Sport

Memorialul „Cristian Alexandru”, câștigat de copiii de la LPS

Cea mai longevivă competiție a fotbalului juvenil buzoian a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 15. Memorialul „Cristian Alexandru”, turneu care îl evocă pe marele portar al Gloriei Buzău, a fost organizat de Gheorghe Guiu, finul fostului fotbalist, cu sprijinul forurilor locale, dar și al unor asociații private din Buzău.

Patru echipe și-au disputat trofeul, ediția de anul acesta fiind câștigată de puștii de la LPS, secondați de echipa similară a celor de la CSM Râmnicu Sărat.  Pe locurile 3 și 4 s-au clasat Vitorul Buzău și Metalul. Au fost oferite și premii individuale, pentru cei mai talentați mici fotbaliști. Printre remarcați, Patrick Ion, nepotul fostului mare fotbalist Ion Viorel, semn că așchia nu sare departe de trunchi.

Anul acesta, din cauza lipsei timpului, n-au mai fost invitate echipe din alte județe. De asemenea, ediția cu numărul 15 a stat sub semnul austerității. În ciuda vicisitudinilor, organizatorii au găsit resursele necesare pentru a asigura un fond de premiere decent.

Cristian Alexandru este portarul care și-a adus contribuția la ambele promovări antedecembriste ale Gloriei pe prima scenă fotbalistică. Goalkeeperul născut la Buzău a făcut parte din echipele care au urcat în Divizia A în edițiile ’77-’78, sub bagheta lui Ion Ionescu și ’83-’84, atunci când pe banca tehnică era Gheorghe Constantin.

Articole similare