VIDEO / Percheziții de amploare la proxeneți din Buzău, Ilfov și Hunedoara

Pe data de 8 ianuarie 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Buzău, au desfășurat o amplă acțiune împotriva unei rețele infracționale organizate. În cadrul operațiunii au fost efectuate 19 percheziții domiciliare în județele Buzău, Ilfov și Hunedoara, vizând un număr de 12 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 43 de ani, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism în formă continuată.
Conform anchetatorilor, începând cu anul 2020 și până la sfârșitul lui 2024, persoanele cercetate – majoritatea înrudite – au creat un grup infracțional organizat cu scopul de a obține beneficii materiale substanțiale prin proxenetism. Membrii grupului au racolat 21 de tinere, în majoritatea cazurilor profitând de starea de vulnerabilitate a acestora. Victimele proveneau din familii numeroase, fără resurse materiale, neșcolarizate și lipsite de experiență de viață. Tinerele au fost determinate și ajutate să practice prostituția în Regatul Unit al Marii Britanii, Germania și Austria, veniturile obținute fiind preluate de membrii grupului.
Gruparea funcționa în mod coordonat, organizând transportul și locațiile unde victimele erau exploatate. Membrii rețelei locuiau împreună cu tinerele sau în proximitatea acestora, pentru a superviza activitatea și colecta sumele de bani.
În urma celor 19 percheziții, autoritățile au descoperit și indisponibilizat:
- 12.650 de euro și 96.700 de lei;
- Unități de stocare a datelor, documente și alte mijloace de probă relevante;
- 7 imobile, evaluate la peste 500.000 de euro;
- 8 autovehicule, cu o valoare estimată de aproximativ 150.000 de euro.
În aceeași zi, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Buzău au dispus:
- Reținerea a nouă persoane implicate în activitatea infracțională;
- Control judiciar pentru alte trei persoane.
Autoritățile au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău, cu propunerea de arestare preventivă a persoanelor reținute.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul mai multor structuri, inclusiv brigăzile de combatere a criminalității organizate din Ploiești, București și Hunedoara, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău și inspectoratele județene de jandarmi din Buzău, Ilfov, Prahova și Hunedoara.


