Actualitate

Calendarul zilei – 2 martie

Creștinii ortodocși îi pomenesc pe Sfântul Teodot și pe Sfântul Nicolae Planas, iar credincioșii romano-catolici o celebrează pe Sfânta Angela a Crucii, călugăriță.

  • 1901 – S-a născut inginerul Tudor Tănăsescu, membru corespondent al Academiei Române. (m. 7 aug. 1961)
  • 1905 – S-a născut Radu Gyr (Radu Demetrescu), poet, dramaturg şi eseist. (m. 29 apr. 1975)
  • 1929 – S-a născut pictorul Constantin Blendea. (m. 22 ian. 2012)
  • 1932 – S-a născut poetul Petre Ghelmez. (m. 9 mart. 2001)
  • 1936 – A murit prozatorul şi publicistul Alexandru Ciura. (n. 15 nov. 1876)
  • 1964 – A murit inginerul Nicolae Vasilescu-Karpen, membru titular şi vicepreşedinte al Academiei Române. (n. 28 nov. 1870)
  • 1966 – S-a născut actriţa Emilia Popescu.
  • 1972 – S-a constituit Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti.
  • 1985 – A murit lingvistul şi filologul Haralambie Mihăescu, membru corespondent al Academiei Române. (n. 7 febr. 1907)
  • 1989 – Liviu Corneliu Babeş şi-a dat foc pe pârtia de schi „Bradul” din Poiana Braşov, în semn de protest faţă de regimul comunist. În urma autoincendierii, a murit la spital după câteva ore. A fost declarat erou naţional în 2007.
  • 1993 – Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege pentru aderarea României la Convenţia europeană privind adopţia de copii (încheiată la Strasbourg la 27 apr. 1967).
  • 1993 – A murit inginerul agronom Eugen H. Rădulescu, membru titular al Academiei Române. (n. 13 oct. 1904)
  • 2006 – Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe Ioan Casian, paroh la Biserica Sf. Nicolae din New York, în scaunul de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada, cu titulatura „Ioan Casian de Vicina”.
  • 2012 – Preşedintele Traian Băsescu a semnat, la Bruxelles, Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, alături de liderii din 25 de state membre ale Uniunii Europene.
  • 2013 – Scrimera română Ana Maria Brânză a câştigat Cupa Mondială la spadă de la Saint-Maur (Franţa).
  • 2022 – Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a găzduit şi prezidat reuniunea de urgenţă a Consiliului Guvernator al Comunităţii Democraţiilor (CoD) asupra situaţiei din Ucraina – Solidaritate în contextul războiului împotriva democraţiei (Solidarity in a time of War on Democracy), în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Comunităţii Democraţiilor (2019-2022).
  • 2024 – A murit Dinu Săraru, dramaturg, eseist, publicist, romancier şi scriitor. (n. 30 ian. 1932)

Australia

  • 1980 – S-a născut actriţa de comedie şi producătoarea Rebel Wilson, cu apariţii în serialele de comedie „Pizza”, „The Wedge”, „Bogan Pride”, dar şi în filmele „Bridesmaids” şi „A Few Best Men”.

Austria

  • 1835 – A murit Francisc al II-lea, ultimul împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană (1792-1806) şi primul împărat ereditar al Austriei (1804-1835), sub numele de Francisc I. (n. 12 febr. 1768)

Brazilia

  • 2025 – Carnavalul de la Rio: parade ale şcolilor de samba au loc pe faimosul Sambodrom. (2-4)

Canada

  • 1935 – S-a născut actorul şi regizorul Al Waxman; a realizat peste 1.000 de producţii pentru radio, televiziune, film şi scenă. (m. 18 ian. 2001)
  • 1945 – A murit Emily Carr, pictoriţă – figură importantă a modernismului canadian – şi scriitoare. (n. 13 dec. 1871)

Franţa

  • 1895 – A murit Berthe Morisot, prima pictoriţă impresionistă. (n. 14 ian. 1841)

Indonezia

  • 2005 – Un puternic seism submarin s-a produs în estul arhipelagului indonezian, cu magnitudinea de 7,1 grade pe scara Richter, la circa 300 km nord-est de insula Timor.

Marea Britanie

  • 1930 – A murit scriitorul D.H. Lawrence, renumit pentru romanele „Fii şi îndrăgostiţi” şi „Amantul doamnei Chatterley”. (n. 11 sept. 1885)

Panama

  • 1940 – A murit poetul Ricardo Miró, considerat cel mai mare poet naţional panamez. (n. 5 nov. 1883)

SUA

  • 1930 – S-a născut actorul şi cântăreţul John Cullum.
  • 1950 – S-a născut cântăreaţa Karen Carpenter, jumătatea grupului The Carpenters, alături de fratele său, Richard. (m. 4 febr. 1983)
  • 2020 – A murit James Lipton, profesor de comedie şi prezentator la „Inside the Actors Studio”, celebra emisiune de televiziune inspirată de Bernard Pivot. (n. 19 sept. 1926)
  • 2025 – Are loc cea de-a 97-a ediţie a ceremoniei decernării Premiilor Oscar.

Sfântul Scaun

  • 1810 – S-a născut Papa Leon al XIII-lea (Vincenzo Gioacchino Pecci). (m. 20 iul. 1903)

Internaţionale

  • 1965 – Forțele aeriene ale SUA și Republicii Vietnam au început operațiunea „Rolling Thunder”, o campanie de bombardament susţinută împotriva Vietnamului de Nord.
  • 1995 – A fost înfiinţat Yahoo, cu sediul în Sunnyvale, California (SUA), unul dintre pionierii erei timpurii a internetului în anii ’90.

 

Articole similare