Europe Direct a ocupat weekendul la Râmnicu Sărat

Tinerii voluntari râmniceni care activează în cadrul organizaţiei Europe Direct, au început anul 2025 cu o agendă plină, activităţile fiind programate, de regulă, în perioadele de sfârşit de săptămână. „Începutul de an înseamnă multă implicare pentru tinerii râmniceni, parte din centrul Europe Direct Râmnicu Sărat și o sumedenie de oportunități de dezvoltare personală, cu accent pe competențele esențiale unei mai bune inserții în viața socială și profesională”, spune liderul Florin Ceparu, actualul administrator public al Municipiului Râmnicu Sărat. Europe Direct activează la Râmnicu Sărat ca o casă a Reprezentanţei Comisiei Europene în teritoriu şi îşi propune să valorifice resursele prezentului în contextul administrării unui municipiu.
Weekendul trecut a debutat cu o activitate în care au fost implicaţi elevi de la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” din Municipiul Râmnicu Sărat, tinerii fiind provocaţi cu o temă pe segmentul educaţiei financiare, după ce săptămâna debutase cu întâlniri „Art Cafe”, cu şapte activităţi derulate, la care au luat parte aproximativ 200 de tineri, cea mai mare parte dintre elevii liceelor din Râmnicu Sărat
„Privim către viitor, însă valorificăm resursele prezentului și oportunitatea Râmnicului de a gestiona un astfel de centru, cum este Centrul Europe Direct”, spune Florin Ceparu, cu trimitere la rolul organizaţiei în acomodarea comportamentelor şi iniţiativelor în spiritul european.
Grupul de iniţiativă de la Europe Direct a lansat între tinerii râmniceni conceptul Cafeneaua Publică, un motiv de întâlnire şi provocare la dezbateri pe diverse teme: Accesul tinerilor la educație și formare profesională; Integrarea tinerilor pe piața muncii; Sprijinul pentru inițiativele antreprenoriale ale tinerilor; Participarea activă a tinerilor în comunitate și viața publică.
Punctual, sâmbătă, 18 ianuarie 2025, Centrul Europe Direct a avut invitat un specialist care a prezentat tinerilor un seminar pe tema oportunităţilor de finanţare din fonduri europene. Evenimentul a fost urmat de o conferinţă pentru lansarea a două proiecte derulate prin Corpul European de Solidaritate – ESCapada şi Jurnalul Solidarităţii.



