FOTO / Sărbătoarea Sfântului Sava, între file de carte și lecții de viață

În preajma zilei de 12 aprilie, când este prăznuit Sfântul Sava de la Buzău, bibliotecarul filialei de Carte Religioasă a Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu” Lidia Dinu, împreună cu profesoara Daniela Mitrea, a organizat o activitate educativă dedicată sfântului ocrotitor al orașului Buzău. Evenimentul, desfășurat în cadrul parteneriatului „Educație = exemplu + iubire”, a avut ca temă „Sfântul Sava de la Buzău, ocrotitorul orașului nostru” și s-a bucurat de participarea elevilor clasei a VIII-a E de la Școala Gimnazială Nr. 7.
„A fost o experiență mai mult decât plăcută! Elevii ne-au impresionat prin receptivitate și, împreună, am citit <Actul martiric al Sfântului Sava>. Tot împreună am creionat un portret fizic și moral al acestui sfânt și am înțeles de ce <Actul martiric> este atât de important din punct de vedere documentar – pentru că aici apare pentru prima dată numele Musaios (Buzău), dat atunci râului în care a fost martirizat Sfântul Sava, în secolul al IV-lea”, a povestit Lidia Dinu.
Activitatea a inclus și vizionarea, prin videoproiector, a unui fragment din filmul dedicat Sfântului Sava, realizat de părintele Mihail Milea, în colaborare cu elevii Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău.
Lidia Dinu a precizat că vor urma și alte întâlniri similare cu elevii de la aceeași școală, mulțumind totodată profesoarei Daniela Mitrea și elevilor clasei a VIII-a pentru frumoasa colaborare și implicare. La rândul său, profesoara Daniela Mitrea a declarat: „A fost o activitate minunată, sunt convinsă că elevii au aflat lucruri interesante despre Sf. Sava de la Buzău. Videoclipul realizat de elevii Seminarului Teologic a fost foarte bine realizat și bine documentat! Mulțumesc, doamna bibliotecar!”. Activitatea a adus un plus de valoare demersurilor educative și spirituale dedicate tinerilor, oferindu-le ocazia de a descoperi istoria și semnificația unei figuri importante din patrimoniul religios local.







