.

Gabriel Andreescu: Nu este normal ca nota de constatare despre un candidat la alegerile prezidențiale să fie ținută departe de alegători. Notele de constatare sunt rezultatul lucrului Direcției de Investigații a CNSAS cu materialele care au ajuns în Arhiva CNSAS. Acestea nu conțin secrete de stat. Altfel nu ar fi ajuns în Arhivă. Pot conține însă informații private. Trebuie și ele protejate de „ochiul public”. Pot fi anonimizate. Mai departe se aplică principiul interesului public.

HotNews: În spațiul public s-a discutat mult în jurul acelei formulări de final: „Vă relatez că am posibilitatea să exercit influență pozitivă asupra celui în cauză, are încredere în mine, mă consultă, însă totuși pare debusolat, afirmând că după cele întâmplate reușita lui în viață nu ar mai fi atât de sigură”.  S-a vorbit despre faptul că ar indica o disponibilitate la colaborare. Cum vedeți această formulare? 

Gabriel Andreescu: Nu este formularea unui curajos, nici compromițătoare. Este formularea cuiva care se află sub puterea ofițerului pe care-l are în față și caută un subterfugiu de a ieși din situație, pentru mulți traumatizantă. Dacă ofițerul de securitate ar fi pus aceleași întrebări Doinei Cornea, disidenta i-ar fi spus, cel mai probabil, „nu-mi cereți să vorbesc despre un coleg de rău”. O spun întrucât i-am citit dosarul. Nu oricine a fost Doina Cornea. 

Antonescu: „Nu am avut nicio legătură cu Securitatea decât din calitatea de urmărit”

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a eliberat o adeverință care atestă că Crin Antonescu, candidatul la prezidențiale al coaliției PSD-PNL-UDMR, nu a fost colaborator sau informator al Securității. Eliberarea adeverinței a venit după ce cercetătorii CNSAS au descoperit o declarație dată de Antonescu în anul 1988, despre un coleg profesor de la Școala din Niculițel (județul Tulcea), declarație semnată cu numele său, nu cu nume conspirativ.

„Nu am fost niciodată, sub nicio formă, colaborator al Securității și nu am făcut poliție politică. Nu am avut, de altfel, nicio legătură cu Securitatea decât din calitatea de urmărit”, a reacționat Crin Antonescu, într-o conferință de presă organizată în aceeași zi.

Două zile mai târziu, Crin Antonescu a prezentat, într-o conferință de presă, conținutul documentelor de la CNSAS, după ce a mers la sediul instituției pentru a studia dosarul care îl vizează. El a citit integral declarația dată în 1988.

Declarația integrală dată de Crin Antonescu în fața Securității:

„Declarație: Subsemnatul, profesor de istorie (…) vă declar că îl cunosc pe Costache Ștefan, inginer la întreprinderea mase plastice din Tulcea, de aproximativ 20 de ani. Am copilărit împreună, am fost colegi de clasă, apoi după clasa a opta Costache Ștefan a plecat la București pentru a urma cursurile unui liceu de specialitate și apoi a urmat și cursurile facultății de construcții.

În prezent ne aflăm în relații amicale. În toamna anului 1987, după ce Costache Ștefan s-a reîntors dintr-o excursie din Bulgaria, ca turist, ne-a declarat următoarele (…) Aflat către sfârșitul perioadei de excursie, la Sofia, a încercat să întreprindă o călătorie la Viena pe calea aerului fără a deține viza necesară sau pașaport. Depistat de autoritățile bulgare, a fost reținut la aeroport, a fost reținut timp de două-trei zile în Bulgaria, după care a fost trimis în România, tot pe calea aerului.

Din București la Tulcea a fost însoțit de două cadre de miliție, iar la Tulcea a mai fost reținut pentru o scurtă perioadă, în care a fost cercetat de organele de miliție și Securitate. În legătură cu perioadele în care a fost reținut, mi-a relatat că totul a decurs în condiții normale.

