
Gloria s-a despărțit oficial de Rassambek Akhmatov, un alt jucător care pusese umărul la promovare. Mijlocașul de buzunar nu se mai afla în vederile lui Eugen Neagoe, astfel că plecarea sa mai echilibrează puțin bugetul de salarii al grupării locale. Despărțirea a fost anunțată oficial de gruparea din Crâng, printr-o postare în care îi sunt adresate mulțumiri rusului cu cetățenie franceză. Aproape concomitent, Unirea Slobozia făcea cunoscută mutarea, specificând, nefericit, că Akhmatov este împrumutat până în vară la trupa ialomițeană.
De fapt, Gloria și Rassambek au reziliat contractul de comun acord, buzoienii dând francezului un acord de transfer către cei de la Slobozia. Cum contractul mijlocașului expira în vară, nu avea rost întocmirea unor acte de împrumut. Există totuși o clauză în acest acord de transfer, prin care Gloria se asigură că Akhmatov nu va juca împotriva Buzăului în play-out. În caz contrar, ialomițenii vor trebui să achite o sumă către Gloria. De aici, probabil, confuzia.
Akhmatov n-a făcut parte din lotul Gloriei Buzău în ultimele două partide din Superliga. De altfel, în weekend, Gloria a dispus de Unirea, clubul pentru care va evolua fotbalistul până la finalul sezonului, scor 3-0.
În acest sezon, Akhmatov a adunat 16 apariții pentru Gloria Buzău, însă nu a contribuit cu goluri sau pase decisive. Practic, mijlocașul pleacă de la echipa de pe locul 15 pentru a se alătura formației clasate pe locul 13. Obiectivul principal al echipei pregătite de Adrian Mihalcea este, de asemenea, evitarea retrogradării. Mijlocașul a bifat ultimul meci oficial pe 21 decembrie 2024, într-un Gloria Buzău –
Universitatea Craiova 0-2. A fost schimbat atunci după 71 de minute.
Akhmatov sosise la Buzău în ianuarie 2024, moment în care Andrei Prepeliță era antrenor al echipei. El mai evoluase în România la Chindia și Comuna Recea.
În lotul Unirii mai sunt câțiva jucători care au trecut pe la Gloria. Denis Rusu, Ariel Lopez și Ovidiu Perianu au bifat prezențe, destul de recent, pentru clubul local. Este al treilea transfer pe care îl bifează Slobozia în această iarnă, după Marius Lupu (Corvinul) și Filip Blazek (Rapid).



