Poșta Română invită buzoienii să sprijine proiectele sociale
Prin redirecționarea a 3,5 la sută din impozit

Compania Națională „Poșta Română” lansează, prin fundația cu același nume, un apel către contribuabilii din întreaga țară pentru a sprijini inițiativele sociale ale organizației. Cetățenii pot redirecționa 3,5 la sută din impozitul pe venit către această fundație, contribuind astfel la proiecte menite să sprijine educația, sănătatea și comunitățile defavorizate.
Potrivit reprezentanților Poștei Române, redirecționarea acestui procent din impozitul pe venit este o modalitate importantă de a susține acțiunile fundației, care, încă de la înființarea sa în 2022, a fost un real sprijin pentru angajații poștali și comunități vulnerabile. Declarația pentru redirecționarea impozitului poate fi depusă până la 25 mai 2025 de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii și pensii.
De-a lungul timpului, Fundația Poșta Română a desfășurat numeroase proiecte umanitare, printre care tabere pentru copiii poștașilor – 35 de copii au beneficiat de o tabără la Izvorul Mureșului, județul Harghita; Marșul Factorilor Poștali – un eveniment tradițional care, în ultimii ani, a cunoscut o organizare de amploare; campanii de ajutor pentru persoanele afectate de inundații – în județele Galați și Vaslui, fundația a strâns aproximativ 60.000 de lei pentru poștașii ale căror case au fost distruse; proiecte de prezervare a patrimoniului arhitectural tradițional – prin inițiativa „Poșta Română în sprijinul prezervării arhitecturii tradiționale”, voluntarii au identificat case cu valoare istorică, urmărind refacerea acestora.
Un alt proiect de impact este „Și bătrânii singuri îl așteaptă pe Moș Nicolae”, desfășurat în luna decembrie, în cadrul căruia voluntarii fundației au oferit sprijin moral și cadouri persoanelor vârstnice din județele Buzău și Prahova.
Cei care doresc să sprijine aceste inițiative pot redirecționa 3,5 la sută din impozitul pe venit completând formularul dedicat și depunându-l până pe 25 mai 2025. Această contribuție nu implică niciun cost suplimentar pentru contribuabili, dar poate avea un impact semnificativ asupra celor care au nevoie de ajutor. Prin acest demers, Poșta Română își reafirmă angajamentul de a susține comunitățile locale și de a fi un partener de încredere în inițiativele sociale și umanitare.