Mi-a relatat că inițial a vrut să facă o călătorie în Viena, ulterior a declarat că nu s-ar mai fi întors. Am aflat că organele de cercetare ar fi descoperit la domiciliul său unele pachete cu obiecte personale lăsate unor prieteni, cu destinația scrisă pe bilețele, unul dintre pachete îmi era destinat mie. Nu cunosc conținutul pachetului.

În legătură cu faptele petrecute, declar că deși suntem în strânsă legătură de multă vreme, nu am cunoscut intențiile lui Costache Ștefan. Știam doar că a depus acte pentru o excursie în câteva țări socialiste și i-a fost aprobată doar Bulgaria.

Am înțeles că nimeni nu îi cunoștea intențiile, nici măcar părinții sau sora lui. Am fost uimit, în condițiile în care el niciodată nu și-a exprimat dorința de a se muta în afara țării. Am posibilitatea să exercit influență pozitivă asupra celui în cauză, are încredere în mine, mă consultă. Totuși, pare debusolat, afirmând că, după cele întâmplate, reușita lui în viață nu va mai fi atât de sigură. Crin Antonescu, 13.01.1988”.

Cine a fost Doina Cornea

Disidenta anticomunistă Doina Cornea a fost, începând cu 1982, anul în care a trimis prima scrisoare la Europa Liberă, una dintre cele mai curajoase voci care au criticat regimul Ceauşescu, fără a ţine cont de presiunile şi ameninţările la care a fost supusă, atât ea, cât şi familia ei. De curaj a dat dovadă şi în 21 decembrie 1989, când ştiind că este supravegheată atât de Miliţie, cât şi de Securitate, a ieşit în stradă la Cluj-Napoca, alături de protestatari, riscând să fie împuşcată de gloanţele militarilor care deschiseseră focul în centrul oraşului cu doar câteva ore mai devreme. „Dârdâiam de frică că vor trage în noi. Dar, ca şi cu <Europa Liberă>, poţi să dai înapoi în astfel de situaţii? Nu se poate! Să fi ştiut că mor, că fac un infarct de frică şi tot m-aş fi dus. I-am mai domolit puţin, ne-am oprit la Teatru, apoi am trecut pe sub puştile soldaţilor care se aflau acolo unde era mai demult sediul partidului. Erau taburi şi soldaţi pe taburi cu puşti. Atunci am început să strigăm: <Armata e cu noi!>”, povestea Doina Cornea.

Doina Cornea a rămas în conştiinţa românească drept un simbol al disidenţei anticomuniste din perioada regimului totalitar al lui Nicolae Ceauşescu. A difuzat nenumărate texte şi proteste prin radio „Europa Liberă”, făcând astfel cunoscută opiniei publice internaţionale adevărata situaţie internă.

După Revoluţie a fost inclusă în Frontul Salvării Naţionale (FSN) de către Ion Iliescu. Doina Cornea şi-a dat seama foarte repede că acesta şi FSN nu vor să reformeze cu adevărat sistemul politic şi economia României în sensul unei democraţii de tip occidental, ci că mai degrabă vor să rămână în zona de influenţă sovietică şi să promoveze reforme cu caracter limitat inspirate de „Perestroika” lui Gorbaciov. Ce i-a atras foarte mult atenţia la cele trei şedinţe ale FSN la care a participat la sfârşitul lui decembrie 1989-începutul lui ianuarie 1990, a fost că acestea se desfăşurau după următorul tipar: Ion Iliescu, care era preşedintele FSN, era chemat la telefon, lipsea o perioadă destul de mare de timp, câteva zeci de minute, după care se întorcea la reuniune şi le transmitea celor de acolo că a vorbit cu Mihail Gorbaciov, care le dă următoarele sfaturi şi îndrumări destinate conducerii României din acea perioadă. Observând toate aceste lucruri, Doina Cornea şi-a
dat seama cu cine are de-a face, care e orientarea şi care sunt intenţiile reale ale lui Ion Iliescu şi ale FSN; ca urmare, în jurul datei de 20 ianuarie a părăsit FSN.

