Mai mult de jumătate dintre intoxicațiile accidentale, provocate de ciuperci
Polițiștii ridică senini din umeri

Peste jumătate dintre cazurile de intoxicaţii accidentale care nu au fost determinate de produse încadrate în categoria celor chimice sunt din cauza consumului de ciuperci, reiese dintr-o situaţie întocmită de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Buzău la nivelul primelor nouă luni ale anului, citată de „Agerpres”.
Potrivit DSP, pe parcursul anului, au fost înregistrate 43 de cazuri de intoxicaţii, mai multe faţă de anii 2021-2022, excepţie făcând 2023 când numărul cazurilor a fost superior. „Numărul total al cazurilor de intoxicaţie acută accidentală cu monoxid de carbon, băuturi alcoolice, ciuperci şi alte produse care nu se încadrează în categoria celor chimice, în ultimii patru ani a avut următoarea evoluţie: anul 2021 – 18 cazuri; anul 2022 – 17 cazuri; anul 2023 – 116 cazuri; anul 2024 – 43 de cazuri. Intoxicaţiile cu ciuperci înregistrate în lunile septembrie – octombrie 2024 în judeţul Buzău au fost în număr de 25, mai multe decât în anii precedenţi”, a transmis, pentru „Agerpres”, DSP Buzău.
Instituția a transmis publicului că pot fi consumate numai ciuperci din sursele autorizate de către specialiştii din cadrul oficiilor fito-sanitare din subordinea Agenţiei Naţionale Fito-Sanitare. „Se recomandă o colaborare între DSP Buzău, medicii de familie şi oficiile fito-sanitare pentru prevenirea intoxicaţiilor cu ciuperci, prin informarea populaţiei şi, dacă este posibil, asigurarea posibilităţii de analiză la microscop a sporilor ciupercilor cumpărate sau culese pentru a fi consumate de către populaţie, aceasta fiind singura metodă prin care se poate stabili dacă sunt comestibile ciupercile; deci, în beneficiul populaţiei ar fi să aibă acces la un laborator de analiză fito-farmaceutică a ciupercilor. Recomandarea pentru populaţie este de a consuma numai ciuperci provenite din surse autorizate sanitar, comercializate prin magazine autorizate sanitar”, a transmis sursa citată.
Doar în perioada 4-8 octombrie, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Judeţean s-au prezentat 20 de persoane (19 adulţi şi un copil în vârstă de 7 ani) care au avut simptomatologie specifică intoxicaţiei cu ciuperci. Pacienţii au primit îngrijiri medicale şi ulterior au fost externaţi, cu recomandări medicale.
Ca de obicei, Poliția nu poate
După ce numeroase persoane au ajuns la spital din cauza intoxicației cu ciuperci otrăvitoare, Poliția buzoiană a decis, în luna octombrie a acestui an, să implementeze măsuri stricte împotriva comerțului ambulant cu ciuperci… stând la palavre cu vânzătorii neautorizați de la marginea drumului, în special cu cei pe DN 10, în zona Unguriu-Ciuta.
Polițiștii buzoieni au descins în zonă, unde mai mulți comercianți ambulanți ofereau spre vânzare zeci de găleți cu ciuperci, expuse direct pe marginea drumului. Oamenii legii le-au explicat vânzătorilor riscurile majore pe care le implică acest tip de comerț neautorizat, atât din punct de vedere legal, cât și din punctul de vedere al sănătății publice.
Polițiștii i-au avertizat pe vânzători că ciupercile pot reprezenta un pericol grav pentru consumatori, mai ales că nu există nicio garanție privind proveniența sau siguranța lor. Cu toate acestea, legislația nu le permite polițiștilor să confiște marfa, astfel că decizia de a distruge ciupercile sau de a încerca să le vândă din nou le rămâne vânzătorilor. Totuși, aceștia au fost somați să părăsească zona, altfel riscând amenzi semnificative. „Persoanele care desfășoară astfel de acte de comerț, și în aceste zile sunt în atenția polițiștilor în vederea identificării, consilierii, și după caz sancționării, după prevederile legale. Facem mențiunea că normativele în vigoare nu prevăd măsura complementară a confiscării produselor”, au comunicat atunci reprezentanții IPJ Buzău.


