FOTO / Roxana Elena Pitz, artistul cu rădăcini buzoiene care a înnobilat veșmântul Bibliotecii Județene
Clădirea de patrimoniu care a găzduit Biblioteca Județeană se află pe ultima sută de metri a procesului de renovare. Angajații Concas Buzău și ai Romconstruct Ploiești, în colaborare cu Roxana Elena Pitz, artist plastic din Prahova, au muncit intens pentru a reda clădirii strălucirea de altădată. Roxana Pitz a avut un rol esențial în această lucrare de restaurare, readucând la viață, printr-o pictură de excepție, aula „Basil Iorgulescu”.
Cu o experiență vastă în restaurarea picturii bisericești, Roxana Elena Pitz a acceptat această provocare profesională, simțind că este și o întoarcere la rădăcini, având bunicii și mama din Blăjani. Lucrarea sa se desfășoară pe un spațiu de 500-600 metri pătrați, echivalent cu dimensiunea unor proiecte anterioare pe care le-a realizat în domeniul restaurării picturii bisericești.
Artistul plastic a dorit să ofere spațiului soliditatea pietrei, dar și fluiditatea cuvintelor, pentru că rostul bibliotecii este de a fi o cetate a literaturii. A lucrat zile întregi la înălțime, pe schele, având senzația că timpul se dilată și că spațiul se leagă armonios de stele și de lumina lunii.
Pictura Roxanei Pitz se bazează pe nuanțe de gri și alb, pentru a reflecta textura pietrei și a marmurei și a aduce astfel un omagiu trecutului. A creat o culoare pe care a numit-o „perlă”, un gri perlat ce oferă unitate vizuală întregului ansamblu. „Am ajuns să înțeleg cum respiră acest loc, cum se mișcă lumina și cum se leagă toate elementele și cum albul și griul pe care le-am combinat dau viață acestui spațiu. Am o culoare de bază, pe care eu am numit-o <perlă>. Acest gri perlat l-am aplicat peste tot, fiind baza. Am folosit o gamă cromatică de griuri și alb pentru a reflecta piatra și marmura așezate pe registre pentru a crea stabilitate și comunicare între volume. Am creat și o culoare pe care am numit-o <piatră>; este acea piatră pe care o întâlnim la cetăți, simbol al durabilității și al rădăcinilor adânci, dar și în urarea tradițională <Casă de piatră!>, rostită la întemeierea unei familii, ca semn al trăiniciei, al iubirii statornice și al unui cămin solid, rezistent în fața timpului. O a treia culoare creată de mine am numit-o <zid> și este o culoare aplicată pe soclurile coloanelor”, spune artista.
Arhitectura și simbolistica picturii din aula bibliotecii
Roxana Pitz ne prezintă un tablou elocvent al arhitecturii și simbolisticii elementelor asupra cărora a intervenit în procesul de restaurare. În partea superioară a aulei, spune ea, predomină marmura și piatra, elemente care conferă spațiului monumentalitate și echilibru. În luminator, compoziția pornește cu un registru de marmură, urmat de un brâu ce susține pereții înclinați ai acestuia. Apoi, se desfășoară ceea ce a numit „povestea dragonului zburător”, care se învârte ca un simbol protector de-a lungul brâului.
„Zona tablourilor este delimitată de un brâu superior susținut de stâlpi, fiecare colț fiind marcat de doi stâlpi ce se încheie cu o mică piramidă aurită. În partea inferioară, un alt brâu integrează discuri și sfori fine, încadrate în rame aurite, creând o atmosferă de noblețe discretă. Sub acesta, un nou brâu de marmură delimitează <Cetatea zimților>, acolo unde se regăsesc <Ceasurile Mariei> și sfoara mare, elemente ce sugerează ritmul timpului și continuitatea. Urmează registrul triunghiurilor cu colțuri rotunjite, din care pornesc brațe ce se unesc sub aceste forme geometrice, întărind compoziția vizuală. Arcadele sunt susținute de coloane impunătoare, fiecare formată din capitel, fus și bază, iar pe pereți se întâlnesc pilaștri care se leagă armonios cu arcade texturate. Capitelurile coloanelor și pilaștrilor au trecut prin procesul de restaurare și poleire.
Zona frizelor adaugă o dimensiune dinamică întregului ansamblu. Aici se desfășoară <povestea frizelor>, cu elemente florale și tușă impresionistă. Sub această friză, apare <sunetul viorilor>, element ce definește <Cetatea viorilor>, unde piatra însăși pare să vibreze, îmbrăcată în melodia viorii. În partea inferioară, o friză continuă ornamentată cu scoici sau frunze în funcție de imaginația privitorului, completează povestea vizuală.
