Politic

Ciolacu: Noua organizare administrativ-teritorială ar trebui să intre în vigoare la următoarele alegeri

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că reorganizarea administrativ-teritorială ar trebui să intre în vigoare la viitoarele alegeri. Liderul PSD a subliniat că este vorba despre „o reformă structurală”, care „trebuie discutată, prezentată, trecută prin Parlament și făcută nu pe colțul mesei, pompieristic sau electoral”. Liderul PSD a precizat că, în opinia sa, reorganizarea administrativ-teritorială ar trebui „să intre în vigoare la viitoarele alegeri”.

„E o reformă structurală, trebuie discutată, prezentată, trecută prin Parlament și făcută nu pe colțul mesei, pompieristic sau electoral. România are nevoie și de o eformă administrativ-teritorială, cum are nevoie și de o reformă bugetară, o reformă a companiilor de stat. Intrăm într-o altă eră”, a adăugat Ciolacu, fără să dea detalii despre modul în care se va face reorganizarea administrativ-teritorială.

Marcel Ciolacu a primit undă verde luni în Consiliul Politic Național al PSD să demareze reorganizarea administrativ teritorială printr-un proiect de lege. Acest lucru înseamnă redesenarea județelor și, posibil, redefinerea localităților. Comisia din cadrul PSD va realiza proiectul de lege, care ulterior va fi negociat în coaliția guvernamentală și apoi depus la Parlament.

Reorganizarea administrativ-teritorială este un subiect dezbătut de mulți ani, argumentele principale fiind de ordin economic: ar permite o descentralizare și o debirocratizare reale și ar elimina costuri cu primăriile localităților foarte mici. De-a lungul timpului au fost depuse mai multe proiecte legislative pentru reorganizarea administrativ-teritorială, însă niciunul nu a ajuns să treacă de vreun vot în Parlament, principalii oponenți fiind UDMR. Politicienii maghiari nu doresc ca județele din așa numitul Ținut Secuiesc (Mureș, Harghita, Covasna) să fie grupate în regiuni diferite.

Cel mai recent, în octombrie 2024, USR a depus primele proiecte din pachetul legislativ pentru reforma administrativ-teritorială a României. Măsurile propuse includ reducerea numărului de județe și de localități, dar și reorganizarea Bucureștiului, astfel încât să rezulte un stat mai mic, cu mai puține instituții, în care banul public se cheltuie cumpătat.

Necesitatea de a reduce numărul de unități administrativ-teritoriale rezultă și din realitatea că nouă din zece localități din România sunt falimentare în primul rând pentru că sunt prea mici. România are nevoie de structuri care să o dezvolte, nu de unele care doar să toace banii în beneficiul clientelei de partid.

Articole similare