Actualitate

Calendarul zilei – 18 decembrie

Creștinii ortodocși îi pomenesc pe Cuviosul Daniil Sihastrul, pe Sfântul Mucenic Sebastian și Zoe, soția lui, și pe cei împreună cu ei – Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul, Marcelin și Marcu –, pe Sfântul Mucenic Eviot, pe Cuviosul Flor, episcopul Aminsului, pe Sfinții Mucenici Foca și Ermil, pe Sfinții Mucenici Zaheu, diaconul, și Alfie, citetul, pe Sfânta Sofia, pe Cuviosul Mihail Sincelul, mărturisitorul și pe Sfântul Modest, arhiepiscopul Ierusalimului, iar credincioșii romano-catolici îi celebrează pe Sfântul Sfințit Malahia, profet și pe Sfântul Graţian, episcop.

  • Ziua Minorităţilor Naţionale
  • 1846 – A murit Veniamin Costache, cărturar, traducător şi poet, mitropolit al Moldovei şi Sucevei. (n. 20 dec. 1768)
  • 1865 – S-a încheiat, la Bucureşti, Convenţia româno-sârbă privind reglementarea serviciului telegrafic.
  • 1899 – A murit Bonifaciu Florescu, critic literar, poet şi traducător. (n. 14 mai 1848)
  • 1903 – S-a născut poetul avangardist Ilarie Voronca (Eduard Marcus). (m. 5 apr. 1946)
  • 1904 – S-a născut actorul Mircea Constantinescu. (m. 6 mart. 1972)
  • 1914 – S-a născut Nicolae Mladin, mitropolit al Transilvaniei. (m. 1 iun. 1986)
  • 1915 – S-a născut Vintilă Horia, poet, prozator şi eseist. (m. 4 apr. 1992)
  • 1918 – Decret-lege privind unirea Bucovinei cu România.
  • 1923 – Muzeul Militar Naţional, creat în aprilie 1914, ca secţie militară a Muzeului Naţional al României, a fost transformat în instituţie de sine stătătoare. În prezent, denumirea acestuia este Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”.
  • 1925 – S-a născut compozitorul Vasile Veselovski. (m. 4 ian. 1998)
  • 1929 – S-a născut ziaristul Dionisie Şincan. (m. 8 nov. 2000)
  • 1933 – S-a născut inginerul agronom Cristian Ioan D. Hera, membru titular (2004), vicepreşedinte (2010-2017), preşedinte interimar al Academiei Române (ian.-apr. 2018).
  • 1939 – A murit filologul, lingvistul şi istoricul literar Nicolae Drăganu, membru titular al Academiei Române (20 mai 1939). (n. 18 febr. 1884)
  • 1944 – Unităţi ale Armatei a IV-a române au pătruns pe teritoriul Cehoslovaciei, participând la operaţiuni militare până la 12 mai 1945.
  • 1963 – A murit medicul Ion Nicolau, membru corespondent al Academiei Române. (n. 7 febr. 1885)
  • 1971 – S-a născut actorul Gheorghe Ifrim.
  • 1973 – S-a născut actorul Andrei Aradits.
  • 1980 – S-a născut gimnastul Marian Drăgulescu.
  • 1989 – Nicolae Ceauşescu a plecat într-o vizită oficială în Republica Islamică Iran, unde a semnat o serie de documente bilaterale. A revenit în ţară în seara zilei de 20 decembrie.
  • 1991 – S-a înfiinţat Partidul Umanist din România (PUR), devenit, din 24 mai 2001, Partidul Umanist din România Social Liberal – PUR (social-liberal) (schimbarea denumirii a fost admisă la 10 iul. 2001); preşedinte-fondator: Dan Voiculescu. La Congresul ordinar din 7 mai 2005, PUR şi-a schimbat denumirea în Partidul Conservator.
  • 1991 – Semnarea, la Strasbourg, a actului de aderare a României la Convenţia Culturală Europeană.
  • 1993 – A murit actorul Gheorghe Cozorici. (n. 16 iul. 1933)
  • 1997 – A murit Ion Vlasiu, sculptor, pictor şi scriitor. (n. 6 mai 1908)
  • 2005 – Echipa naţională de handbal feminin a României a devenit vicecampioană mondială la handbal, după ce a pierdut partida cu Rusia, în finala Campionatelor Mondiale de la Sankt Petersburg, cu scorul de 23-28.
  • 2006 – Preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, conduse şi coordonate de istoricul şi politologul Vladimir Tismăneanu.
  • 2010 – A murit actriţa Rodica Tapalagă. (n. 12 ian. 1939)
  • 2010 – A murit Dan Ştefănică, compozitor, instrumentist, orchestrator şi dirijor. (n. 8 ian. 1944)
  • 2013 – A murit Titus Munteanu, unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori TV. (n. 3 oct. 1941)
  • 2018 – Preşedintele Klaus Iohannis a participat, la Viena, la Forumul la nivel înalt Europa-Africa. (17-18)