La parter, coloanele masive și pilaștrii impresionează prin rolul lor de susținere, dând un aer de stabilitate și forță întregii structuri. Marmura, ca efect vizual, este prezentă atât în tablourile de sus, în triunghiurile ondulate, cât și pe fusurile coloanelor vernisate, accentuând eleganța materialelor. Holul urmează să fie texturat astfel încât să corespundă esteticii aulei, devenind un veritabil <templu al cuvântului>. Textura zidului va fi concepută pentru a evoca piatra de râu, prin care curge simbolic apa, un ecou al timpului și al memoriei locului. Marmura este îmbogățită prin tehnica picturală <cu fosile>, râurile ce par să curgă pe aceste suprafețe plâng și cântă deopotrivă, într-o lucrare ce rezonează cu forța și frumusețea vechilor biserici, unde piatra și culoarea se unesc în sacralitatea artei”, mai spune Roxana Elena Pitz.
Elemente evidențiate de artistul plastic care obligă spațiul să își spună povestea
Artistul plastic a integrat elemente arhitecturale inedite, pe care le-a numit „Ceasurile Mariei”, discuri acoperite cu foiță aurită. De ce „Ceasurile Mariei”? Pentru că, în tradiția populară se spune că fiecare casă are propriul său ceas, propriul său ritm al timpului. Această bibliotecă, spune Roxana, are „16 ceasuri”, elemente care dau personalitate și profunzime luminatorului. „Sfoara ce leagă ceasurile” spune, Roxana, „este un element prezent în arhitectură, iar ca simbolistică reprezintă viața și moartea”, mai spune artistul plastic.
Ea a fost poleită cu foiță aurită și unește ferestrele „Cetății zimților unde bat orologiile timpului fără timp”: „Am creat un registru pe care l-am numit <Cetatea zimților>, unde se află discuri pe care le-am botezat <Ceasurile Mariei>”, explică artistul plastic viziunea sa în legătură cu pictura realizată.
Pe parcursul restaurării, artistul plastic a descoperit straturi de vopsea suprapuse, unele dintre ele având urme de bronz. Pentru a păstra autenticitatea, a aplicat foițe aurite în acele zone, adăugând o notă de eleganță. Pictura ei țese și o poveste pe care și-a imaginat-o atunci când a pășit în spațiul bibliotecii cu gândul de a reînvia frumusețea ascunsă sub straturile timpului. Acolo unde fusese aplicat bronzul ultima oară, a descoperit că primele straturi erau doar vopsea; ultimele două straturi erau într-adevăr bronz oxidat.
În zona pe care a numit-o „a tablourilor” a introdus culori care reflectă lumina într-un mod subtil, adăugând o dimensiune de mister și profunzime. Apoi, a ajuns la zona pe care ea o numește „a dragonilor”. „În partea superioară a bibliotecii în această compoziție geometrică am văzut conturate siluetele dragonilor zburători, ca și cum structura însăși prinde viață”, spune artistul plastic dând frâu imaginației.
Coborând spre partea inferioară, a continuat jocul vizual cu „Cetatea viorilor”, unde a integrat grafica pietrei lunii. „Am ales o gamă cromatică primitoare și caldă. Am păstrat textura impresionistă pe arcade, accentuând vibrația suprafețelor și legătura dintre capiteluri. Am aplicat multiple straturi, șmirgheluind, pictând și vernisând pentru a obține un efect de marmură autentică. Printre straturi, îi las pe privitori să descopere <fosilele>, amprente ale timpului ce duc cu gândul la memoria istoriei, iar pe volumetria denumită de mine <cetăți> am aplicat grafica pietrei lunii”, povestește Roxana.
Respect pentru istorie și viziune artistică
După mai bine de un an de zile de lucru în bibliotecă până târziu în noapte, după apariția aștrilor Roxana vede așezământul cu alți ochi. Fiecare detaliu recondiționat și pictat de ea are deja o poveste. „Am trăit în bibliotecă. M-am contopit cu ea și am găsit vocea ei”, spune Roxana. Lucrând luni de zile până târziu în noapte, cu luminile și umbrele ce urcau și se jucau pe pereți, artista a simțit fiecare ungher al clădirii. Dincolo de viziunea sa artistică și convorbirea personală cu elementele clădirii transformate în personaje sau lucruri magice, artista a explicat că prin tot ce a făcut, a încercat să protejeze această comoară arhitecturală, respectând intervențiile istorice prin care a trecut clădirea. Inițial, avea o altă culoare, dar timpul și modificările succesive și-au lăsat amprenta. „Am ales să readuc biblioteca la viață într-o lumină mai caldă, prin îndepărtarea straturilor vechi, pregătind suprafețele pentru poleirea cu foița aurie, texturarea suprafețelor și vernisare. Astfel, biblioteca nu este doar un spațiu de lectură, ci o poveste vizuală, un dialog între trecut și prezent, între materiale și simboluri, între artă și memorie”, mai spune aceasta.
Roxana a reușit să lumineze spațiul bibliotecii și să facă o lucrare de foarte bună calitate ce respectă rigorile unei lucrări de patrimoniu, pentru că este un profesionist al artelor și are multă experiență căpătată în lucrările anterioare de restaurare a multor biserici, clădiri de patrimoniu. Astfel, biblioteca nu mai este doar un loc de lectură, ci o poveste vizuală ce leagă trecutul de prezent, materialele de simboluri, arta de memorie.
