Cultură

Care sunt concluziile Muzeului Județean la finalul Proiectului „Centrul Regional de Resurse pentru Tineret Buzău”

Proiectul „Centrul Regional de Resurse pentru Tineret” Buzău (C.R.R.T.), parte dintr-o serie de activități dedicate dezvoltării și consolidării imaginii muzeului ca instituție de cultură responsabilă față de patrimoniul cultural național administrat și față de public, a ajuns la final. Una dintre componentele acestei strategii, spune conducerea Muzeului Județean, este Programul Anual de Implicare Socială (P.A.I.S.), program sub egida căruia s-au desfășurat acțiunile din cadrul C.R.R.T. Buzău. Principalele repere ale acestui program, subliniază directorul instituției de cultură, Daniel Costache, implementat cu începere din anul 2018, sunt: „MuseumBus”, campanii de donații pentru copii instituționalizați, Maratonul Cultural pentru încurajarea vaccinării împotriva virusului SARS-COV-2, „Funnyquarantine”, „Back to life, Back to culture, Back to school”, serii de ateliere vocaționale. În cadrul acestui cel mai recent proiect, „Centrul Regional de Resurse pentru Tineret Buzău”, programul de comunicare a patrimoniului cultural național administrat de muzeu în interesul publicului, a cunoscut în anul 2024, prin parteneriatul încheiat cu Banca Națională a României Agenția Buzău, o nouă dimensiune.

Centrul Regional de Resurse pentru Tineret Buzău a reprezentat, afirmă directorul Daniel Costache, „un moment firesc în evoluția raporturilor dintre Muzeul Județean Buzău și comunitatea buzoiană. Această necesitate se bazează pe interesul instituției de cultură de a crea ”drumuri către casă” pentru toți tinerii care doresc să se dezvolte financiar și personal în spațiul de confort casnic, dar și pe interesul tot mai crescut al tinerilor de a identifica soluții pentru a <rămâne acasă>. Proiectul a avut ca principal scop prezentarea de oportunități reale de dezvoltare financiară și personală în corelare cu acțiunile întreprinse de autorități pentru dezvoltarea durabilă a economiei județului Buzău. Centrul Regional de Resurse pentru Tineret Buzău a fost soluția pe care Muzeul Județean Buzău a pus-o la îndemâna tuturor tinerilor ce își doresc să dezvolte afaceri sustenabile, să implementeze idei generatoare de profit și de stare de bine, să dezvolte potențialul economic și cultural al județului Buzău, atât pentru ei înșiși cât și pentru comunitățile buzoiene. Prezentarea într-un cadru organizat și profesionist a soluțiilor de finanțare existente la nivel național și internațional, explicarea ghidurilor de finanțare, precum și încurajarea inițiativei private pot conduce la implementarea unor proiecte de succes pentru dezvoltarea comunităților buzoiene”. Și, concluzia la care acesta ajunge este că C.R.R.T. Buzău este „suma unor soluții identificate și posibil de aplicat de către o instituție muzeală, împreună cu parteneri din rândul instituțiilor statului, organizațiilor neguvernamentale și companiilor private și de stat. Poate fi soluția pe termen mediu ce oferă oportunități de dezvoltare socială, antreprenorială, culturală și educativă tuturor celor interesați de aceste aspecte. Pentru implementarea acestui program, specialiști din cadrul Muzeului Județean Buzău, ai Băncii Naționale a României Agenția Buzău, ai Asociației Ținutul Buzăului, ai Comunității Slow Food și reprezentanți ai altor parteneri din mediul privat au susținut întâlniri cu tineri buzoieni în spațiile muzeale, abordând teme precum: noțiuni de educație financiară, prezentarea de oportunități de finanțare în domeniul cultural, și nu numai, disponibile atât pe plan național, dar și internațional, soluții pentru un management eficient și planuri de dezvoltare personală”.

