Polițiști buzoieni, percheziții la traficanți de arme periculoase

Luni dimineață, polițiștii români, în colaborare cu procurorii DIICOT, au desfășurat o amplă operațiune pentru destructurarea unei rețele infracționale care vindea arme de foc ilegale, fără marcaje de identificare, cunoscute drept „Ghost Guns”. Au avut loc 131 de percheziții în București și în județele Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov şi Teleorman, vizând o grupare coordonată de un cetățean de origine turcă, suspectată de importul și distribuirea acestor arme letale către clanuri și persoane cu comportament violent.
Investigațiile au arătat că, începând din septembrie 2023, liderul grupării, împreună cu mai multe persoane din România, a introdus ilegal în țară arme fabricate din componente ale unor producători din Turcia. Armele, ascunse în camioane de mărfuri sau în părți ale unor autoturisme, erau ulterior distribuite în cercurile infracționale din România, având destinația de a fi folosite în activități ilegale.
Până la sfârșitul lunii octombrie 2024, autoritățile au confiscat 47 de arme letale, scoase din circulația ilegală. În cadrul operațiunii, 60 de persoane au fost reținute pentru audieri la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești.
Acțiunea a implicat sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, al inspectoratelor de poliție județene lfov, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Giurgiu, Ialomiţa, Vâlcea, Vrancea, Brăila, Olt, Mehedinţi, Galaţi, Gorj, Dolj, Covasna, Constanţa, Călăraşi, Braşov, Bacău, Buzău şi Argeş, și al structurilor de intervenție ale Jandarmeriei Române. Colaborarea extinsă a permis o mobilizare masivă pentru eliminarea unei amenințări majore la adresa siguranței publice.