O carieră dedicată artei
Roxana Pitz are o vastă experiență în restaurare. Absolventă a Universității Naționale de Arte din București, a urmat un master în ceramică sculpturală și a participat la o specializare într-o tabără de creație în Japonia. De-a lungul timpului, firul poveștii sale artistice a adus-o la Buzău, unde a contribuit la renașterea unui simbol cultural.
Roxana Pitz finalizează ultimele retușuri pentru ca biblioteca să devină din nou „cetatea cuvintelor”, un refugiu pentru scriitori și iubitori de cultură. Într-o lume care aleargă neîncetat, acest loc va rămâne un spațiu al protecției, inspirației și memoriei, un colț de liniște în care timpul capătă un alt ritm.
Aspecte din istoria Bibliotecii Județene
Biblioteca Județeană a fost martora unui proces continuu de schimbare în ceea ce privește spațiul în care a funcționat. În ultimul spațiu pe care l-a ocupat înainte de a fi mutată la Galleria Mall, Biblioteca Județeană a ajuns în anul 1984. Este vorba despre spațiul pe care îl știm cu toții din strada Unirii, nr. 140, un imobil de patrimoniu, cu 47 de încăperi. Clădirea a fost construită între anii 1910 și 1914, în stil neoromânesc, din cărămidă, cu două etaje, după planurile arhitectului Grigore Cerchez (1851-1927), unul dintre discipolii lui Ion Mincu. Din 27 septembrie 1991, bibliotecii i s-a acordat numele poetului Vasile Voiculescu.
Această clădire remarcabilă care a adăpostit colecții speciale (carte veche românească și străină, manuscrise, cărți cu autografe, fotografii, stampe, corespondență și alte documente) care numără peste 15.000 de unități de fond, a fost, construită pe terenul lui Constantin Garoflid. Constantin Garoflid a fost deputat, senator și ministru al agriculturii în patru guverne. Clădirea a servit drept sediu pentru diverse instituții: Administrația Financiară Buzău, Primăria, Direcția Agricolă, Societatea Avicola și Miliția și Securitatea Buzău, până când a devenit sediul Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu”. Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu” Buzău se poate mândri cu performanța de a deține, după Biblioteca „Astra” din Sibiu, cele mai multe cărți cu autografe.
Până a ajunge la acest sediu, biblioteca județeană a avut și alte locații. Povestea ei ca instituție pornește din anul 1832, când Dionisie Romano, profesor al Şcolii Naţionale din Buzău şi viitor episcop al Buzăului, a înfiinţat aici prima bibliotecă şcolară românească pentru învăţători, cu funcţie de bibliotecă publică. Basil Iorgulescu, eminent cărturar şi dascăl, autor al unor lucrări de referinţă în domeniul istoriei şi geografiei locale, a fondat la 1 septembrie 1882 Biblioteca Comunală, în localul Gimnaziului „Tudor Vladimirescu” din Buzău. Regele Carol I, cu prilejul unei vizite la Buzău, în 1886, a donat acestei biblioteci o enciclopedie, iar în 1887 Casa Regală a dăruit un „Dictionnaire de la conversation et de la lecture”, în 16 volume. La 9 noiembrie 1893, în prezenţa ministrului Cultelor şi Instrucţiunii, Take Ionescu, a fost inaugurată la Buzău Biblioteca Publică a Buzăului „Carol I”, cu sediul în noul local al gimnaziului, mutat între timp pe Bulevardul Gării.
Abia în 1984 se decide să fie mutată în clădirea de patrimoniu. În luna iunie 2022, clădirea Bibliotecii Județene a intrat în reabilitare cu fonduri europene, după ce fusese eliberată cu doi ani înainte. În tot acest timp, constructorul a luat măsuri speciale de refacere a structurii de rezistenţă, la subsolul clădirii fiind identificate anumite probleme care au impus noi lucrări de reamenajare a spaţiului nefolosit; acolo, spaţiul util a fost suplimentat cu peste 250 de metri pătraţi. Pe timpul lucrărilor din subsol au fost găsite urmele unei vechi crame, motiv pentru care proiectanţii, alături de administraţia judeţeană, s-au pus de acord pentru amenajarea unui spaţiu în care să fie prezentate vinurile şi elementele ce definesc tradiţia de la Pietroasa.
Acest lucru este în acord cu ceea ce se va întâmpla în acest spațiu în următorii cinci ani pentru că în clădirea în care a funcţionat până de curând Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu” din Buzău, după lucrările de reabilitare, va funcționa un centru expoziţional care va avea printre altele o cramă și spații expoziționale.
De asemenea, pe timpul reabilitării a fost nevoie de construirea unei noi scări de acces, ce va fi folosită ca scară de evacuare în caz de incendiu, de montarea unui lift necesar persoanelor cu handicap, dar şi de amenajarea unor noi spaţii de aproximativ 450 de metri pătraţi în mansarda clădirii, concomitent cu consolidarea acesteia.
