„Istoria muzicilor militare”, un eveniment editorial de excepție

La începutul acestui an, scriitorul militar Marius C. Nica adaugă o nouă lucrare valoroasă literaturii românești: „Istoria muzicilor militare, mesagere ale melosului militant românesc”. Publicată la Editura Rafet, cartea reprezintă o contribuție inestimabilă la cunoașterea și păstrarea identității culturale a muzicii militare românești.
Lucrarea beneficiază de o prefață semnată de jurnalista Cristiana P. Bota, fondatoarea revistei Ambasador pentru România, și reconstituie parcursul istoric al muzicii de fanfară în Armata României.
Scrierea acestei cărți a fost un demers laborios, despre care autorul mărturisește că a fost inspirat de criticul literar Laurențiu Ulici, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România, care l-a avertizat că este „o muncă de Sisif”, dar l-a încurajat să o ducă la bun sfârșit.

Scriitorul Dumitru Ion Dincă, membru al Uniunii Scriitorilor și cavaler al Ordinului Meritul Cultural, descrie cartea drept o recuperare emoționantă a istoriei unei mișcări de proporții, o mărturie vie a rolului muzicii militare în identitatea națională. „Autorul acestui tom nu este altul decât poetul Marius C. Nica, buzoian originar din Florica, unul dintre poeții înzestrați, care dispune, iată, și de o forță analitică și de cuprindere a unui vast fenomen cultural, dar mai ales social. De remarcat cuvântul <Cetate>, care nu este altceva, în viziunea autorului, decât ecoul-erou al unui timp spectaculos generat în primul rând de muzica militară, care măsoară neiertător în clepsidra istoriei, alături de muzică-timpul. Pentru că muzica, au spus-o marii gânditori, este sumumul tuturor artelor, iar toate artele prin limbajul lor universal tind către starea muzicii. Cartea lui Marius C. Nica este ingenios construită, dincolo de paginile de exegeză ale fenomenului, de episoade cu informații romanțate din muzica militară,care îi adaugă un grad de atractivitate oricărui cititor (…) Nobilă misiune, emoționantă recuperare a istoriei unei mișcări de proporții. Felicitări pentru truda ta glorioasă, <Mareșale>!”, spune Dumitru Ion Dincă.
De asemenea, Dincă este prezent în paginile cărții printr-un portret dedicat scriitoarei Ana Blandiana, pe care o numește „un om pentru istorie care scrie istoria”. Dincă evocă și „Memorialul de la Sighet”, proiectul impresionant al Anei Blandiana, prin care aceasta a reușit să restabilească adevărul despre mari oameni, patrioți care s-au jertfit pe altarul istoriei românilor.

Cartea „Istoria muzicilor militare” este mai mult decât un studiu, este o declarație de respect pentru tradițiile artistice ale Armatei României, o punte între generații menită să păstreze vie memoria acestui domeniu fascinant. În capitalele județelor, fanfarele militare stârneau emoție și admirație, iar unul dintre celebrele șlagăre interpretate de Dan Spătaru, „Trecea fanfara militară”, este o dovadă a impactului cultural pe care l-a avut această artă.
În paginile sale, autorul aduce în atenție nume sonore precum general Emilian Ursu, general Ionel Croitoru, colonel Marian Baciru, colonel Alexandru Cazan, colonel Anton Cenușă și alți muzicieni militari care au contribuit la prestigiul acestui domeniu. De asemenea, cartea oferă o privire asupra operelor unor compozitori importanți, între care Iosif Ivanovici, celebru pentru valsul Valurile Dunării, și Ionel Croitoru, orchestrator al Marșului lui Carol I.
Poet și prozator militar, Marius C. Nica este o figură marcantă în peisajul cultural românesc, cu o activitate literară recunoscută prin numeroase premii, inclusiv Premiul Național pentru Publicistică primit în 2023 pentru volumul „Imperiul memoriei”. Cartea de față, rod al unei minuțioase cercetări, continuă această linie de recuperare istorică, oferind un filigran al muzicii militare românești, un domeniu deopotrivă artistic și identitar.
Din postura de fost artizan al Muzeului Muzicilor Militare Româneşti, acolo unde a desfășurat o amplă activitate de cercetare şi reconstituire a istoriei muzicilor militare, scriitorul Marius C. Nica reunește în prezentul volum figuri marcante din spațiul liric militar, într-un gest magistral de a aprofunda calea cunoașterii către această minunată specialitate – muzica militară. Cel care i-a acordat această sarcină de a se ocupa de muzeu a fost generalul Emilian Ursu, căruia Marius C. Nica îi mulțumește.
„Autorul realizează un filigran istoric original, în care oameni și perioade se așează reverențial, filă cu filă, în repere biografice cadențate armonios să dăinuie vremurilor. Protagoniștii scenei muzicale cazone de ieri și de azi ne sunt prezentați unul câte unul de Marius C. Nica, într-un spectacol plin de expresivitate, relief și culoare”, se arată în prefața cărții semnată de Cristiana P. Bota, ziarist, fondator al revistei „Ambasador pentru România” .
Această apariție editorială este mai mult decât o simplă carte, este un document istoric de referință, o declarație de respect pentru tradițiile artistice ale Armatei României și o punte între generații, menită să păstreze vie memoria muzicii militare.




