Buzăul, gazda simpozionului național care promovează evenimentele din Biologie ale acestui an

Sâmbătă, 14 decembrie, are loc la Buzău un simpozion național de biologie, patronat de Asociația „Ecoterra” de la Ploiești și organizat de Colegiul Național „Mihai Eminescu” în colaborare cu Banca de Resurse Genetice Vegetale care va asigura locația desfășurării evenimentului. Simpozionul Național „Ecoterra”, ediția a XVI-a, va avea loc între orele 9.30 și 18.30, la sediul Băncii de Resurse Genetice Vegetale, și va avea tema „Omenirea încotro?… de la cultivarea plantelor și domesticirea animalelor la inteligența artificială!”.
În jurul evenimentului se coagulează o serie de instituții locale – Asociația Profesorilor de Biologie „Ecoterra”, Inspectoratul Școlar Județean, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) – și din afara județului, precum Grădina Botanică „D. Brândză” București, Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Casa Corpului Didactic Prahova, pentru că acesta este organizat în vederea promovării evenimentelor biologice marcante ale fiecărui an, aniversărilor și comemorărilor.
Spre exemplu, anul 2024 a fost declarat de ONU drept „Anul Internațional al Camelidelor”. Tot în acest an s-au aniversat 50 de ani de la decernarea Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină (1974) savantului G.E. Palade, se marchează 100 de ani de la nașterea fitoterapeutului Ovidiu Bojor, 100 de ani de la nașterea medicului american Allan Mac Leod Cormack, onorat cu Premiul Nobel în Medicină (1979) pentru cercetările din domeniul tomografiei computerizate, 125 de ani de la nașterea biofizicianului maghiar Georg von Békésy, căruia i s-a decernat Premiul Nobel pentru Medicină și Fiziologie în legătură cu cercetările sale asupra cohleei, 150 de ani de la nașterea medicului endocrinolog Constantin I. Parhon, 150 de ani de la nașterea „ctitorului virusologiei” Constantin Levaditi și 150 de ani de la nașterea medicului antropolog Francisc Iosif Rainer.
Prin urmare, tema Simpozionului: „Omenirea încotro?… de la cultivarea plantelor și domesticirea animalelor la inteligența artificială” reflectă drumul anevoios al omenirii de la asigurarea nevoilor de bază ale omului (cu ajutorul plantelor și animalelor) la zorii unei lumi abia imaginate, dominată de inteligența artificială, cu numeroase avantaje, dar și incertitudini în egală măsură.
„Să nu-i uităm pe cei care au luminat desăvârșirea omenirii prin strălucirea minții lor. Gazda acestei ediții, BRGV Buzău, ilustrează eforturile cercetătorului pentru protejarea și conservarera patrimoniului vegetal, contribuind astfel la sănătatea omului și a planetei”, spun organizatorii.
Articolele prezentate la acest simpozion, reunite într-un volum în format electronic, vor constitui un moment delicat de reflecție despre istoria speciei umane, despre acțiunile și consecințele umane asupra a tot ce înseamnă viață. S-au mai implicat în organizarea evenimentului care se va finaliza cu diplomă de participare pentru profesori, inspectorul școlar general Daniela Palcău (editarea unui volum cu lucrări, cu ISBN, în format electronic), directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu” Camelia Voicu, cercetătorul științific la Banca de Resurse Genetice Vegetale Costel Vînătoru, prof. univ. dr. Paulina Anastasiu, director al Grădinii Botanice „D. Brândză”, președintele Asociației „Ecoterra”, prof. Silvia Olteanu, și secretarul Asociației „Ecoterra”, prof. Adriana Nicoleta Mihai.
Evenimentul beneficiază și de prezența profesorului Alexandru Mironov, cunoscut scriitor și realizator de emisiuni radio-TV de popularizare a științei, dar și senior-editor al revistei Știință și Tehnică.