Elveţia

  • 1879 – S-a născut pictorul, gravorul şi scriitorul Paul Klee. (m. 29 iun. 1940)

Franţa

  • 1944 – Apariţia primului număr al ziarului francez „Le Monde”. (80 de ani)
  • 1999 – A murit regizorul de film Robert Bresson. (n. 25 sept. 1901)
  • 2009 – A murit chimistul Henry Kehiaian, de origine română (stabilit în Franţa din 1970). Din 1955 şi-a consacrat activitatea termodinamicii chimice. (n. 12 aug. 1929)
  • 2019 – A murit actriţa Claudine Auger. (n. 26 apr. 1941)

India

  • 2014 – India a lansat cu succes cea mai mare rachetă din istoria sa spaţială, concepută pentru a transporta sateliţi de comunicaţie de mari dimensiuni.

Italia

  • 2014 – A murit actriţa Virna Lisi (numită una dintre cele mai frumoase actriţe din toate timpurile); unul dintre cele mai notabile roluri ale lui Lisi a fost cel din filmul „La Reine Margot” (1994), în care a interpretat-o pe Catherine de Medicis, prestaţia din această peliculă aducându-i un premiu César pentru cea mai bună actriţă în rol secundar. (n. 8 nov. 1936)

Marea Britanie

  • 1939 – S-a născut autorul şi compozitorul Michael Moorcock, nominalizat, în 2008, pe lista ziarului „The Times”, cu „Cei mai mari 50 de scriitori britanici de după 1945”.
  • 1964 – S-a născut actorul, cântăreţul şi producătorul Robson Green.
  • 1989 – S-a născut actriţa Ashley Slanina-Davies.
  • 2019 – A murit actorul şi cântăreţul Kenny Lynch. (n. 18 mart. 1938)

Niger

  • 2024 – Ziua naţională. Aniversarea proclamării republicii (1958)

Qatar

  • 2024 – Ziua naţională (întemeierea Qatarului ca entitate statală, în 1878).

SUA

  • 1904 – S-a născut regizorul, producătorul, scenaristul şi cineastul George Stevens, câştigător a două premii Oscar pentru cel mai bun regizor, cu „A Place in the Sun” (1951) şi „Giant” (1956). (m. 8 mart 1975)
  • 1939 – S-a născut biologul Harold E. Varmus, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în 1989.
  • 1954 – S-a născut actorul, cântăreţul şi producătorul Ray Liotta. (m. 26 mai 2022)
  • 1989 – S-a născut actriţa şi cântăreaţa Ashley Benson.

Internaţionale

  • 1979 – Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia cu privire la eliminarea oricăror forme de discriminare faţă de femei.
  • 2009 – Rusia şi SUA au convenit, după lungi şi dificile negocieri, textul noului acord asupra dezarmării nucleare, menit să înlocuiască Tratatul de reducere a armelor strategice (START-1), expirat deja la 5 decembrie 2009.
  • 2014 – Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Georgia, care include şi un acord de liber-schimb, la fel ca cele două semnate în ultimele luni cu Ucraina şi Republica Moldova. Textul a fost aprobat cu 490 de voturi pentru, 76 împotrivă şi 57 de abţineri.
  • 2024 – Ziua internaţională a migranţilor (ONU)
  • 2024 – Ziua mondială a limbii arabe (ONU)
  • 2024 – Summitul UE-Balcanii de Vest. (Bruxelles)

Articole similare