Actualitate

CNAIR va implementa sistemul de siguranță 2+1 pe DN 2

Compania de Drumuri va implementa sistemul de siguranță „2+1” pe DN 2 (E-85), supranumit „Drumul Morții” din cauza numărului mare de accidente rutiere mortale, după deschiderea celor patru loturi dintre Buzău și Focșani pe Autostrada Moldovei, a anunțat, la Buzău, Cristian Andrei, directorul Direcției de Siguranță a Circulației din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Sistemul 2+1, cu bandă reversibilă, a fost implementat ca proiect pilot pe DN 2 între București și Urziceni în 2021 și a constat în reconfigurarea carosabilului de la o bandă/sens cu acostament lărgit – folosit de șoferi ca bandă de circulație, deși are doar 2 metri lățime – la două benzi/sens și o singură bandă pentru sensul opus, sistem reversibil pe o lungime de 9 kilometri între Sinești și Movilița, în județul Ialomița.

La mijlocul lunii trecute, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a promis că șoferii vor putea circula integral pe autostradă de la București la Pașcani, pe Autostrada Moldovei A7, la finalului anului viitor. Șansele reale pentru o deschidere integrală sunt însă mici, ținând cont că UMB, care construiește zece loturi din cele 13 ale A7 până la Pașcani, va trebui să înceapă și lucrările pe lotul Leghin–Tg Neamț de pe Autostrada Unirii A8, finanțat din PNRR, care are șanse să nu se încadreze în termenul limită pentru a primi banii europeni, dar și lucrările pe lotul Margina–Holdea de pe Autostrada A1, singurul lot lipsă pentru o circulație completă pe autostradă de la Sibiu până la Nădlac.

Deschiderea loturilor dintre Buzău și Focșani, cu excepția podului peste Buzău, va duce la preluarea traficului de tranzit de pe DN2-E85 pe A7, „Autostrada Moldovei”, dar va crește și mai mult viteza pe DN 2; prin urmare accidentele, mai ales cu impact frontal cauzate de depășiri neregulamentare, vor fi și mai grave, a explicat Cristian Andrei: „După ce se va deschide sectorul de Autostradă Buzău-Focșani, dorim implementarea unui sistem de circulație alternată 2+1 pe DN 2, care, practic, va reduce impactul faptului că traficul va migra pe noua autostradă construită și atunci, probabil că accidentele vor fi mult mai dezastruoase decât până acum. Traficul va scădea, iar vitezele care și acum sunt foarte mari vor crește și mai mult. Este în orice manual de siguranță rutieră, atunci când deschizi o alternativă paralelă trebuie să diminuezi atractivitatea celeilalte și avem proiectul-pilot care a dat rezultate între Sinești și Movilița pe care sperăm să-l îmbunătățim”, a spus Cristian Andrei.

Ghidul tehnic, aprobat în 2023

Pentru Sistemul-pilot de siguranță rutieră „modelul suedez”, CNAIR a aprobat ghidul tehnic în 2023 pentru resistematizarea circulației pe Drumurile Naționale cu o bandă pe sens și acostament consolidat, un proiect de siguranță rutieră care vizează DN 28 Strunga-Târgu Frumos-Iași și mai ales DN2-E85 București – Bacău, cunoscut ca „Drumul Morții” sau „Drumul Crucilor”. Trecerea la sistemul suedez 2+1 este un proiect finanțat prin PNRR și se va derula în paralel cu Autostrada Moldovei A7 care va prelua mare parte din traficul de tranzit.

În 2022, un Ordin al ministrului Transporturilor propunea inclusiv posibilitatea de a reduce lățimea benzii de circulație pentru a lăsa suficient spațiu și pentru zona mediană și separatoare de sens, dar în ghidul tehnic pe care l-a publicat CNAIR banda de circulație rămâne totuși la 3,5 metri. „Prezentul normativ stabileşte regulile şi condiţiile minime obligatorii care se aplică la amenajarea drumurilor în sistem de circulaţie 2+1. Sistemul de circulaţie 2+1 a fost implementat sub forma unui proiect pilot pe DN 2, km 30+200 – 40+200, iar rezultatele în ceea ce priveşte eficienţa pentru creşterea siguranţei rutiere sunt încurajatoare. Sistemul de circulaţie 2+1 este reprezentat de secţiuni de drum cu circulaţie alternantă, a cărei bandă centrală este utilizată ca bandă de depăşire alternativă pentru fiecare direcție (…) Pentru sporirea gradului de siguranţă rutieră, administratorul drumului poate implementa măsuri suplimentare de siguranţă a circulaţiei în cadrul sistemului de circulaţie alternantă 2+1, precum amplasarea de parapete rutiere, atenuatori de impact, stâlpișori flexibili, iluminat etc.”, arată documentația publicată anul trecut.

Ghidul Tehnic permite continuarea proiectului de resistematizare rutieră 2+1 început în 2019 pe DN 2, în Ialomița. Practic, pe 10 kilometri, carosabilul prevăzut inițial cu o bandă pe sens și acostament lărgit a fost reconfigurat alternativ la sistemul 2+1, adică o bandă pe un sens și două benzi pe sensul opus, fiind patru tronsoane de aproximativ 2,5 kilometri care alternează. Măsura a fost insistent cerută în ultimii trei ani, după ce pe DN 2 s-au produs mai multe accidente frontale cu numeroase victime.

Din 2019 și până la acccidentul cu patru buzoieni morți și doi răniți grav din septembrie 2021, nicio persoană nu și-a mai pierdut viața. Reconfigurarea drumului la modelul suedez 2+1 a dus, evident, și la reducerea vitezei, în zilele de vară, mai ales duminica după amiază, la trecerea de la două benzi la o singură bandă formându-se cozi. Între sensurile de mers sunt montate separatoare din plastic „popice”, suficient cât să împiedice pătrunderea voluntară pe contrasens. În iulie 2021, fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă anunța continuarea proiectului 2+1, dar solicita și implicarea ministrului internelor, Lucian Bode, pentru reducerea accidentelor prin prezența poliției rutiere în teren.

 

 

Articole similare