ActualitateCultură

Buna Vestire, praznicul care vestește începutul mântuirii

25 martie, zi de mare sărbătoare în calendarul creștin, marchează Buna Vestire, unul dintre cele mai importante praznice dedicate Maicii Domnului. Această sărbătoare cuprinde în sine, în mod virtual, întreaga istorie a mântuirii, fiind considerată începutul împlinirii timpului (Gal. 4, 4) și descoperirea tainei divine ascunse din veacuri (Efes. 3, 9).

Buna Vestire este singura sărbătoare mariologică cu temei biblic, relatată în Evanghelia după Luca. Conform Scripturii, Arhanghelul Gavriil a fost trimis în Nazaretul Galileii pentru a-i vesti Fecioarei Maria că va zămisli prin puterea Duhului Sfânt pe Fiul lui Dumnezeu. Salutul îngerului – „Bucură-te, ceea ce ești plină de har! Domnul este cu tine!” -, subliniază alegerea divină a Maicii Domnului și vestește bucuria prezenței lui Dumnezeu, opusă tristeții păcatului.

Potrivit tradiției, Maica Domnului, deși surprinsă de mesajul arhanghelului, a acceptat cu smerenie voia divină, răspunzând: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Lc. 1, 38). Încrederea și credința ei depășesc orice raționament uman, așa cum explică părintele Dumitru Stăniloae: „A crezut posibil imposibilul. Și prin aceasta l-a făcut posibil”. A fost mai ușor pentru Apostoli să creadă în Învierea lui Hristos, de vreme ce L-au văzut înviat. A fost ușor pentru creștini să creadă în Înviere, având mărturia Apostolilor. Dar Maica Domnului a crezut pe baza unei simple făgăduințe că se va petrece cu ea un fapt ce depășește legea firii.

Buna Vestire este o sărbătoare a bucuriei și a speranței, simbolizând începutul mântuirii și împlinirea promisiunii divine. În această zi, creștinii își îndreaptă gândurile spre Maica Domnului, cea care, prin credință și smerenie, a devenit mijlocitoarea între Dumnezeu și omenire.

 

Articole similare