Actualitate
Calendarul zilei – 26 decembrie

Creștinii ortodocși marchează Soborul Maicii Domnului și îi pomenesc pe Sfântul Nicodim de la Tismana și pe Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, iar credincioșii romano-catolici îl celebrează pe Sfântul Ștefan, primul martir.
- 1848 – Premiera, la Teatrul Naţional din Iaşi, a primei operete româneşti – „Baba Hârca”, de Alexandru Flechtenmacher, pe libretul lui Matei Millo, care a interpretat rolul titular.
- 1918 – Adunarea naţională a saşilor de la Mediaş s-a declarat de acord cu hotărârea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia (18 nov./1 dec.) de unire a Transilvaniei cu România.
- 1942 – A murit sculptorul Frederic Storck. (n. 7/19 ian. 1872)
- 1962 – A murit Radu Stanca, poet, dramaturg şi regizor, animator al Cercului Literar de la Sibiu. (n. 5 mart. 1920)
- 1989 – Petre Roman este numit în funcţia de prim-ministru al guvernului României, prin decret al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN).
- 1989 – Departamentul Securităţii Statului şi alte organe din subordinea Ministerului de Interne sunt trecute în componenţa MApN.
- 1997 – A murit regizorul Mircea Veroiu. (n. 29 apr. 1941)
- 2009 – A murit chimistul Ioan Silaghi Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române. (n. 1 iun. 1950)
- 2013 – A murit Dinu Cocea, regizor şi scenarist, stabilit la Paris din 1985. (n. 22 sept. 1929)
Belgia
- 2014 – A murit politicianul Leo Tindemans, premier (1974-1979) şi preşedinte al Partidului Popular European. (n. 16 apr. 1922)
Cuba
- 1904 – S-a născut scriitorul şi compozitorul Alejo Carpentier. (m. 24 apr. 1980)
Germania
- 1914 – S-a născut actriţa Annemarie Wendl. (m. 3 sept. 2006) (110 ani)
Marea Britanie
- 1944 – S-a născut actriţa şi cântăreaţa Jane Lapotaire; s-a remarcat în pelicule precum: „Edward the Seventh” (1975), „Marie Curie” (1977), „Anthony and Cleopatra” (1981), „Macbeth” (1983), „Piaf” (1984), „Napoleon şi Josephine” (1987), „Picasso – artist şi demon”, „The Young Messiah” (2016).
- 2004 – A murit omul de afaceri Angus Ogilvy, soţul prinţesei Alexandra. (n. 15 sept. 1928)
SUA
- 1894 – S-a născut autorul şi poetul Jean Toomer. (m. 30 mart. 1967)
- 1914 – S-a născut actorul şi producătorul de filme Richard Widmark. (m. 26 mart. 2008)
- 1974 – A murit actorul de comedie Jack Benny. (n. 14 febr. 1894)
- 1974 – S-a născut actriţa Tiff any Brissette.
- 2019 – A murit Jerry Herman, compozitorul coloanelor sonore ale unor spectacole memorabile jucate pe Broadway. (n. 10 iul. 1931)
- 2019 – A murit actriţa Sue Lyon, cunoscută pentru interpretarea personajului Lolita din filmul cu acelaşi nume de Stanley Kubrick, adaptare a romanului lui Vladimir Nabokov. (n. 10 iul. 1946) (
- 2024 – Sărbătoarea Kwanzaa (Quansa), celebrată pentru prima dată la 26 decembrie 1966, la iniţiativa profesorului Maulana Ron Karenga, de la Universitatea de Stat din California (SUA), în comunităţile afro-americane. (26 dec. – 1 ian. 2025)
Timorul de Est
- 1949 – S-a născut liderul rezistenţei din Timorul de Est, Jose Ramos-Horta, luptător pentru independenţă, preşedinte al ţării (2008-2012), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1996.
Internaţionale
- 1944 – Trupele sovietice, în cooperare cu militari români, au încercuit oraşul Budapesta. (Al Doilea Război Mondial).
- 2004 – Un cutremur de 9,3 magnitudine a creat un tsunami care a devastat Sri Lanka, India, Indonezia, Thailanda, Malaysia, Maldive şi multe alte zone din jurul Oceanului Indian, omorând peste 230.000 de oameni.


