Actualitate

FOTO – VIDEO / Patru muncitori, îngropați sub un mal de pământ. Unul a murit

Misiune contracronometru pentru pompierii buzoieni care au acționat, vineri seara, la Săpoca, pentru salvarea a patru muncitori îngropați sub un mal de pământ care s-a prăbușit în timp ce aceștia săpau un șanț. Salvatorii au fost chemați în jurul orei 17.00, iar misiunea s-a încheiat în jurul orei 22.00; trei dintre muncitori au scăpat nevătămămați, în timp ce al patrulea a decedat.

Ajunși la fața locului, pompierii buzoieni au găsit pe unul dintre muncitori scos la suprafață de colegi și de localnici și au reușit să scoată de sub  pământ alți doi. În ceea ce privește a patra victimă, salvatorii au reușit, într-o primă fază, să-i elibereze partea superioară a corpului, însă aceasta era deja fără suflare. Ulterior, s-a constatat că picioarele victimei erau prinse între niște țevi care au trebuit tăiate pentru a elibera corpul. Corpul lipsit de viață a acesteia a fost scos la suprafață în jurul orei 22.00, echipajul de la Ambulanță nemaiavând altceva de făcut decât să  constate decesul.

Pentru intervenția de la Săpoca au fost mobilizați 16 pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD, două ambulanțe SAJ și o autospecială dotată cu container Multirisc.

Articole similare