FOTO | Școala de Olărit de la Colți extinde programul de rezidențe pentru artiști

Școala de Olărit de la Colți dorește să transforme programul de rezidențe pentru artiștii ceramiști într-un proiect permanent. Pentru a face acest lucru posibil, reprezentanții Aluniș Art Center caută o casă de închiriat în apropierea „Casei Lila” (@casa_lila_buzau), ideal cu trei-patru camere.
Școala de Olărit de la Colți este o inițiativă a Asociației Centrul de Artă Aluniș transformată într-un proiect dedicat revigorării tradiției olăritului pe Valea Buzăului. De asemenea, școala oferă ateliere gratuite de olărit și terapie prin artă pentru tinerii și copiii aflați în situații vulnerabile, inclusiv cei din sistemul de protecție de stat. În fiecare an, peste 1.000 de copii din Ținutul Buzăului participă gratuit la aceste ateliere de olărit, dar și la drumeții și activități creative. Tot aici, sunt găzduiți artiști din România și din întreaga lume, inspirați de ceramica Monteoru și bogăția culturală a locului.
„Ne dorim să continuăm acest demers artistic și educațional, oferind artiștilor un spațiu dedicat creației și schimbului cultural. Orice ajutor în găsirea unei locuințe potrivite este binevenit!”, spun reprezentanții Aluniș Art Center.
Veniturile generate din cazare, participarea la atelierele de olărit și vânzarea obiectelor de ceramică contribuie la susținerea activităților școlii și la oferirea de ateliere gratuite pentru tinerii din comunitate.
Școala de Olărit de la Colți reprezintă un exemplu de succes în revitalizarea meșteșugurilor tradiționale și în promovarea turismului cultural sustenabil în Munții Buzăului, și contribuie la dezvoltarea și bunăstarea comunității locale.






