Actualitate

Cum au gestionat anul trecut jandarmii peste 5.000 de misiuni

Cu 5.141 de misiuni executate, jandarmii buzoieni au fost mereu prezenți acolo unde siguranța cetățenilor a fost o prioritate. Așa reiese din bilanțul  activităților de anul trecut pe care l-au prezentat comunității. De la evenimentele culturale și sportive la cele religioase, jandarmii au vegheat asupra desfășurării acestora în condiții optime. Cu 469 de misiuni de asigurare a ordinii publice și 4.672 de acțiuni de menținere a ordinii, fie independent, fie în colaborare cu Poliția, ei au fost stâlpii de siguranță ai comunității.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău nu s-a limitat doar la intervențiile de zi cu zi. În parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, instituția implementează un proiect ambițios de reabilitare termică și modernizare a sediului. Cu o finanțare de peste 6,8 milioane de lei din fonduri europene și naționale, acest proiect va reduce consumul de energie cu peste 60 la sută și va asigura condiții optime pentru desfășurarea activităților în serviciul cetățenilor.

Jandarmii buzoieni au fost, de asemenea, salvatori pentru cei aflați în dificultate. La aceste intervenții au excelat jandarmii montani, care au intervenit în nouă misiuni de căutare și salvare, reușind să ajute 21 de persoane. La cele 15.459 de apeluri primite, s-a răspuns prompt, 520 dintre acestea necesitând intervenții directe. Patrulările în zonele turistice precum Sărata Monteoru și misiunile desfășurate în mediul rural și urban au oferit cetățenilor un sentiment de protecție și încredere.

Tot anul trecut, în lupta lor împotriva infracționalității, jandarmii buzoieni au desfășurat 749 de acțiuni alături de alte instituții, inclusiv 29 de intervenții speciale în sprijinul structurilor de combatere a criminalității organizate. Aproximativ 300 de jandarmi au fost implicați în aceste operațiuni, multe dintre ele vizând combaterea traficului de droguri. În paralel, structurile de ordine publică au aplicat 2.855 de sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, și au constatat 65 de infracțiuni. Nu mai puțin de 56 de persoane au fost depistate pentru fapte legate de traficul și consumul ilicit de droguri. Pe lângă asigurarea ordinii publice, jandarmii buzoieni au garantat paza și protecția a 23 de obiective strategice, au escortat 218 transporturi speciale și de bunuri, toate fără incidente.

Articole similare