Sport

Alte belele pe capul celor de la Limpeziș

Voința Limpeziș a primit o nouă depunctare din partea Federației Române de Fotbal, prin Comisia de Disciplină și Etică, pentru a doua săptămână la rând, și își reduce drastic șansele de evitare a retrogradării în acest sezon, în situația în care nu se va desființa sau nu se va retrage între timp. Clubul buzoian are 12 puncte scăzute în total și apare în clasament cu -6. Măsura punitivă vine pe fondul unei metehne comune în fotbalul mioritic, neplata jucătorilor. Astfel, săptămâna trecută, clubul din Limpeziș a fost sancționat cu 4 puncte din cauza litigiului cu fostul său jucător Daniel Ilie Gață, pentru depășirea a două noi perioade (13–27 decembrie 2024 și 28 decembrie 2024–11 ianuarie 2025) în care nu și-a plătit datoria, iar în ședința de săptămâna trecută a Comisiei de Disciplină și Etică a primit încă o depunctare cu două puncte pentru același litigiu, pentru perioada 12–26 ianuarie 2025.

Voința Limpeziș avea o depunctare cu șase puncte din prima parte a sezonului regular, dar și alte câteva amenzi primite pentru nerespectarea regulamentului. Dacă nu-și vor stinge litigiul cu Daniel Gață, cei de la Limpeziș au șanse mari de a fi depunctați și amendați în continuare. Astfel, la finalul sezonului, nu este exclus ca echipa din județul nostru să aibă un bilanț negativ în dreptul punctelor acumulate.

Nu este exclusă nici retragerea din campionat, așa cum Limpezișul a mai amenințat o dată, în octombrie anul trecut. Atunci însă, cei din Movila Banului reveneau asupra deciziei. Motivul (neoficial) pentru revenirea la gânduri mai bune față de Liga a III-a era acela că reprezentanții grupării nu au dorit să strice competiția, una și-așa șchioapă, din care se retrag an de an mai multe cluburi.

Articole similare