
Lipsa medicilor din spitalele din Buzău, dar și din alte județe ale țării, rămâne o problemă gravă, care poate fi rezolvată doar prin atragerea tuturor specialiștilor disponibili în sistemul medical. Prof. dr. Carmen Orban, medic cu o vastă experiență și senator PSD, membru al Comisiei pentru sănătate din camera superioară a Legislativului, susține că soluția trebuie să includă atât medici pensionari, cât și tineri absolvenți, chiar și cei care nu au promovat examenul de Rezidențiat.
Într-o intervenție la Focus TV, senatorul buzoian a explicat că se analizează în prezent toate măsurile necesare pentru a combate criza specialiștilor din spitale. „Sistemul de sănătate are nevoie de toată resursa medicală posibilă, inclusiv de medicii care se apropie de pensii, inclusiv de medicii tineri, de aceea avem nevoie de o nouă legislație care să permită şi medicilor în vârstă să lucreze în continuare în sistem, acolo unde este nevoie, și avem nevoie să găsim soluții pentru a integra toți medicii care au absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie, într-un fel sau altul, poate că deşi nu au promovat examenul de Rezidențiat ei pot profesa cu competente limitate, dar este imperios necesar să găsim toate variantele posibile pentru a păstra toată resursa medicală.” Astfel, flexibilizarea legislației ar putea permite spitalelor să suplimenteze personalul medical și să evite colapsul unor secții esențiale.
Senatorul Carmen Orban subliniază că simpla atragere a medicilor nu este suficientă. Este nevoie de o strategie aplicată în fiecare spital, astfel încât să se știe exact ce secții sunt deficitare, câți medici sunt necesari și cum pot fi făcute mai atractive posturile vacante. „Probabil anumite posturi din sistemul de sănătate nu mai sunt atractive, așa că trebuie să venim și să facem ca toate posturile vacante din anumite spitale sau centre medicale să devină atractive și cum să facem să avem cât mai multe echipe medicale acolo unde este nevoie, pentru că, da, medicii se aduc unii pe alții. Nu este suficient să imporți un medic de o anumită specialitate, dacă el nu are o echipă multidisciplinară, el trebuie să aibă tot confortul medical. Degeaba aduci la Râmnicu Sărat un neurochirurg, dacă nu are un anestezist sau cardiolog cu care se poate sfătui atunci când are nevoie.” Prin urmare, senatorul propune o reorganizare a sistemului medical, astfel încât spitalele să devină mai bine dotate, iar medicii să aibă toate condițiile pentru a profesa eficient.
Un alt aspect esențial este realizarea unei analize la nivel național pentru a înțelege exact situația fiecărui spital. „Trebuie o strategie aplicată pe spital, este necesar la nivelul țării să avem o mapare a tuturor spitalelor și această mapare nu înseamnă dorința de a închide vreun spital, ci dorința de a ști realitățile pe care le poate oferi sistemul de sănătate în diverse locuri. Inclusiv, probabil, un alt regim de plată salarială, pentru că nu este același lucru activitatea unui medic dintr-un spital în care muncește de dimineață până seara și nu are niciun pic de pauză, cu un alt medic dintr-un alt spital care poate operează doar un pacient pe săptămână sau nici atât. Am vorbit cu colegii și cu toții suntem de acord că ar trebui să facem demersuri pentru a afla realitățile sistemului, practic ce să conțină fiecare spital, cu câte posturi și care sunt problemele din fiecare spital sau scurt și pe înțelesul tuturor trebuie să știm fiecare spital ce structură are și ce resurse umane are pe structurile respective.” Astfel, Comisia pentru Sănătate din Senat analizează în prezent modificări legislative care să sprijine atât medicii pensionari, cât și absolvenții de Medicină care nu au promovat Rezidențiatul.
Criza de medici din spitalele din Buzău și din întreaga țară necesită soluții urgente, iar pentru acest lucru ar trebui să existe mai multe măsuri pentru a combate deficitul de specialiști. Printre acestea se poate numără integrarea medicilor pensionari în sistem, atragerea absolvenților de Medicină, inclusiv a celor care nu au promovat examenul de Rezidențiat, reorganizarea spitalelor astfel încât să fie formate echipe multidisciplinare eficiente și realizarea unei mapări a necesităților fiecărui spital pentru o mai bună alocare a resurselor. Aceste măsuri ar putea contribui la îmbunătățirea sistemului sanitar și la reducerea deficitului de personal medical din spitale.



