Actualitate

Misterul cadavrelor carbonizate din mașina de la Breaza. Crimă din gelozie și sinucidere?

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a transmis că se fac cercetări pentru omor în cazul celor două persoane, o femeie şi un bărbat, găsite carbonizate, în noaptea de joi spre vineri, 28 martie, într-o maşină incendiată în comuna buzoiană Breaza. Primele indicii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-ar fi sinucis, dând foc autoturismului. „Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor, pentru a stabili împrejurările în care, în noaptea de 27/28 martie 2025 au fost găsite decedate (carbonizate), într-un autoturism incendiat două persoane de sex masculin şi feminin”, a informat Biroul de Presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. Potrivit sursei citate, din primele verificări există indicii că persoanele carbonizate sunt soţ şi soţie, despărţiţi în fapt, şi că soţul, după ce a ucis-o, s-a sinucis, dând foc autoturismului în care se aflau pe bancheta din spate. Cele două persoane au fost găsite carbonizate într-o maşină arsă pe un drum din judeţul Buzău care leagă comunele Breaza şi Năeni.

Una dintre victime ar fi o femeie de 27 de ani care ar fi locuit la Năeni şi care a plecat la serviciu joi dimineaţă, cu maşina personală. Pentru că nu a mai ajuns acasă, rudele au anunţat Poliţia, care a demarat căutări şi aşa a fost găsită maşina făcută scrum cu cele două cadavre în interior. Femeia era despărţită recent, iar fostul partener, cu care avea un copil, locuia la Breaza. Poliţiştii au mers la locuinţa acestuia, însă cum nici el nu a fost găsit acasă, anchetatorii au luat în calcul de la început ca el să fie cea de-a doua persoană din autoturism

Articole similare