Doina Cornea s-a născut la Braşov în 30 mai 1929. Părinţii aparţineau nivelului mediu al societăţii transilvane interbelice, fiind de confesiune greco-catolică. În 1948 a devenit studentă în Cluj, la Facultatea de Litere, secţia franceză-italiană. A absolvit facultatea în 1952, devenind în acelaşi an profesoară de franceză la o şcoală din oraşul Zalău. Aici s-a căsătorit cu avocatul Cornel Leontin Iuhas cu care a avut doi copii. Cu sprijinul profesorului Henri Jacquier în anul 1959 a devenit asistent la Catedra de Franceză a Universităţii din Cluj. Pentru că a refuzat să intre în Uniunea Tineretului Muncitor şi mai târziu în Partidul Comunist Român cariera universitară i-a fost blocată la gradul de asistent până la pensionarea abuzivă din anul 1983.

A devenit oficial opozant al regimului comunist în august 1982. Atunci, postul de radio Europa Liberă îi publica primul text critic la adresa realităţilor din România comunistă şi care era intitulat „Scrisoare către cei ce n-au încetat să gândească”. Până în decembrie 1989, Radio Europa Liberă şi alte importante ziare occidentale aveau să publice și să difuzeze în jur de 30 de texte ale Doinei Cornea în care era criticat regimul comunist şi Nicolae Ceauşescu.  Împreună cu fiul său a participat la revoluţia din Cluj cu începere din 21 decembrie 1989. În 22 decembrie, fără a fi consultată, a fost inclusă în Consiliul Frontului Salvării Naţionale. După demisia din FSN şi până după jumătatea anilor ’90, activitatea internă şi internaţională a Doinei Cornea a avut ca principal obiectiv democratizarea reală a României, prin realizarea alternanţei la putere. În plan intern a devenit membru fondator al Grupului de Dialog Social şi al Alianţei Civice.

Doina Cornea a revenit într-o situaţie similară cu cea de dinainte de decembrie ’89 în care corespondenţa era urmărită de către regimul FSN. Primea telefoane și scrisori de ameninţare. Câţiva ani după ’90, ea a fost ţinută într-un regim de teroare de către noul regim. Activitatea ei a devenit, în consecinţă, una de opoziţie şi de critică făţişă şi intransigentă la adresa lui Ion Iliescu şi a FSN. Acest mesaj ea l-a promovat atât în interiorul României, în zona mass-media în care a putut accesa, dar şi în deosebit de extinsa activitate internaţională pe care a susţinut-o la începutul anilor ’90, perioadă în care a fost invitată la mai multe manifestări civice, reuniuni politice în Franţa, Belgia, Germania, Norvegia şi SUA. De fiecare dată, a avut posibilitatea de a-şi comunica opiniile critice la adresa lui Ion Iliescu şi a regimului din România. Aceste presiuni s-au diminuat după 1994 şi mai ales după 1997, când s-a produs alternanţa la putere în România.

Doina Cornea, fiind o monarhistă convinsă, credea că revenirea României la forma de guvernământ a monarhiei Constituţionale şi revenirea pe tronul României a Regelui Mihai va consolida parcursul democratic al României şi integrarea în structurile euro-atlantice.

A fost o perioadă în care ea a avut întâlniri foarte importante – a fost primită de preşedintele Franţei, Francois Mitterrand, de regele Belgiei, de Margaret Thatcher, a participat la mai multe reuniuni ale Consiliului Europei, Doina Cornea fiind reprezentantul cel mai important al societăţii civile româneşti. Pentru primii doi ani după 1990, Doina Cornea a avut întâlniri cu personalităţi politice de prim nivel ale Europei, mai numeroase şi mai importante decât Ion Iliescu, care a trebuit să îndure o situaţie de evidentă marginalizare mai ales după mineriadele de după 1990 şi apoi de după 1991.

