Primarul de la Săpoca, între calvarul din Consiliul Local și bucuria promovării proiectelor
Primarul comunei Săpoca, Iulian Manea, a consemnat, recent, două succese în zona administrativă. În primul rând, după îndelungi negocieri pentru a convinge reprezentanții Partidului Național Liberal să aprobe bugetul local, a reușit să atragă de partea sa pe consilierul din partea AUR, cu care s-a constituit majoritatea, astfel că s-a creat premisa legală pentru continuarea investițiilor de interes public și, bineînțeles, abordarea altor proiecte benefice comunității. La fel de importantă este și obținerea unei finanțări europene, pentru amenajarea unui parc fotovoltaic ce va asigura consumul energetic gratuit pentru toate instituțiile publice care funcționează pe teritoriul comunei Săpoca, exceptând Spitalul de Neuropsihiatrie, inclusiv acoperirea consumului pentru rețeaua de iluminat public.
Noua investiție care va fi implementată la Săpoca presupune o finanțare de 757.625 lei, adică aproximativ 76 de miliarde de lei vechi, bani cu care va fi amenajat parcul fotovoltaic ce ar urma să producă 120 de KW/oră. „Astăzi am semnat la Ministerul Energiei, împreună cu dl. ministru Sebastian Burduja, contractul de finanțare pentru înființarea unei capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum în Comuna Săpoca. Proiectul are o valoare de 757.625 lei și vizează înființarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate de 120kW/oră. Astfel, va fi acoperit consumul de energie electrică necesar pentru iluminatul public, sediu primărie, școli, grădinițe, cămine culturale și dispensare umane, inclusiv alimentarea centralelor electrice sau a pompelor de căldură care asigură încălzirea școlii Săpoca, a celor două dispensare din Săpoca și Mătești, a Centrului de zi pentru copii, de la Valea Puțului, precum și a celor două Centre culturale”, este mesajul primarului Manea către cetățeni.
Revenind la colaborarea primarului Iulian Manea cu membrii noului Consiliu Local constituit în vara anului trecut, la alegerile locale, situația șefului administrației locale pare să fie cel puțin incomodă. Aceasta, pentru că primarul social-democrat nu a reușit să obțină decât cinci consilieri de aceeași culoare politică, în timp ce opoziția formată după scrutinul din vara trecută numără cinci consilieri din partea Partidului Național Liberal și unul din partea Alianței pentru Unirea Românilor. Dirijați de la nivel județean, consilierii liberali nu au aprobat, de la preluarea mandatelor și până acum, niciun proiect de hotărâre promovat de primarul Manea. Îndârjirea acestora a culminat cu neprezentarea la votul pentru aprobarea bugetului comunei, când, așa cum aminteam, situația a fost salvată de consilierul „pană”, Aurel Moise, din partea AUR, care a votat pentru trecerea bugetului.



