Actualitate

FOTO | Festivalul național „Francochanson”, la ediția a XIV-a

Festivalul regional de muzică francofonă „Francochanson”, devenit deja tradiție, a ajuns la a XIV-a ediție și, ca de fiecare dată, și-a propus să promoveze muzica de calitate, fiind o scenă pentru descoperirea și afirmarea copiilor și tinerilor talentați. Proiectul a fost implementat de Centrul Cultural Francofon Buzău și de Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Centrul Cultural și Educațional „Al Marghiloman”, Muzeul Județean, Cofetăria Briana, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul de Arte „Margareta Sterian”, acțiunea fiind înscrisă în calendarul proiectelor școlare 2024-2025.

Dincolo de spectacolul muzical, acest festival a reunit concurenți veniți din mai multe colțuri ale țării și din străinătate, care trăiesc clipe de neuitat și emoții în speranța câștigării unui premiu sau a trofeului. Evenimentul este o oportunitate pentru copiii și tinerii care doresc să-și facă o carieră muzicală, pentru unii dintre ei este ocazia de a urca pentru prima oară pe o scenă în fața juriului și a spectatorilor. La concursul de interpretare din acest an au participat 61 de copii și tineri interpreți, cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani.

Formal, festivalul este structurat pe trei secțiuni – învățământ primar, gimnaziu și liceu – și reunește anual soliști din toate colțurile țării. Membrii juriului au fost specialiști din zona francofonă, dar și profesori de muzică și interpreți. Repertoriul festivalului este compus din două melodii, dintre care una în limba română și alta în limba franceză, fiecare participant primind câte o diplomă de participare și cărți din partea organizatorilor.

„Prin organizarea acestui festival de muzică, Școala Gimnazială Nicolae Titulescu Buzău și Centrul Cultural Francofon Buzău ating una dintre prioritățile sale majore: contribuie la propagarea valorilor culturale ale poporului român și ale francofoniei. Domeniul cultural reprezintă unul dintre domeniile primordiale de activitate ale asociației noastre. Aceste activități întregesc activitatea educativă a școlii, aducând un surplus informațional elevilor și completând condițiile concrete ale educației acestora. Mulțumiri sincere tuturor participanților care au acceptat cu entuziasm provocarea de a cânta atât în limba franceză, cât și în limba română, demonstrând astfel bogăția culturală și lingvistică pe care o prețuim. Toți au fost câștigători, nu doar cei care au primit premii și mențiuni”, spune profesorul Liliana Ivănel, directorul Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu”.

Marele premiu al festivalului a fost adjudecat de eminesciana Elena Gherghe, la categoria învățământ primar locul întâi a fost ocupat de Cristian Jugănaru, iar la categoria gimnaziu, câștigătoare a fost declarată Maria Ilie.

Articole similare