Sport

Examen important pentru un obiectiv îndrăzneț

Duminică, 2 martie 2025, de la ora 17.30, HC Buzău va întâlni pe CSU Suceava în cadrul etapei a 18-a a Ligii Zimbrilor. Meciul, unul televizat, se anunță a fi o confruntare echilibrată între două echipe cu obiective îndrăznețe în acest sezon. Buzăul vrea Europa și la nivel declarativ, după ce, anul trecut, grație unui tur fabulos, toată lumea spera, dar se ferea să gândească și cu voce tare.

În etapa precedentă, HC Buzău a suferit o înfrângere în deplasare împotriva campioanei en-titre, CS Dinamo București, cu scorul de 26-30. Din păcate, pe lângă eșecul cu campionii, meciul a adus și o accidentare importantă în haita buzoiană. Luca Mitrovici a suferit o ruptură musculară și va fi nevoit să stea în meciul de duminică. Poate cel mai bun jucător din prima parte a stagiunii, Edin Klis, este incert, fiind afectat de o viroză respiratorie. Celor doi li se mai adaugă alți doi-trei sportivi incerți.

De cealaltă parte, CSU Suceava a obținut o victorie importantă pe teren propriu, învingând CSM Vaslui cu 29-25, rezultat care i-a propulsat pe locul 6 în clasament. Bucovinenii mai au un ascendent moral important, victoria din tur. În prima confruntare directă a actualei ediții de campionat, sucevenii s-au impus cu 36-32, fiind una dintre puținele competitoare care au dispus de HC. De altfel, Suceava e o echipă tare greu de învins, cel mai recent succes al „lupilor” împotriva lor consemnându-se  în noiembrie 2022.

HC Buzău se va bucura de această dată de avantajul terenului propriu pentru a-și îmbunătăți poziția în clasament. Un atu deloc de neglijat, mai ales că, după desființarea echipei de fete, atenția tuturor iubitorilor de handbal din oraș ar trebui să se polarizeze pe trupa băieților.

Pentru fanii handbalului care nu pot fi prezenți în sală, partida va fi transmisă în direct pe PRO Arena, oferindu-le posibilitatea de a urmări evoluția favoriților lor. Meciul se va desfășura la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, de la ora 17.30.

Articole similare