Facultăți de inginerie de la Universitatea „Dunărea de Jos”, în viitorul campus universitar din Buzău

În acest an, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează admitere și pentru specializările de inginerie cu frecvență la zi ce vor funcționa în viitorul campus universitar din Buzău. Tinerii interesați vor putea urma cursuri la specializările Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM), Inginerie Mecanică și Ingineria Produselor Alimentare.
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, care a subliniat că unul dintre principalele obiective ale administrației locale în domeniul educației este dezvoltarea acestui campus universitar. Acesta va oferi pregătire de specialitate pentru ingineri și pentru muncitori cu înaltă calificare, contribuind la dezvoltarea industriei locale.
Pentru a atrage viitorii studenți, Universitatea „Dunărea de Jos” și-a prezentat recent oferta educațională în fața elevilor de clasa a XII-a din Buzău. „Domnul rector, profesor universitar dr. ing. Marian Barbu, alături de decani și profesori ai universității, au realizat o prezentare amplă a facultăților disponibile pentru tinerii buzoieni. Ca absolvent al acestei universități, specializat în Tehnologia Construcțiilor de Mașini, îi încurajez pe viitorii absolvenți de liceu să ia în considerare această oportunitate unică de a urma cursurile unei facultăți chiar în orașul lor natal”, a declarat primarul Constantin Toma.
Proiectul campusului universitar din Buzău este realizat printr-un parteneriat între Primăria municipiului Buzău,
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu” și nouă agenți economici importanți din oraș. Cu o finanțare de peste 25 de milioane de euro din fonduri europene, acest consorțiu își propune să creeze un centru modern de învățământ dual și tehnic superior, menit să susțină dezvoltarea forței de muncă în domenii esențiale pentru economia locală.



