Neagoe: Au făcut antrenament cu noi

„Nici nu am prea multe să spun. Botoșani a câștigat pe merit. Din punctul meu de vedere, slabe șanse să fi acumulat ceva în această după-amiază. Efectiv, după golul al doilea, au făcut antrenament cu noi”.
În ciuda unui fotbal extrem de sărac, antrenorul Buzăului opinează că Gloria nu e deja retrogradată și că ar mai exista speranțe: „Am văzut că nu aveau reacție jucătorii, am încercat în permanență. Am văzut că nu pot, orice le transmiteam. Nu este nimic pierdut. Acum, dacă se înjumătățesc punctele, suntem la unul de Iași”.
Din păcate, jucătorii echipei buzoiene n-au impresionat nici prin atitudine, acel cuvânt atât de des folosit în cazul echipelor cu arsenal tehnic mai puțin bogat. Meciul cu FC Botoșani ar trebui să tragă un serios semnal de alarmă în vestiarul Gloriei. De altfel, la conferința de presă de după meci, Eugen Neagoe a recunoscut, de asemenea, că elevii săi au pierdut, dincolo de nereușitele tehnice, din cauza lipsei de combativitate. Statisticile partidei sunt cât se poate de relevante, Botoșaniul fiind superioară la toate capitolele, inclusiv la posesie, cu toate că a condus încă din primul sfert de oră.
Buzăul a avut un singur șut pe spațiul porții, față de cele șase ale oaspeților (ar fi fost opt, dar barele nu sunt contabilizate). Moldovenii au șutat de alte opt ori pe lângă, fiind de asemenea superiori la cornere, șuturi din interiorul careului sau șuturi blocate. Singurele capitole la care Gloria a fost peste adversar au fost cele legate de intervențiile portarului, ofsaiduri și faulturi. Alte bile negre.
Bilanțul lui 2025 este, de asemenea, negru pentru Gloria. Eugen Neagoe a înregistrat a treia înfrângere a acestui an calendaristic, după 1-2 cu U Cluj și 1-2 cu Oțelul Galați. Ce-i drept, Gloria Buzău a reușit și o victorie, 3-0 cu Unirea Slobozia.
Cinci meciuri mai are Buzăul de jucat până la play-off, cu Farul Constanța în deplasare, acasă cu FCSB, la Sibiu cu Hermannstadt, în Crâng cu UTA și „afară”, cu CFR. Dacă e să luăm ca reper prestația tristă din meciul cu Botoșani, șansele de a face pucte în acest sezon regular sunt minime.



