FOTO | Contract de lucrări pentru măsuri de siguranță pe DN 10, în județul Buzău

La sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău, a fost semnat contractul pentru lucrările de punere în siguranță a Drumului Național 10, pe anumite tronsoane afectate de riscul căderilor de stânci. Este vorba despre două tronsoane care se întind între kilometrii 79+860-79+935 și 79+935-80+105, respectiv între 87+000-87+088 și 87+106-87+172. Aceste lucrări vor contribui la reducerea riscului de blocare a drumului din cauza căderii stâncilor de pe versanții adiacenți.
Contractul a fost semnat de ing. Sorin Robu, directorul regional al DRDP Buzău din partea CNAIR SA, și de Vasile Baltă, reprezentantul constructorului din cadrul asocierii SAVOY GRUP ENERGY SRL (95 la sută) și HOLTEX GRUP INVEST SRL (5 la sută). Valoarea totală a contractului este de 33.166.525,79 lei fără TVA, și cuprinde servicii de proiectare tehnică, execuție lucrări, asistență tehnică și detalii de execuție. Durata de execuție a proiectului este de zece luni: două luni pentru activitatea de proiectare și opt luni pentru lucrările propriu-zise. Lucrările vor beneficia de o perioadă de garanție de 110 luni, ceea ce asigură calitatea și durabilitatea acestora pe termen lung.







