Multe scaune goale și o atmosferă nemaiîntâlnită până acum în Sala Sporturilor. Entuziasmul spectatorilor a trecut la cele veșnice, pe bună dreptate de altfel. Jocul fetelor de la Gloria, altă dată favorite ale buzoienilor, se face vinovat de această schimbare a atitudinii celor care obișnuiau să umple bătrâna sală. Iar când circulația (balonului) este mai deficitară decât cea a unui septuagenar al cărui meniu a fost toată viața compus din țuică și jumări, publicul nu are cum să fie mulțumit.
Atmosfera este tensionată și în vestiar. Se vede inclusiv la time-out-uri, în „grămezile” în care toată lumea atinge pe toată lumea, pentru a canaliza energiile pozitive. Ei bine, joi seară, la meciul cu Corona Brașov, pauzele de time-out păreau desprinse dintr-un ritual mortuar ortodox, mai exact acel moment în care se cântă „Veșnica Pomenire”. Aceleași mâini sprijinite pe umărul persoanei din față, aceleași fețe triste, aceeași resemnare. Este trist să vezi o asemenea schimbare, mai ales când sala care altădată vibra de energie și susținere pare acum un loc al dezamăgirii.
La finele partidei, Pablo Morel a admis că se gândește deja la meciurile cu Iași și Slatina, devenite cele mai importante repere din calendarul Gloriei. Cu alte cuvinte, volens-nolens, francezul a acceptat realitatea, aceea că echipa sa ar putea fi implicată în lupta pentru evitarea retrogradării. Tot la declarațiile post-meci, antrenorul, aflat acum în postura magicianului fără baghetă, s-a arătat dezamăgit de lipsa de combativitate (fighting spirit) a elevelor sale: „Când începi un meci fără intensitate, fără spirit de luptă în apărare, Brașovul îți marchează 20 de goluri în 30 de minute. Imposibil, imposibil. Fără intervenții ale portarului, fără luptă în interiorul semicercului de nouă metri, este imposibil să începi un meci așa. În a doua repriză am jucat un pic mai bine, dar începutul de meci… când ți-e frică să joci, când nu lupți, nu poți câștiga… Evident, sunt și eu responsabil. Sunt antrenor și asta este sarcina mea, dar azi, în opinia mea, a fost doar lipsa de spirit. Nu am avut încredere deloc, am resimțit doar frica de a pierde. E imposibil să joci bine în astfel de condiții. Trebuie să te gândești la handbal, la spiritul de echipă, la luptă, la planul de joc. Niciodată la rezultat. Dacă joci din start cu gândul la rezultat, e imposibil să-l obții”. Or, cine are sarcina de a insufla o atitudine corectă handbalistelor?
Poate mai important ca niciodată, managementul și jucătoarele ar trebui să-și asume răspunderea, să regândească strategiile, iar fanii să fie informați corect. Cei mai stoici dintre aceștia vor rămâne, foarte probabil, alături de echipă, însă le este tot mai greu să se simtă conectați, după nouă înfrângeri din zece meciuri.
