ActualitateEducație

Ce spune directoarea Camelia Voicu despre vocația didactică și educația prin cultură

Directoarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău, Camelia Voicu, este un profesor de vocație, care și-a ales cariera influențată de modelele remarcabile din rândul cadrelor didactice pe care le-a avut de-a lungul anilor. „Evoluția mea școlară este punctată de profesori ale căror nume strălucesc până azi: dna profesoară de biologie Elena Mircioagă, dna profesoară de chimie Lambrina Bogdănescu, dl profesor de română Nicolae Catrina, dl profesor de fizică Nicolae Garbea, dna profesoară de franceză Paula Popa și lista poate continua. Fiecare a aprins o lumină în mintea și sufletul meu”, afirmă cu recunoștință Camelia Voicu.

De asemenea, influența profesorilor universitari a fost definitorie pentru parcursul său profesional. „Strălucitori au fost și profesorii din facultate și aș nominaliza pe prof. dr. univ. Lubertina Solomon, dl prof. univ. dr. Toma Constantin, dl prof. univ. dr. Iordache Ion”, completează aceasta.

De-a lungul carierei, Camelia Voicu a privit educația din multiple perspective, activând ca profesor la nivel gimnazial, liceal și postliceal, dar și ca inspector școlar și director. „Am avut ocazia să văd școala din mai multe unghiuri, ceea ce mi-a oferit o viziune complexă asupra actului educațional”, afirmă directoarea Colegiului „Mihai Eminescu”.

Educație prin cultură – un concept promovat cu pasiune

De când se află la conducerea colegiului, Camelia Voicu a militat pentru implementarea conceptului „Educație prin cultură”, convinsă de impactul formator al acesteia asupra minții și sufletului elevilor. „Am invitat personalități marcante ale societății culturale de azi, precum violonistul Alexandru Tomescu, corul de cameră «Madrigal», actorul Marius Bodochi, soprana Felicia Filip, poeta Ana Blandiana, criticul literar Alex Ștefănescu, cântărețul Laurențiu Cazan, poetul Laurențiu Belizan, etnografa Aura Cășaru de la Asociația «Zestrea Bînsoceană» și multe alte nume și instituții de cultură locale și naționale”, menționează directoarea.

Aceste inițiative au transformat colegiul într-un veritabil centru cultural, deschizând porțile școlii către comunitate. „Porțile centenare ale colegiului s-au deschis larg pentru comunitatea locală, oferind adevărate infuzii de cultură”, subliniază Camelia Voicu.

Școala și comunitatea – un ecosistem social interdependent

Implicarea Cameliei Voicu nu a trecut neobservată, fiind recunoscută de Fundația Comunitară Buzău, care a inclus-o în Campania „Luna Femeii cu Inițiativă” . Campania face parte din Programul Creștem Împreună – un program de educație, dezvoltare, finanțare și promovare a oamenilor care au un impact social pozitiv în județul Buzău. În cadrul unui interviu acordat acestei fundații, directoarea a evidențiat importanța relației dintre școală și comunitate. „Ca biolog, aș defini comunitatea ca mediu de viață, de interacțiune. Nu putem trăi în afara comunității pentru că suntem ființe sociale. De asemenea, școala ca instituție nu poate fi ruptă de comunitate, pentru că la comunitate ne raportăm”, explică aceasta.

Cu o abordare bazată pe colaborare interinstituțională și implicare activă în societate, Camelia Voicu demonstrează că educația nu se rezumă doar la orele petrecute în clasă, ci este un proces complex, care trebuie susținut de toți actorii comunității.

Articole similare