Ceremonia de depunere a Jurământului la Boboc

Joi, 24 octombrie, începând cu ora 10.00, are loc Ceremonia de depunere a Jurământului Militar la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”. În cadrul ceremoniei 166 elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene
„Traian Vuia” depun solemn Jurământul Militar. Ceremonia este organizată la sediul instituției din localitatea Boboc, comuna Cochirleanca, județul Buzău.
Vor face legământ cu țara 67 de elevi de anul I, dintre care 50 de băieți și 17 fete din cadrul profilului maiștri militari și 99 de elevi, dintre care 69 băieți și 30 fete, de la profilul subofițeri.
La eveniment sunt așteptați să participe, alături de membrii familiilor, prieteni și invitați ai elevilor, reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Aeriene, autorități locale și județene, precum și comandanți din diverse structuri ale sistemului național de apărare, ordine publică
și siguranță națională.


