Actualitate

Calendarul Zilei – 20 februarie

Creștinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Leon, episcopul Cataniei, iar credincioșii romano-catolici îl celebrează pe Sfântul Elefterie, episcop.

  • 1838 – Primul spectacol de operă cântat în limba română de elevii Conservatorului din Iaşi, cu „Norma” de Bellini.
  • 1878 – Scrisoare adresată de domnitorul României, Carol I, ţarului Rusiei, Alexandru al II-lea, prin care îl felicita pentru încheierea păcii, fără a face însă niciun fel de aluzii la prevederile nedrepte ale Tratatului de la San Stefano privitoare la România.
  • 1880 – Stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Republica Elenă, la nivel de legaţie.
  • 1883 – A murit lingvistul, filologul şi folcloristul Alexandru Lambrior, membru corespondent al Academiei Române (n. 12 ian. 1846)
  • 1901 – S-a născut traducătorul şi eseistul Radu Cioculescu, fratele criticului şi istoricului literar Şerban Cioculescu. (m. 9 ian. 1961)
  • 1911 – A murit Gregoriu Ştefănescu, geolog şi paleontolog, membru titular al Academiei Române. (n. 10 febr. 1836)
  • 1918 – S-a semnat, la Buftea, Tratatul preliminar de pace între România şi Puterile Centrale, pe baza căruia au început, la Bucureşti, la 9/22 martie, tratativele în vederea încheierii păcii (erau prevăzute: cedarea Dobrogei până la Dunăre, Puterile Centrale urmând să amenajeze un drum comercial între România şi Constanţa; rectificări de frontieră în favoarea Austro-Ungariei; impunerea unor grele condiţii economice ş.a.).
  • 1918 – S-a semnat, la Focşani, un protocol de prelungire a armistiţiului cu Puterile Centrale.
  • 1924 – S-a născut Eugen Barbu, scriitor, scenarist şi publicist. (m. 7 sept. 1993)
  • 1924 – S-a născut prozatorul, traducătorul, criticul şi istoricul literar Radu Albala. (m. 10 mai 1994)
  • 1927 – S-a născut matematicianul, diplomatul şi eseistul Mircea Maliţa, membru titular al Academiei Române (1991). (m. 21 mai 2018)
  • 1929 – S-a născut medicul Leonida Gherasim, membru de onoare al Academiei Române (29 nov. 2001).
  • 1930 – S-a născut Alexandru Boboc, filosof, membru titular al Academiei Române (din 2012). (m. 18 apr. 2020)
  • 1932 – A apărut, la Bucureşti, „România literară”, gazetă săptămânală de critică şi de istorie literară, sub conducerea lui Liviu Rebreanu.
  • 1937 – A debutat, la postul de radio Bucureşti, Maria Tănase, cea care a devenit simbolul cântecului popular românesc.
  • 1938 – S-a decretat o nouă Constituţie (promulgată la 27 febr. 1938), care legifera instaurarea dictaturii personale a regelui Carol al II-lea (1930-1940).
  • 1938 – S-a născut prozatoarea şi eseista Doina Ciurea. (m. 1999)
  • 1954 – S-a născut Grigore Leşe, solist de muzică populară, rapsod al Ţării Lăpuşului.
  • 1969 – A murit medicul Mihai Ciucă, membru titular al Academiei Române. (n. 18 aug. 1883)
  • 1971 – S-a născut Virgil Ianţu, cântăreţ şi prezentator de emisiuni TV.
  • 1975 – A murit criticul literar Nicolae Baltag. (n. 6 dec. 1940)
  • 1987 – A murit inginerul Constantin Avram, membru corespondent al Academiei Române (21 mart. 1963) (n. 19 febr. 1911)
  • 1989 – Eclipsă totală de Lună, vizibilă din România.
  • 1991 – A intrat în vigoare Legea fondului funciar. Legea îşi propunea refacerea proprietăţii private asupra pământului, desfiinţată prin colectivizarea forţată operată de regimul comunist. Circa 80 la sută din suprafaţa arabilă a ţării a devenit astfel proprietate particulară.
  • 1995 – Premierul Nicolae Văcăroiu a efectuat o vizită la Chişinău. (20-21)
  • 1996 – A murit compozitorul Gheorghe Dumitrescu. (n. 15 dec. 1914)
  • 2002 – A murit Ion Ţugui, poet, prozator, eseist. (n. 24 dec. 1933)
  • 2004 – Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat legea federală referitoare la „ratificarea Tratatului privind relaţiile prieteneşti şi de colaborare dintre Federaţia Rusă şi România”.
  • 2010 – „Eu când vreau să fluier, fluier”, debutul în lungmetraj al regizorului Florin Şerban, a obţinut, la cea de-a 60-a ediţie a Berlinalei, premiul Alfred Bauer şi „Ursul de Argint”, Marele Premiu al Juriului.
  • 2010 – Congres extraordinar al PSD, la care Victor Ponta a câştigat preşedinţia partidului. (20-21)
  • 2012 – A murit artistul plastic Vasile Grigore. (n. 27 ian. 1935)
  • 2013 – Premierul Victor Ponta a efectuat o vizită oficială în Franţa. (20-21)
  • 2020 – Preşedintele Klaus Iohannis a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, dedicată negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. (20-21)

Austria

  • 1790 – A murit Iosif al II-lea, împărat al Austriei (1764-1790), fiul reginei Maria Theresa. (n. 13 mart. 1741)

Franţa

  • 2015 – A murit compozitorul Gérard Calvi. (n. 26 iul. 1922)

Marea Britanie

  • 1930 – S-a născut actorul Ken Jones. (m. 13 febr. 2014)
  • 1940 – S-a născut fostul jucător de fotbal James Peter „Jimmy” Greaves, al treilea cel mai bun marcator internaţional din istoria Angliei. (m. 19 sept. 2021)

SUA

  • 1895 – A murit editorul, omul politic şi reformatorul Frederick Douglass. (n. 14 febr. 1818)
  • 1920 – A murit exploratorul Robert Peary, fiind creditat ca prima persoană care a atins, la 6 aprilie 1909, Polul Nord geografic al Pământului. (n. 6 mai 1856)
  • 1925 – S-a născut regizorul de film Robert Altman. (m. 20 nov. 2006) (100 de ani)
  • 1935 – S-a născut romanciera şi poeta Ellen Gilchrist, câştigătoare a National Book Award pentru volumul „Victory Over Japan” (1984). (m. 30 ian. 2024) (90 de ani)
  • 1945 – S-a născut fizicianul George F. Smoot, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2006, împreună cu John C. Mather.
  • 1945 – S-a născut regizorul, scenaristul şi romanicerul Andrew Bergman; printre cele mai bune filme se află „Blazing Saddles”, „The In-Laws”, „The Freshman” şi „Striptease”.
  • 1985 – A murit actorul Clarence Nash, care şi-a împrumutat vocea răţoiului Donald, personaj important al desenelor animate Disney. (n. 7 dec. 1904)
  • 2005 – A murit actriţa Sandra Dee. (n. 23 apr. 1944)

INTERNAŢIONALE

  • 1935 – Karoline Mikkelsen (n. 1 dec. 1874 – m. 14 ian. 1965) a fost prima femeie care a sosit în Antarctica.
  • 1965 – Nava Ranger 8 s-a prăbuşit pe Lună, după o misiune reuşită de fotografiere a locurilor posibile de aterizare pentru astronauţii misiunii Apollo.
  • 2025 – Ziua mondială a justiţiei sociale (ONU)

Articole similare