Actualitate

FOTO / Tineri buzoieni și râmniceni, voce activă la conferința „EU în comunitatea mea”

Peste 30 de tineri din municipiile Buzău și Râmnicu Sărat au participat vineri, 18 aprilie, la Conferința pentru tineret „EU în comunitatea mea”, un eveniment dedicat implicării civice și reflecției asupra rolului pe care tinerii îl joacă în dezvoltarea comunităților locale și în construcția viitorului european.

Reuniți în cadrul a cinci mese de lucru, participanții au analizat și dezbătut, prin metoda cafenea publică, punctele tari și slabe ale comunității, oportunitățile și amenințările la nivel local, dar și drepturile și perspectivele pe care statutul de cetățean european le oferă.

Evenimentul a fost deschis de mai mulți invitați de seamă, care au transmis mesaje de sprijin și au răspuns întrebărilor tinerilor: Sorin Cîrjan, primarul municipiului Râmnicu Sărat, Daniela Lăptoiu, inspector adjunct ISJ Buzău, Geanina Lalu Popescu, directorul Școlii Gimnaziale „Gh. Vernescu” – singura Școală Europeană din Râmnicu Sărat -, Rafaela Predonescu, managerul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” și consilier județean. Evenimentul a fost moderat de Florin Ceparu, coordonatorul centrului Europe Direct Râmnicu Sărat.

Discuțiile, desfășurate timp de peste două ore, au generat concluzii importante: tinerii simt impactul direct al provocărilor locale și solicită implicare mai activă în procesele decizionale, este necesară susținerea continuă a activităților de dezvoltare personală. S-a evidențiat nevoia de dialog constant între tineri și autorități. Participanții au subliniat dorința de a contribui concret la schimbarea comunităților din care fac parte. Activitatea a continuat cu vizitarea Centrului Europe Direct Râmnicu Sărat, unde tinerii au explorat contextul actual al Uniunii Europene în 2025, valorile și istoria acesteia.

Evenimentul a fost mai mult decât o conferință – a fost o dovadă că tinerii vor și pot să conteze, atunci când li se oferă spațiu, sprijin și voce. Comunitățile locale au de câștigat atunci când se construiesc în parteneriat cu noua generație.

Articole similare