26 de ateliere și aproape 88.000  de beneficiari

În cifre, proiectul ce se finalizează în decembrie a inclus 26 de ateliere, susținute de șase specialiști și invitați, la care au participat 963 de tineri buzoieni. În spațiul virtual informațiile despre activitățile din cadrul C.R.R.T. au fost până în prezent în atenția a peste 87.244 de persoane.

În cadrul sesiunilor de educație financiară, specialiștii din cadrul BNR – Agenția Buzău au avut în vedere dezvoltarea cunoștințelor financiare ale tinerilor și îmbunătățirea comportamentului financiar, aducând în atenția acestora  informații consistente privind mediul bancar în ansamblul său, atribuțiile Băncii Naționale a României, activitatea băncilor comerciale, modalitatea în care pot economisi bani, inflația și modul în care aceasta le poate afecta activitatea, mediul de afaceri ș.a.m.d.

În ceea ce privește atelierele vocaționale, acestea au fost susținute de către Daniel Drâmbu, muzeograf PR din cadrul Muzeului Județean Buzău, specialist în consiliere vocațională. Temele abordate au fost: evoluția meseriilor și a profesiilor de-a lungul timpului; factorii care influențează alegerea carierei; metodele prin care pot fi descoperite interesele ocupaționale, în copilărie și adolescență, rolul determinant al autocunoașterii în luarea deciziei privind cariera.

Prezentarea oportunităților de finanțare pentru proiecte și programe culturale a fost susținută de către dr. Daniel Costache, managerul Muzeului Județean Buzău.

În cadrul acestor întâlniri au fost vizate nu numai informații sumare despre programe locale, naționale și internaționale de finanțare, ci au fost prezentate ghiduri și soluții pentru posibilii viitori aplicanți din rândul tinerilor prezenți. Au fost prezentate mai în detaliu criteriile de eligibilitate pentru fiecare soluție de finanțare aleasă și discutate idei ce se pot concretiza în viitoare proiecte, pe baza unor exemple concrete atât pe plan național cât și pe plan internațional.

Partenerii din mediul privat care s-au alăturat programului au fost Voestalpine Railway Systems Romania și Slow Food Community Buzău. Dintre temele abordate de reprezentanții acestora s-au numărat ideea de plan de business, ce înseamnă să fii antreprenor, ce înseamnă să fii un antreprenor responsabil, informații referitoare la orientarea profesională a tinerilor și la oportunitățile în carieră oferite de către angajatori.

Un alt indicator pe care Muzeul Județean l-a avut în vedere a fost comunicarea patrimoniului cultural național administrat de muzeu în interesul participanților la acțiunile din cadrul C.R.R.T. Buzău. „Având în vedere că întâlnirile cu tinerii au fost organizate doar la sediul Muzeului de Arheologie, Istorie și Artă Buzău, cele mai multe dintre ele au vizat spațiile galeriei de artă contemporană de la etajul al II-lea al imobilului. Fiind deținătorul celei mai mari colecții de tapiserie monumentală din România, Muzeul Județean Buzău a pus la dispoziție aceste spații generoase tocmai în ideea de a familiariza participanții cu arta textilă contemporană. Un sondaj realizat la fața locului, fără chestionare scrise, a indicat că circa 57 la sută dintre participanții la ateliere vizitaseră în trecut colecțiile muzeale. Totodată, în aceeași idee, muzeul a asigurat participanților la activități și un tur gratuit al spațiilor expoziționale”,  spune directorul Daniel Costache.

Proiectul s-a bucurat de un sprijin deosebit din partea Consiliului Județean, a Serviciului de Promovare și Dezvoltare a Turismului, a Imaginii Județului, Cooperare internațională și mass-media din cadrul aceleiași instituții și a Inspectoratului Școlar Județean.

În concluzie, instituțiile care au inițiat, implementat și susținut programul C.R.R.T. Buzău, având în vedere analiza indicatorilor vizați de la început precum și impactul direct pe termen scurt și mediu au decis continuarea acțiunilor acestuia și pentru anul 2025, urmărind redimensionarea și recalibrarea activităților în acord cu interesul manifestat de participanți.

Articole similare