Cine este Gabriel Andreescu

Gabriel Andreescu – activist pentru drepturile omului și specialist în domeniul științelor politice, disident anticomunist care s-a opus deschis lui Ceaușescu și regimului său autoritar – s-a născut la 8 aprilie 1952 la Buzău. În prezent este profesor la Facultatea de Științe Politice a Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA) din București și este membru activ al mai multor organizații de apărare a drepturilor omului. A avut o lungă activitate în presă, a scris și a predat în domenii precum multiculturalismul, minoritățile naționale, libertatea religioasă și secularism, etica și politica memoriei etc. Este directorul publicației trimestriale „Noua Revistă de Drepturile Omului”, continuatoarea „Revistei Române de Drepturile Omului”.

Andreescu a urmat liceul „B.P. Hasdeu” în orașul natal, apoi a absolvit facultatea de Fizică a Universității din București. Între 1976 și 1980 a fost profesor de Fizică la liceu, iar ulterior a devenit cercetător la Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie (1980–1989). În această perioadă a publicat studii în revistele academice din domeniul de specialitate, dar și în chestiuni de lingvistică, logică și poetică matematică. După revoluția anticomunistă din decembrie 1989, Andreescu a abandonat cariera de fizician pentru a-și continua eforturile în apărarea drepturilor omului, democrației și statului de drept. Activitatea sa de activist al drepturilor omului, analist politic, ziarist și scriitor s-a asociat din ce în ce mai mult cu cercetarea și predarea academică. Lucrarea sa de doctorat, distinsă cu „summa cum laude”, a avut ca subiect sistemul european de protecție a minorităților naționale.

Între 1983 și 1987, Gabriel Andreescu a transmis clandestin în străinătate, între altele postului de radio „Europa Liberă”, informații privitoare la violarea drepturilor omului în România. A scris și trimis de asemenea texte anti-comuniste și studii, dintre care unele au fost ulterior publicate în Occident. Primele anchete de Securitate au început în anul 1979. A fost arestat pentru activitatea sa anticomunistă în decembrie 1987 și acuzat de trădare (dar cercetat în libertate, începând cu luna ianuarie 1988, în urma protestelor internaționale determinate de arestarea sa). A continuat totuși să scrie și să transmită în Lumea liberă scrisori de protest până la căderea regimului. Unele dintre acestea – Lettre à la Conférence de Cracovie (1988) și Le devoir d’ingérence (1989) – au fost publicate în presa occidentală (L’Autre Europe and Libération). În timpul întrunirii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE – CSCE) de la Paris, din luna iunie 1989, a declarat greva foamei ca protest față de continua încălcare a drepturilor omului în România. A fost mutat din București și trimis în domiciliu forțat la Buzău, apoi din nou arestat, dar eliberat odată cu victoria revoluției din decembrie 1989.

După victoria revoluției anticomuniste, Andreescu a devenit membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, prima structură cu funcții legislative și executive de după revoluția din 1989, din care a demisionat ca protest împotriva folosirii forței contra protestelor de stradă. A inițiat și a condus apoi o lungă perioadă Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), unde ulterior a lucrat ca expert pe domeniul protecției minorităților naționale și a libertății de conștiință și religie. A fost co-fondator și o perioadă președinte al Grupului de Dialog Social (GDS), de asemenea inițiator și vice-președinte al Alianței Civice (AC).

Gabriel Andreescu a fondat și condus și alte organizații menite să promoveze expertiză și proiecte în favoarea drepturilor omului și a democrației, între acestea Ombudspersons for National Minorities, Centrul de Studii Internaționale, Centrul pentru Conștiința Critică (afiliat la Center for Inquiry) și Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință. A fost membru al board-ului unor organizații precum Hungarian Europe Society, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Parteneriat pentru Egalitate, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, membru al unor echipe de experți (Fundația pentru o Societate Deschisă), membru al unor consilii științifice (Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc).

A participat la programe internaționale și la activități de cercetare. A colaborat ca ziarist și analist politic la mai multe ziare și reviste românești („Ziua”, „Timpul”, „Observator Cultural”, „Revista 22”, OPINIA, „Altera”, „Cotidianul” etc.); între 1994 și 2004 a fost editorialist la Radio „Europa Liberă”. În ultimii ani, a publicat scrieri privind interpretarea documentelor din arhivele Securității.